Droguri luate cu forța: ICCJ stabilește că fapta poate fi tâlhărie, nu doar infracțiune la regimul drogurilor

Decizia nr. 52 din 23 martie 2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 6 mai 2026. Hotărârea a fost pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și stabilește că, atunci când obiectul material al unei infracțiuni de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc, chiar dacă acestea nu sunt produse ori deținute legal și nu se află în circuitul civil, sunt întrunite condițiile de tipicitate ale tâlhăriei.

În dispozitivul deciziei, Înalta Curte a stabilit că „în ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse și/sau aflate în mod legal în circuitul civil), sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, care va fi reținută în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor”. 

Cazul de la care a pornit sesizarea

Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel București — Secția I penală, într-un dosar aflat în faza apelului, în ultimul grad de jurisdicție. Instanța de apel avea de soluționat apelurile declarate de inculpații B.M.A., D.C., I.G.A. și I.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 907 din 25 iulie 2025, pronunțată de Tribunalul București — Secția penală în Dosarul nr. 28.763/3/2024.

Potrivit expunerii succinte a cauzei redate în decizie, Tribunalul București a reținut că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2024, inculpații I.G.A., I.M.A. și D.C., „în baza unei înțelegeri prealabile”, s-au deplasat la locuința inculpatului B.M.A. Sub un pretext fals, aceștia ar fi determinat-o pe prietena acestuia, persoana vătămată M.A.D., să coboare la scară. Ulterior, fiind mascați și înarmați cu un cuțit, ar fi constrâns-o pe aceasta să îi conducă în apartamentul lui B.M.A., unde au pătruns fără drept și, sub amenințare, au sustras cantitatea de 600 de grame de canabis, cu scopul de a o vinde ulterior.

Prima instanță a apreciat că faptele inculpaților I.G.A., I.M.A. și D.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) din Codul penal. În același dosar, Tribunalul București a reținut că inculpatul B.M.A. ar fi deținut la domiciliu, la data de 30/31 mai 2024, cantitatea de 600 de grame de canabis în vederea comercializării, iar la 6 iunie 2024 cantitatea de 38,20 grame de canabis, de asemenea în vederea comercializării.

Întrebarea juridică adresată Înaltei Curți

În apel, Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte pentru a stabili dacă drogurile de risc, nefiind produse și/sau aflate legal în circuitul civil, pot constitui obiect material al infracțiunii de tâlhărie. Întrebarea transmisă instanței supreme a vizat dacă sunt întrunite condițiile de tipicitate ale tâlhăriei atunci când bunul sustras este reprezentat de droguri de risc ori dacă, dimpotrivă, situația trebuie calificată exclusiv ca infracțiune de trafic de droguri de risc, în modalitatea „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc fără drept”.

Formularea sesizării a pus în discuție și ipoteza unui „concurs de calificări”, caz în care ar fi urmat să fie reținută doar infracțiunea de trafic de droguri, alături de celelalte infracțiuni absorbite în infracțiunea de tâlhărie. Problema juridică privea, așadar, raportul dintre infracțiunea complexă de tâlhărie și infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, în situația particulară în care obiectul material al sustragerii este un bun a cărui deținere este interzisă de lege.

Analiza ICCJ: drogurile pot constitui obiect material al furtului

Pe fondul sesizării, Înalta Curte a pornit de la examinarea aptitudinii drogurilor de a constitui obiect material al infracțiunii de furt, infracțiune absorbită în conținutul tâlhăriei. Art. 228 alin. (1) din Codul penal incriminează luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept.

În motivare, ICCJ a arătat că obiectul material al infracțiunii de furt este reprezentat de „orice lucru care are o existență fizică, o minimă importanță economică și care poate fi sustras din posesia sau detenția altei persoane”. Instanța supremă a precizat că poate fi obiect material al furtului și „un bun mobil care se află în posesia sau detenția nelegitimă a altei persoane” ori „un bun mobil a cărui deținere este interzisă de lege”.

