Un bărbat din Oradea a fost condamnat la pedeapsa de un an și trei luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În concret, inculpatul a fost surprins de camerele de filmat în timp ce avea manifestări obscene într-un spațiu public. Fapta a fost comisă în luna martie 2025, în zona Parcului 1 Decembrie, în apropierea stației de tramvai de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Acesta a fost observat de două femei aflate într-un tramvai oprit în stație.
Bărbatul a fost filmat de una dintre martore cu ajutorul telefonului mobil, iar imaginile au fost ulterior puse la dispoziția anchetatorilor. Cealaltă femeie a declarat că inculpatul părea să privească în direcția tramvaiului și a trecătorilor, iar comportamentul său i-a provocat o stare de repulsie.
Filmat și identificat de polițiști
Potrivit hotărârii Judecătoriei Oradea, înregistrarea realizată de una dintre martore surprindea în mod clar comportamentul obscen al bărbatului. Anchetatorii au extras capturi foto din filmare și au întocmit un proces-verbal de redare a imaginilor, acestea devenind probe importante în dosar.
În urma verificărilor efectuate în aceeași zi, polițiștii au reușit să identifice persoana surprinsă în imagini și au început cercetările pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Bărbatul nu era la primul episod de acest fel
În timpul anchetei a fost audiată și o altă femeie care le-a relatat polițiștilor că, în ziua precedentă incidentului, îl observase pe același bărbat într-un tramvai. Potrivit declarației sale, acesta se atingea în mod repetat în zona intimă, fără a-și expune însă organele genitale.
După deschiderea dosarului penal, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, acesta a recunoscut integral fapta. În declarațiile sale a susținut că nu a intenționat să provoace în mod direct vreo persoană, însă și-a asumat responsabilitatea pentru comportamentul avut.
În fața judecătorului, bărbatul a solicitat judecarea cauzei prin procedura simplificată și a declarat că regretă cele întâmplate. Acesta a invocat și probleme personale, arătând că a traversat o perioadă dificilă după decesul fratelui său, problemele medicale ale tatălui și dificultățile din relația de familie.
Ce a reținut instanța
Judecătoria Oradea a concluzionat că vinovăția inculpatului este dovedită fără dubiu prin declarațiile martorilor, imaginile video puse la dispoziția anchetatorilor și propria recunoaștere a acestuia.
Magistratul a apreciat că fapta a fost comisă într-un loc public intens circulat, în apropierea unei stații de transport în comun, iar comportamentul inculpatului a fost de natură să aducă atingere normelor de conviețuire socială și bunelor moravuri.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont atât de recunoașterea faptelor, cât și de circumstanțele concrete în care acestea au fost săvârșite.
A mai fost condamnat în același an, dar pentru o altă infracțiune
Judecătoria Oradea a constatat că inculpatul fusese condamnat anterior la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis. Fapta fusese comisă înainte ca acea condamnare să rămână definitivă, motiv pentru care instanța a constatat existența unui concurs de infracțiuni și a recalculat pedeapsa.
Judecătorul a anulat suspendarea dispusă în dosarul anterior și a contopit cele două pedepse, rezultând o sancțiune finală de un an și trei luni de închisoare.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu este necesară. Magistratul a reținut că inculpatul este încadrat în muncă, este căsătorit și are perspective de reintegrare socială, motiv pentru care a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani și șase luni.
Pe durata termenului de supraveghere, acesta va trebui să respecte măsurile stabilite de Serviciul de Probațiune Bihor, să participe la un program de reintegrare socială și să presteze 110 zile de muncă în folosul comunității.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să achite 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Partajează acest conținut:





