Decizie importantă a ÎCCJ pentru clinicile private: serviciile medicale nu exclud scutirea de impozit pe clădiri

A fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 15 iulie 2026, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67 din 4 mai 2026, prin care instanța supremă a stabilit că, în perioada în care art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal prevedea scutirea clădirilor unităților sanitare publice și private, serviciile medicale furnizate populației de unitățile sanitare private nu intrau în categoria activităților economice care înlăturau această facilitate fiscală. ÎCCJ a decis că excepția prevăzută de lege viza alte activități economice decât furnizarea de servicii medicale.

Hotărârea a fost pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 2.512/1/2025, după sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău într-un proces privind impozitarea unei clădiri în care funcționa un cabinet stomatologic din comuna Doljești, județul Neamț.

Problema a fost delimitarea exactă a noțiunii de „activitate economică” din vechea formă a art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Textul includea clădirile unităților sanitare private între cele scutite de impozit sau taxă pe clădiri, dar excepta încăperile folosite pentru activități economice. În același timp, Codul fiscal definește activitatea economică drept orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață, definiție în care se încadrează, în sens general, și serviciile medicale prestate de unitățile private.

ÎCCJ a reținut că aplicarea nediferențiată a acestei definiții generale ar fi avut drept consecință excluderea tuturor unităților sanitare private de la scutire, deși legiuitorul le introdusese în mod expres în categoria beneficiarilor. Instanța supremă a considerat că o asemenea interpretare ar fi lipsit norma de efect juridic.

În dispozitivul Deciziei nr. 67, Înalta Curte a stabilit că noțiunea de „activitate economică” din sintagma „cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice” „nu se referă la toate activitățile prestate de unitățile sanitare private, ci vizează alte activități decât furnizarea de servicii medicale către populație”.

Întrebarea adresată Înaltei Curți

Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat ÎCCJ prin Încheierea din 17 noiembrie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 819/103/2023.

Instanța de trimitere a solicitat Înaltei Curți să stabilească dacă, în interpretarea art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, noțiunea de activitate economică se referea la toate activitățile economice definite prin normele fiscale, incluzând serviciile medicale prestate de unitățile sanitare private, sau dacă excepția viza activități diferite de serviciile medicale.

Problema era determinată de formularea textului legal aflat în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 239/2025.

Potrivit acelei forme a art. 456 alin. (1) lit. h), nu se datora impozit sau taxă pe clădiri pentru clădirile unităților sanitare publice și private, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice. Același text prevedea scutirea și pentru clădirile în care funcționau cabinete de medicină de familie, cu excepția încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie.

În paralel, art. 453 lit. a) din Codul fiscal definea activitatea economică drept „orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață”.

Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 dezvoltau această definiție și precizau că activitatea economică include activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii, inclusiv activitățile profesiilor liberale ori asimilate acestora.

În cazul instituțiilor publice și al instituțiilor publice locale, normele metodologice prevedeau că nu sunt considerate activități economice activitățile care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create instituțiile respective. Textul nu cuprindea însă o excludere formulată în aceiași termeni pentru unitățile sanitare private.

Din această suprapunere a normelor a rezultat dificultatea de interpretare: serviciile medicale private reprezintă, în accepțiunea generală a Codului fiscal, prestări de servicii pe o piață, dar clădirile unităților sanitare private fuseseră introduse expres în categoria celor scutite de impozit sau taxă.

Procesul a pornit de la o decizie de impunere emisă de UAT Doljești

Litigiul în cadrul căruia a fost ridicată problema de drept a început la 30 martie 2023, când o persoană fizică, identificată în decizia ÎCCJ prin inițialele AA, și un cabinet stomatologic, indicat prin inițialele BB, au formulat o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Neamț – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Acțiunea a fost îndreptată împotriva UAT Doljești, a primarului comunei Doljești și a Consiliului Local Doljești.

Reclamanții au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 30 martie 2023, emisă de UAT Doljești, prin care fusese stabilită obligația de plată a unei taxe sau a unui impozit pe clădire.

Cabinetul stomatologic a susținut că, în situația sa, era incidentă scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. În subsidiar, a solicitat o încadrare fiscală care să țină seama de susținerea potrivit căreia cabinetul nu era o persoană juridică ce desfășura activități economice, ci o formă de activitate exercitată de o persoană fizică.

La 9 ianuarie 2024, reclamanta a solicitat și anularea hotărârilor Consiliului Local Doljești adoptate în perioada 2020-2022, prin care fuseseră stabilite nivelurile valorilor impozabile, impozitele și taxele locale la nivelul comunei. Totodată, au fost contestate mai multe decizii de impunere emise în anii 2021, 2022 și 2023.

Decizia publicată în Monitorul Oficial consemnează o diferență în identificarea unuia dintre actele fiscale anterioare. În prezentarea cererii din 9 ianuarie 2024 este indicată Decizia nr. 499 din 17 ianuarie 2022, în timp ce, în pasajul referitor la soluționarea excepției tardivității, apare Decizia nr. 747 din 21 ianuarie 2022. Documentul nu clarifică această neconcordanță.

Diferența nu privește însă actul fiscal care a rămas în centrul judecății pe fond. Acesta a fost Decizia de impunere nr. 136 din 30 martie 2023.

Prin Încheierea de ședință din 28 februarie 2024, Tribunalul Neamț a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Doljești. Instanța a stabilit că obiectul principal al cererii îl reprezenta anularea actelor administrative fiscale prin care fuseseră stabilite obligațiile reclamantei.

Ulterior, prin Încheierea din 19 iunie 2024, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a persoanei fizice AA. A fost admisă și excepția tardivității contestației administrative fiscale îndreptate împotriva unor decizii de impunere anterioare, precum și excepția inadmisibilității cererii privind anularea unei adrese emise de autoritatea locală.

Tribunalul a respins însă excepția prematurității contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 136 din 30 martie 2023. Ca urmare, judecata a continuat asupra fondului contestației formulate de cabinetul stomatologic împotriva acestui act fiscal.

Tribunalul Neamț a respins acțiunea cabinetului

Prin Sentința nr. 856 din 10 decembrie 2024, Tribunalul Neamț – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea cabinetului stomatologic.

Prima instanță a considerat că aplicarea scutirii prevăzute de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal era condiționată de îndeplinirea a două cerințe.

Prima era ca imobilul să aparțină unei unități sanitare, în proprietate sau în concesiune. A doua era ca în spațiul respectiv să nu fie desfășurate activități economice.

Tribunalul a apreciat că prima condiție era îndeplinită. Cabinetul stomatologic putea fi considerat unitate sanitară, iar clădirea era utilizată în cadrul activității sale.

În privința celei de-a doua condiții, tribunalul a reținut că obiectul de activitate al reclamantei îl constituiau consultațiile și tratamentele stomatologice. Aceste servicii erau plătite fie direct de beneficiari, fie de casa de asigurări de sănătate și produceau venituri pentru cabinet.

Prima instanță a considerat că serviciile medicale furnizate în aceste condiții reprezentau activități economice. Cabinetul nu făcuse dovada că serviciile sale erau în integralitate gratuite, iar tribunalul a concluzionat că autoritatea locală stabilise în mod corect obligația fiscală.

În interpretarea tribunalului, scutirea de la plata taxei sau a impozitului pe clădire putea fi aplicată numai spațiilor unităților sanitare private în care nu erau furnizate servicii medicale contra cost.

Cabinetul a contestat sentința și valoarea atribuită clădirii

Cabinetul stomatologic a declarat recurs împotriva Sentinței nr. 856 din 10 decembrie 2024 și a solicitat casarea acesteia.

Calea de atac a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul a susținut că era îndreptățit să beneficieze de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Cabinetul a mai arătat că prima instanță nu ar fi dat eficiență principiului proporționalității, deși activitatea sa era finanțată din bani publici, iar numai o proporție pe care a calificat-o drept extrem de redusă fusese achitată direct de pacienți.

Prin recurs a fost contestată și valoarea atribuită clădirii concesionate. Potrivit deciziei ÎCCJ, evaluatorul contractat de autoritatea locală stabilise o valoare de 308.123 de lei, în timp ce un raport de evaluare extrajudiciar prezentat de cabinet indica valoarea de 222.980 de lei.

UAT Doljești a formulat întâmpinare și a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului. Autoritatea locală a susținut că aspectele invocate de cabinet nu se încadrau în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă.

În subsidiar, UAT Doljești a cerut respingerea recursului ca nefondat.

Decizia nr. 67 nu soluționează aceste critici și nici disputa referitoare la evaluarea clădirii. Înalta Curte a fost chemată să răspundă exclusiv problemei de drept referitoare la înțelesul noțiunii de activitate economică în cadrul regimului de scutire.

Curtea de Apel a constatat că textul putea conduce la soluții opuse

La termenul din 4 noiembrie 2025, Curtea de Apel Bacău a pus în discuția părților, din oficiu, necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2025, instanța de recurs a dispus sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea de Apel a considerat că de interpretarea art. 456 alin. (1) lit. h) depindea soluționarea pe fond a cauzei. Recursul critica tocmai modul în care Tribunalul Neamț interpretase excepția privind încăperile folosite pentru activități economice.

Instanța de trimitere a arătat că un cabinet medical individual reprezintă o unitate sanitară privată, concluzie rezultată, în aprecierea sa, din coroborarea legislației privind reforma în domeniul sănătății cu reglementarea referitoare la organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Curtea de Apel a considerat că nu era necesară sesizarea ÎCCJ asupra acestui aspect.

Problema privea exclusiv natura activității desfășurate în clădire și efectul acesteia asupra scutirii.

Curtea de Apel a reținut că unitățile sanitare private realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală. În consecință, potrivit definiției generale din art. 453 lit. a) din Codul fiscal, acestea desfășoară activități economice.

Din această constatare rezultau însă două interpretări opuse ale art. 456 alin. (1) lit. h).

Într-o interpretare gramaticală și întemeiată pe poziționarea textului în Codul fiscal, clădirile unităților sanitare private erau scutite, cu excepția încăperilor în care se desfășurau activități economice. Cum activitatea medicală privată era o activitate economică, încăperile în care se furnizau servicii medicale puteau fi excluse de la scutire.

Această interpretare avea drept consecință practică faptul că unitățile sanitare private, deși incluse nominal între beneficiarii facilității, nu ar fi putut beneficia în mod obișnuit de aceasta.

Într-o interpretare istorică și teleologică, raportată la scopul urmărit de legiuitor, includerea expresă a unităților sanitare private trebuia să producă efecte. Din această perspectivă, expresia „activități economice” urma să fie înțeleasă ca desemnând activități diferite de serviciile medicale pentru care unitatea sanitară fusese înființată.

Curtea de Apel a constatat astfel că unitățile sanitare private puteau fi incluse simultan în categoria beneficiarilor scutirii și în categoria celor excluși, dacă definiția generală a activității economice era aplicată fără nicio delimitare.

Pozițiile părților cu privire la sesizarea ÎCCJ

Cabinetul stomatologic a arătat că nu se opunea sesizării Înaltei Curți și a apreciat că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

UAT Doljești a susținut că textul legii era clar și că nu era necesară intervenția ÎCCJ pentru interpretarea sa.

După întocmirea raportului asupra chestiunii de drept și a completării acestuia, documentele au fost comunicate părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Potrivit deciziei, părțile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept după această comunicare.

Practica instanțelor era împărțită

În cadrul procedurii declanșate la ÎCCJ, curțile de apel Brașov, București, Constanța, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara au transmis hotărâri considerate relevante pentru problema supusă dezlegării.

Din jurisprudența comunicată au rezultat două orientări.

Potrivit primei orientări, unitățile medicale private beneficiau de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h), în forma aflată în vigoare după modificarea realizată prin OUG nr. 168/2022 și până la schimbarea regimului fiscal prin Legea nr. 239/2025.

Instanțele care au adoptat această interpretare au considerat că expresia „încăperile folosite pentru activități economice” viza spații utilizate pentru activități precum farmacii, cantine sau restaurante, nu încăperile în care erau furnizate servicii medicale.

În motivarea acestei opinii s-a reținut că scutirea avea în vedere destinația imobilelor. Intenția legiuitorului era de a exonera unitățile sanitare private pentru bunurile imobile utilizate în exercitarea activităților sanitare.

Instanțele respective au apreciat că o interpretare prin care activitățile sanitare erau incluse în excepția referitoare la activități economice ar fi lăsat fără efect norma principală care acorda scutirea.

A fost avută în vedere și intenția de a înlătura diferența de tratament fiscal dintre unitățile sanitare publice și cele private, având în vedere activitatea comună a acestora, respectiv furnizarea serviciilor medicale.

În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele au considerat că unitățile medicale private nu beneficiau de scutire, întrucât serviciile medicale furnizate de acestea intrau în definiția activității economice prevăzută de art. 453 lit. a) din Codul fiscal.

Potrivit acestei interpretări, activitatea unităților private consta în furnizarea de servicii medicale, iar spațiile erau utilizate în vederea obținerii de venituri. Prin urmare, încăperile respective erau afectate unei activități economice și erau excluse de la scutire.

În unele dintre hotărârile comunicate a fost invocat și regimul ajutorului de stat. S-a susținut că acordarea unei scutiri unor societăți care furnizează servicii medicale ar putea crea un avantaj concurențial în raport cu alți operatori și ar trebui examinată din perspectiva normelor privind concurența și ajutorul de stat.

Existența acestor orientări diferite a confirmat, în aprecierea ÎCCJ, că problema era reală și susceptibilă să genereze o practică judiciară neunitară.

Interpretarea ÎCCJ pe fond: rolul art. 456 în sistemul Codului fiscal

În analiza pe fond, Înalta Curte a început prin a defini funcția art. 456 din Codul fiscal.

Potrivit deciziei, acest articol delimitează două categorii de facilități fiscale: scutirile care operează direct prin efectul legii și scutirile sau reducerile facultative, pe care consiliile locale ori Consiliul General al Municipiului București le pot acorda prin hotărâri.

Art. 456 alin. (1), în forma analizată, cuprindea scutirile legale obligatorii. Acestea erau stabilite în funcție de mai multe criterii, între care statutul juridic al titularului bunului, destinația clădirii, rațiunile de interes public și considerentele de natură socială sau reparatorie.

ÎCCJ a arătat că legiuitorul acordase asemenea scutiri în vederea administrării corespunzătoare a clădirilor proprietate a statului, sprijinirii activităților de interes public sau nonprofit, facilitării investițiilor în infrastructură, conservării patrimoniului cultural, protecției mediului, protecției sociale și sprijinirii cetățenilor.

Înalta Curte a observat că art. 456 alin. (1) reglementa în mod expres și limitativ mai multe categorii de clădiri: bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, unități de învățământ, unități sanitare, lăcașuri de cult și clădiri aparținând infrastructurii de utilitate publică.

În mai multe dintre aceste situații, legea înlătura scutirea pentru încăperile afectate activităților economice.

ÎCCJ a explicat această excludere prin raportare la destinația clădirii, la obiectul de activitate al entității și la scopul pentru care aceasta fusese creată. Potrivit instanței, încăperile afectate activităților economice sunt, în acest context, acele încăperi folosite pentru activități diferite de cele specifice destinației clădirii sau scopului entității.

Această premisă a fost esențială pentru interpretarea regimului aplicabil unităților sanitare private.

Scopul modificării din 2022 a fost includerea reală a unităților private în scutire

ÎCCJ a analizat evoluția legislativă a art. 456 alin. (1) lit. h).

Anterior OUG nr. 168/2022, textul acorda scutirea pentru clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice. De asemenea, în urma modificării realizate prin Legea nr. 296/2020, erau menționate clădirile în care funcționau cabinete de medicină de familie, cu excepția încăperilor utilizate pentru alte activități decât medicina de familie.

Prin OUG nr. 168/2022, categoria beneficiarilor a fost extinsă expres și asupra unităților sanitare private.

Înalta Curte a considerat că această modificare legislativă nu putea fi tratată ca o simplă adăugare formală lipsită de consecințe.

Potrivit instanței supreme, intenția care rezulta din noua formulare era aceea de a exonera și unitățile sanitare private de la plata impozitului pe clădiri pentru imobilele utilizate în vederea îndeplinirii scopului pentru care fuseseră înființate.

ÎCCJ a identificat acest scop drept furnizarea de servicii medicale către populație.

Instanța a avut în vedere și nota de fundamentare a OUG nr. 168/2022. În documentul citat în decizie se menționa că, la acel moment, numai unitățile sanitare publice beneficiau de scutirea de la plata impozitului pe clădire.

Din această justificare, Înalta Curte a dedus că voința legiuitorului era de a înlătura diferența de tratament fiscal dintre unitățile sanitare publice și cele private.