Prin urmare, pentru analiza furtului și a tâlhăriei, decisivă nu este apartenența bunului la circuitul civil, ci existența unei posesii sau detenții de fapt asupra acelui bun. ICCJ a arătat că infracțiunea complexă de tâlhărie, incluzând furtul, are ca obiect material un bun mobil aflat în posesia sau detenția altuia, asupra căruia se exercită acțiunea de luare fără consimțământ. Textul art. 233 din Codul penal, raportat la art. 228, nu condiționează existența infracțiunii de caracterul licit al bunului și nu limitează noțiunea de bun mobil la bunurile aflate în circuitul civil.

Noțiunea de bun mobil în dreptul penal

Înalta Curte a arătat că, în dreptul civil, bunurile scoase din circuitul civil nu pot constitui obiectul unor raporturi juridice patrimoniale valide. Cu toate acestea, „dreptul penal operează cu un concept autonom al bunului mobil față de cel din dreptul civil”.

În continuarea aceluiași raționament, ICCJ a precizat că ceea ce interesează în dreptul penal nu este apartenența bunului la circuitul civil, ci „existența sa materială, susceptibilitatea de apropriere, valoarea economică de fapt” și împrejurarea că se află în posesia sau detenția unei persoane. Hotărârea reține expres că „dreptul penal protejează posesia de fapt, chiar și atunci când aceasta este viciată sau ilicită”.

Aplicând aceste repere la drogurile de risc, Înalta Curte a stabilit că acestea își păstrează caracterul de bunuri în accepțiunea dreptului penal, deoarece au o existență fizică determinată, sunt susceptibile de apropriere și posedă o valoare economică intrinsecă, indiferent de situația lor juridică în dreptul civil. Acest aspect justifică, potrivit hotărârii, protecția posesorului, chiar și a celui nelegitim, împotriva deposedărilor nelegale realizate de terți.

Caracterul ilicit al bunului nu înlătură protecția penală

Înalta Curte a reținut că drogurile sunt definite de Legea nr. 143/2000 ca „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III”, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III. Pornind de la această definiție și de la criteriile privind existența materială, susceptibilitatea de apropriere și valoarea economică de fapt, ICCJ a concluzionat că drogurile de risc reprezintă bunuri în sensul art. 228 alin. (1) din Codul penal.

Instanța supremă a formulat expres concluzia că „dreptul penal nu protejează exclusiv patrimoniul licit, ci relațiile sociale privind stăpânirea bunurilor, chiar dacă acestea sunt deținute fără drept”. De asemenea, hotărârea precizează că, întrucât legea nu impune cerința ca bunul să se afle în circuitul civil, drogurile pot forma obiectul material al infracțiunii de furt.

În același context, Înalta Curte a arătat că interpretarea noțiunii de „bun mobil” în sens restrictiv, prin excluderea drogurilor, ar echivala cu adăugarea la lege a unei condiții inexistente în art. 228 din Codul penal. O asemenea interpretare ar contraveni principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „bun mobil” nu este însoțită de vreo limitare referitoare la caracterul licit al bunului.

Autonomia tâlhăriei față de infracțiunile din Legea nr. 143/2000

După stabilirea faptului că drogurile pot constitui obiect material al furtului, Înalta Curte a analizat raportul dintre tâlhărie și infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000. Instanța a arătat că tâlhăria are ca obiect juridic principal relațiile sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile, iar ca obiect juridic secundar relațiile sociale privind integritatea corporală, libertatea și viața persoanei. Această structură evidențiază, în motivarea ICCJ, autonomia tâlhăriei față de infracțiunile reglementate de legea specială.

Elementul material al tâlhăriei constă, potrivit deciziei, în sustragerea unui bun mobil prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, în scopul însușirii pe nedrept. În schimb, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 au ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la protejarea sănătății populației prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de droguri de risc sau de mare risc.

ICCJ a precizat că elementul material al infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia dintre activitățile enumerate în norma de incriminare, independent de existența unei atingeri aduse patrimoniului ori integrității persoanei. Prin urmare, norma specială privind drogurile nu acoperă, prin ea însăși, elementele specifice infracțiunii de tâlhărie.

„Alte operațiuni privind circulația drogurilor” și limitele interpretării

O parte importantă a motivării privește interpretarea sintagmei „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc” din art. 2 alin. (1) al Legii nr. 143/2000. Înalta Curte a reținut că această expresie conferă textului un caracter extensiv, însă a precizat că extinderea operează „exclusiv în limitele aceleiași naturi juridice a acțiunilor anterior enumerate”.

