Un drum de câteva minute până la magazin l-a adus în fața instanței. Pădurar din Satu Mare, judecat pentru alcool la volan
Pădurarul din Satu Mare a fost prins conducând sub influența alcoolului de un echipaj de la poliția rutieră, după ce ...
Pădurarul din Satu Mare a fost prins conducând sub influența alcoolului de un echipaj de la poliția rutieră, după ce ...
Un zbor către una dintre cele mai populare destinații turistice din Egipt s-a transformat într-o experiență frustrantă pentru pasageri, iar ...
Un inginer silvic din cadrul Direcției Silvice Bihor, cercetat penal într-un dosar care vizează presupuse nereguli în sistemul informatic SUMAL ...
Un bărbat din Oradea a fost condamnat la pedeapsa de un an și trei luni de închisoare după ce a ...
Un viraj la stânga făcut cu convingerea că există suficient timp pentru traversarea sensului opus s-a transformat într-un accident grav, ...
Prin Sentința penală nr. 120/2026, pronunțată în 26 mai 2026, Judecătoria Salonta a condamnat un bihorean de 30 de ani ...
O femeie care susținea că poate interveni pe lângă persoane influente din sistemul medical, Ministerul Apărării și administrația publică pentru ...
Un muncitor a murit sub un mal de pământ surpat pe un șantier din Negrești-Oaș, iar administratorul firmei care coordona ...
Tribunalul Satu Mare a pronunțat, prin Hotărârea penală nr. 97 din 22 mai 2026, una dintre cele mai dure motivări ...
Curtea de Apel Cluj a menținut condamnarea dispusă de Judecătoria Dej în cazul lui Olimpiu Brașovean, director regional, acuzat că ...