Elementul comun avut în vedere era furnizarea serviciilor medicale, despre care ÎCCJ a arătat că răspund unor nevoi de interes public.

Prin urmare, interpretarea excepției referitoare la încăperile folosite pentru activități economice trebuia subordonată scopului modificării. Pentru ambele categorii de unități sanitare, publice și private, urmau să fie excluse de la scutire numai încăperile utilizate pentru alte activități decât furnizarea serviciilor medicale.

ÎCCJ nu a negat caracterul economic general al serviciilor medicale private

Un element central al deciziei este distincția dintre definiția generală a activității economice și înțelesul noțiunii în contextul concret al scutirii reglementate de fostul art. 456 alin. (1) lit. h).

Înalta Curte nu a stabilit că serviciile medicale prestate de unitățile private nu ar reprezenta activități economice în sensul general al Codului fiscal.

Dimpotrivă, la analiza admisibilității, ÎCCJ a reținut expres că serviciile medicale prestate de unitățile medicale private se circumscriu noțiunii de activitate economică în accepțiunea art. 453 lit. a).

Această calificare nu reprezenta aspectul asupra căruia instanța de trimitere solicitase o dezlegare.

Problema era dacă aceeași definiție trebuia preluată integral și nediferențiat în aplicarea excepției de la scutirea pentru clădirile unităților sanitare private.

ÎCCJ a răspuns negativ.

Instanța supremă a făcut astfel o delimitare între caracterul economic general al prestării serviciilor medicale pe o piață și sfera mai restrânsă a activităților economice care, în contextul fostului art. 456 alin. (1) lit. h), excludeau anumite încăperi de la scutire.

În cadrul acestei norme speciale, serviciile medicale reprezentau activitatea specifică pentru sprijinirea căreia fusese introdusă scutirea. Ele nu puteau constitui, în același timp și fără nicio diferențiere, motivul pentru care facilitatea era refuzată în totalitate.

De ce a respins ÎCCJ interpretarea folosită pentru impunerea unităților private

Înalta Curte a analizat argumentul instanțelor care confirmaseră legalitatea deciziilor de impunere emise în privința unităților sanitare private.

Acest argument pornea de la definiția generală din art. 453 lit. a). Furnizarea serviciilor medicale către populație reprezenta o prestare de servicii pe o piață și, în consecință, o activitate economică.

Dacă în clădire erau furnizate servicii medicale și erau obținute venituri din aceste servicii, se considera că încăperile respective erau folosite pentru activități economice. Pe această bază, toate spațiile puteau fi excluse de la scutire.

ÎCCJ a refuzat această interpretare.

Instanța supremă a arătat că aplicarea ei ar fi dus la situația în care nicio unitate sanitară privată nu ar fi putut beneficia de scutirea introdusă prin OUG nr. 168/2022.

Unitățile sanitare private realizează, prin natura activității lor, venituri din asistență medicală. În sensul art. 453 lit. a), această activitate are caracter economic.

Dacă orice asemenea activitate ar fi activat automat excepția din art. 456 alin. (1) lit. h), includerea unităților private în textul scutirii nu ar fi produs niciun efect practic.

ÎCCJ a considerat că o asemenea consecință nu poate fi acceptată.

Norma trebuia interpretată astfel încât să producă efecte juridice

Unul dintre argumentele principale folosite de Înalta Curte este principiul interpretării normei în sensul în care aceasta produce efecte juridice.

Instanța a arătat că legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu în sensul neaplicării. În motivare a fost invocat principiul exprimat prin formula latină „actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat”.

ÎCCJ a făcut trimitere și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 456 din 4 iulie 2018, potrivit cărora o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice.

Din perspectiva acestui principiu, metodele de interpretare trebuie să aibă în vedere nu numai litera textului, ci și spiritul legii, astfel încât aplicarea practică a normei să fie cât mai apropiată de finalitatea urmărită de legiuitor.

În cauza analizată, finalitatea rezultată din modificarea realizată prin OUG nr. 168/2022 era acordarea efectivă a scutirii și unităților sanitare private pentru clădirile utilizate în furnizarea serviciilor medicale.

Interpretarea potrivit căreia orice serviciu medical remunerat înlătura scutirea ar fi făcut imposibilă atingerea acestei finalități.