În decizie se arată că interpretarea sistematică și teleologică a normei conduce la concluzia că sintagma „alte operațiuni” nu permite includerea oricărei conduite referitoare la bun, ci doar a acelor activități care se circumscriu logicii unui circuit de producție, distribuție sau punere în circulație, fie el licit sau ilicit.

Din această perspectivă, ICCJ a reținut că sustragerea unui bun prin violență, element definitoriu al tâlhăriei, „nu constituie o operațiune privind circulația drogurilor și nu se integrează într-un proces de producere sau distribuire”. Potrivit hotărârii, aceasta reprezintă „o acțiune de deposedare realizată fără consimțământul posesorului sau detentorului”, cu o natură juridică fundamental diferită, deoarece presupune o atingere adusă patrimoniului și integrității persoanei.

De ce nu se reține doar infracțiunea de trafic de droguri

Înalta Curte a explicat că absorbția ar putea fi reținută numai dacă norma specială ar include în conținutul său constitutiv toate elementele infracțiunii de tâlhărie, inclusiv violența exercitată asupra persoanei. Or, potrivit deciziei, reglementarea din Legea nr. 143/2000 nu include aceste elemente.

În aceste condiții, atunci când obiectul material al faptei este reprezentat de droguri de risc, iar acțiunea de sustragere este realizată prin violență, amenințare ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Aceasta se reține în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor.

ICCJ a exclus astfel ipoteza unui concurs de calificări între infracțiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept” și celelalte infracțiuni absorbite în tâlhărie. Dezlegarea dată de instanța supremă stabilește că tâlhăria nu dispare din încadrarea juridică doar pentru că bunul sustras este reprezentat de droguri de risc aflate în afara circuitului civil.

„XI.2. Cu privire la fondul sesizării

78. Problema de drept cu care a fost sesizată instanțasupremă în vederea dezlegării vizează întrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie în ipoteza în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc, în sensul Legii nr. 143/2000, aflate în afara circuitului civil, sau dacă, dimpotrivă, există un concurs de calificări, iar fapta trebuie încadrată exclusiv în infracțiunea de trafic de droguri de risc, în modalitatea „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc fără drept”, eventual în concurs cu alte infracțiuni absorbite în infracțiunea de tâlhărie.
79. Analiza acestei probleme de drept impune examinarea,cu prioritate, a aptitudinii drogurilor, astfel cum sunt definite de Legea nr. 143/2000, de a constitui obiect material al infracțiunii de furt, absorbită în infracțiunea complexă de tâlhărie.
80. În dispozițiile art. 228 alin. (1) din Codul penal esteincriminată fapta de luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, iar în alin. (2) se prevede sancționarea faptei comise de cel căruia bunul îi aparține în întregime sau în parte, împotriva celui care are posesia sau detenția legitimă a bunului.
81. Obiectul material al infracțiunii de furt este reprezentatde orice lucru care are o existență fizică, o minimă importanță economică și care poate fi sustras din posesia sau detenția altei persoane.
82. Poate fi obiect material al furtului și un bun mobil care seaflă în posesia sau detenția nelegitimă a altei persoane, în cazul în care acesta este sustras de o altă persoană decât proprietarul, posesorul ori detentorul legitim de la care bunul a fost anterior sustras, sau un bun mobil a cărui deținere este interzisă de lege.
83. Incluzând în conținutul ei furtul, infracțiunea complexă detâlhărie prevăzută de art. 233 din Codul penal are ca obiect material un bun mobil, aflat în posesia sau detenția altuia, asupra căruia se exercită acțiunea de luare fără consimțământ. Textul legal nu condiționează existența infracțiunii de caracterul licit al bunului și nu limitează noțiunea la bunurile aflate în circuitul civil.
84. În dreptul civil, bunurile scoase din circuitul civil nu potconstitui obiectul unor raporturi juridice patrimoniale valide. Cu toate acestea, dreptul penal operează cu un concept autonom al bunului mobil față de cel din dreptul civil. Ceea ce interesează nu este apartenența bunului la circuitul civil, ci existența sa materială, susceptibilitatea de apropriere, valoarea economică de fapt, să se afle în posesia sau detenția unei persoane.
85. Astfel, s-a subliniat că „dreptul penal protejează posesiade fapt, chiar și atunci când aceasta este viciată sau ilicită”9.
86. Drogurile își păstrează caracterul de bunuri în accepțiuneadreptului penal, deoarece au o existență fizică determinată, sunt susceptibile de apropriere și posedă o valoare economică intrinsecă, indiferent de situația lor juridică în dreptul civil, aspect care justifică protecția posesorului, chiar și a celui nelegitim, împotriva deposedărilor nelegale realizate de terți.
87. În sensul îndeplinirii criteriilor mai sus arătate sunt șidispozițiile din art. 1 lit. b) din Legea nr. 143/2000, potrivit cărora drogurile sunt definite ca „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III”. În dispozițiile de la literele c) și d) din același articol drogurile sunt clasificate în: droguri de mare risc — drogurile înscrise în tabelele nr. I și II [lit. c)] și droguri de risc — drogurile înscrise în tabelul nr. III [lit. d)]. 
88. Dat fiind faptul că legiuitorul ocrotește posesia ori detențiaca stare de fapt a lucrurilor mobile cu o minimă valoare economică, iar drogurile de risc sunt astfel de lucruri, ele reprezintă bunuri în sensul art. 228 alin. (1) din Codul penal. Caracterul ilicit al bunului nu exclude protecția penală a posesiei sau detenției de fapt. Dreptul penal nu protejează exclusiv patrimoniul licit, ci relațiile sociale privind stăpânirea bunurilor, chiar dacă acestea sunt deținute fără drept. Codul penal nu condiționează existența infracțiunii de caracterul licit al bunului. Interpretarea noțiunii trebuie realizată autonom, în raport cu finalitatea normei penale.
89. Întrucât legea nu impune cerința ca bunul să se afle încircuitul civil, drogurile pot forma obiectul material al infracțiunii de furt.
90. A interpreta noțiunea de „bun mobil” în sens restrictiv, prinexcluderea drogurilor, ar echivala cu adăugarea la lege a unei condiții inexistente în textul art. 228 din Codul penal și ar contraveni principiului legalității incriminării consacrat de art. 1 din Codul penal.
91. Potrivit art. 1 alin. (1) din Codul penal și art. 7 din Convențiaeuropeană a drepturilor omului, legea penală este de strictă interpretare.
92. Sintagma „bun mobil” nu este însoțită de vreo limitarereferitoare la caracterul licit al bunului. În consecință, instanța nu poate restrânge sfera acestei noțiuni prin interpretare.
93. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuatconstant (Cauza Kokkinakis c. Greciei, Hotărârea din 25 mai 1993) că principiul legalității implică previzibilitate. Or, a considera că drogurile nu pot constitui obiect material al tâlhăriei ar însemna o restrângere neprevăzută de lege a domeniului de aplicare a normei.
94. În acest sens, raportat la coordonatele factuale și juridiceale cauzei, în ipoteza în care o persoană săvârșește atât activitatea principală constând în sustragerea unor bunuri deținute în mod ilegal (droguri), cât și activitatea secundară constând în folosirea violenței, amenințării ori în punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și în situația în care, ulterior sustragerii, sunt întrebuințate asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru asigurarea scăpării, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. În măsura în care, ulterior, se realizează una dintre activitățile prevăzute în mod alternativ de dispozițiile art. 2 sau art. 4 din Legea nr. 143/2000 (precum transportul, distribuirea, comercializarea sau experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea etc.), se va reține concursul de infracțiuni între infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea prevăzută de legea specială, prin raportare la scopul însușirii drogurilor.