Noțiunea de activitate economică nu putea avea aceeași întindere în cele două texte

ÎCCJ a concluzionat că noțiunea de „activitate economică” din fostul art. 456 alin. (1) lit. h) nu putea avea aceeași cuprindere exhaustivă ca definiția generală din art. 453 lit. a) și din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1/2016.

Definiția generală cuprinde orice activitate de furnizare a bunurilor, serviciilor și lucrărilor pe o piață. Aplicată unităților sanitare private, aceasta include prestarea serviciilor medicale.

În schimb, în contextul scutirii de impozit pe clădiri, expresia trebuia interpretată prin raportare la activitatea pentru care scutirea fusese introdusă.

Înalta Curte a stabilit că prestarea serviciilor medicale nu putea determina, în toate situațiile, calificarea încăperilor drept spații afectate activităților economice excluse de la facilitate.

O interpretare contrară ar fi lăsat fără eficiență dispoziția prin care unitățile sanitare private fuseseră introduse în categoria beneficiarilor.

Interpretarea logică și teleologică adoptată de ÎCCJ

Instanța supremă a arătat că rezultatul decurge din interpretarea logică și teleologică a textului.

Interpretarea logică a avut în vedere necesitatea de a evita o contradicție internă a normei. Nu putea fi acceptată o lectură în care unitățile sanitare private erau menționate expres ca beneficiare, dar erau excluse în totalitate tocmai pentru exercitarea activității lor specifice.

Interpretarea teleologică a avut în vedere scopul urmărit de legiuitor. Acesta era sprijinirea furnizării serviciilor medicale și înlăturarea diferenței de tratament fiscal dintre unitățile publice și cele private.

Pe baza acestor metode, ÎCCJ a stabilit că scutirea nu se aplica spațiilor în care se desfășurau activități economice de altă natură decât cea medicală.

Instanța a indicat, în acest context, activități precum alimentația publică, comerțul și prestările de servicii diferite de furnizarea serviciilor medicale.

Prin urmare, criteriul rezultat din motivarea Curții privește natura activității desfășurate în încăpere.

Atunci când spațiul era utilizat pentru furnizarea serviciilor medicale către populație, activitatea respectivă nu intra, în scopul fostei scutiri, în excepția referitoare la încăperile folosite pentru activități economice.

Atunci când în spațiu se desfășura o activitate economică de altă natură decât serviciile medicale, încăperea era exclusă de la facilitate.

Interpretarea istorică a modificărilor Codului fiscal

ÎCCJ a fundamentat soluția și pe evoluția succesivă a art. 456 alin. (1) lit. h).

În forma inițială relevantă pentru analiza instanței, scutirea era acordată clădirilor unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.

Prin Legea nr. 296/2020, textul a fost completat în privința clădirilor în care funcționează cabinete de medicină de familie. Pentru acestea, legiuitorul a prevăzut expres excluderea încăperilor folosite pentru alte activități decât medicina de familie.

Ulterior, prin OUG nr. 168/2022, scutirea a fost extinsă și asupra unităților sanitare private.

ÎCCJ a considerat că succesiunea acestor modificări arată o tendință legislativă de lărgire a situațiilor care puteau fi incluse în cazul de scutire de la plata impozitului sau taxei pe clădiri.

Includerea noțiunii de unitate sanitară privată, concomitent cu menținerea excepției privind activitățile economice, trebuia interpretată astfel încât ambele părți ale textului să producă efecte.

Potrivit Înaltei Curți, unitățile sanitare private desfășurau activități economice prin prestarea serviciilor medicale, dar erau totuși scutite pentru clădirile afectate acestei activități. Excepția intervenea atunci când existau încăperi în care se desfășura un alt tip de activitate economică.

Ce a stabilit concret Înalta Curte

În urma acestei analize, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău și a stabilit interpretarea obligatorie a fostului art. 456 alin. (1) lit. h).

Dezlegarea se referă la textul modificat prin OUG nr. 168/2022 și aplicabil până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2025.

Potrivit dispozitivului:

„Noțiunea de «activitate economică» din cuprinsul sintagmei «cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice» nu se referă la toate activitățile prestate de unitățile sanitare private, ci vizează alte activități decât furnizarea de servicii medicale către populație.”