95. Norma specială care incriminează traficul de droguri nuare ca obiect juridic protejarea posesiei ori detenției bunurilor, astfel încât aceasta nu exclude incidența infracțiunilor contra patrimoniului sau persoanei, atunci când sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
96. Infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codulpenal, are ca obiect juridic principal relațiile sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile, iar ca obiect juridic secundar relațiile sociale privind integritatea corporală, libertatea și viața persoanei, ceea ce evidențiază autonomia acesteia față de infracțiunile reglementate de legea specială.
97. Elementul material al tâlhăriei constă în sustragerea unuibun mobil prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, în scopul însușirii pe nedrept.
98. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 constituieinfracțiune de trafic de droguri efectuarea, fără drept, a unor operațiuni precum cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc. Alin. (2) al aceluiași articol incriminează aceleași activități menționate în alin. (1), în privința drogurilor de mare risc.
99. De asemenea, potrivit art. 4 din aceeași lege, suntincriminate distinct faptele de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
100. Din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă căobiectul juridic al infracțiunii de trafic de droguri îl constituie relațiile sociale referitoare la protejarea sănătății populației prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de droguri de risc sau de mare risc, în același sens statuându-se prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (paragraful 79).
101. Elementul material al infracțiunilor prevăzute de Legeanr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia dintre activitățile enumerate în norma de incriminare, independent de existența unei atingeri aduse patrimoniului ori integrității persoanei.
102. Curtea Constituțională, examinând excepția deneconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a reținut că, într-adevăr, „legiuitorul a înțeles să prevadă elementul material al laturii obiective a infracțiunii, prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit, enumerare ce nu este exhaustivă, întrucât se încheie cu sintagma «ori alte operațiuni». La o primă evaluare, acest din urmă aspect este de natură a determina lipsa de imprevizibilitate a dispozițiilor legale criticate, ca urmare a imposibilității de a determina sfera înțelesului noțiunii de «alte operațiuni» ce pot fi reținute ca infracțiune în domeniul traficului și consumului ilicit de droguri. 14. Cu toate acestea, sintagmei criticate trebuie să îi fie atribuit sensul ce rezultă din ansamblul dispoziției legale din care face parte. Or, interpretând sistematic expresia «ori alte operațiuni», în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că aceasta este urmată de expresia «privind circulația drogurilor de risc», ce restrânge sfera noțiunii de «alte operațiuni» la operațiunile ce privesc circulația drogurilor de risc. Astfel, orice operațiune referitoare la circulația unor asemenea droguri, alta decât cele enumerate, în mod expres, în cuprinsul normei criticate, poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000” [în acest sens, Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 (paragrafele 13, 14), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018].
103. Având în vedere pericolul social al faptelor vizate, oriceoperațiune privind circulația drogurilor care îndeplinește condițiile prevăzute de lege poate constitui element material al infracțiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 127 din 9 martie 2017, paragraful 22, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
104. 409 din 31 mai 2017).
105. Introducerea sintagmei „ori alte operațiuni” la finalulenumerării legale relevă, în mod neechivoc, intenția legiuitorului de a conferi textului un caracter extensiv, însă exclusiv în limitele aceleiași naturi juridice a acțiunilor anterior enumerate. Interpretarea sistematică și teleologică a normei conduce la concluzia că sintagma „alte operațiuni” nu permite includerea oricărei conduite referitoare la bun, ci doar a acelor activități care se circumscriu logicii unui circuit de producție, distribuție sau punere în circulație, fie el licit sau ilicit.
106. Or, sustragerea unui bun prin violență, elementdefinitoriu al infracțiunii de tâlhărie, nu constituie o operațiune privind circulația drogurilor și nu se integrează într-un proces de producere sau distribuire, ci reprezintă o acțiune de deposedare realizată fără consimțământul posesorului sau detentorului. Natura juridică a acestei conduite este fundamental diferită, întrucât presupune o atingere adusă patrimoniului și integrității persoanei.
107. Absorbția ar putea fi reținută numai în ipoteza în carenorma specială ar include în conținutul său constitutiv toate elementele infracțiunii de tâlhărie, inclusiv violența exercitată asupra persoanei, ceea ce nu este cazul în reglementarea prevăzută de Legea nr. 143/2000.
108. În aceste condiții, atunci când obiectul material al fapteieste reprezentat de droguri de risc, în sensul Legii nr. 143/2000, iar acțiunea de sustragere este realizată prin violență, amenințare ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Aceasta se reține în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor, nefiind incident un concurs de calificări între infracțiunea de trafic de droguri în modalitatea „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept” și celelalte infracțiuni absorbite în infracțiunea de tâlhărie.”