CADOU SAU MITA? UNDE SE TRAGE LINIA?

CADOU SAU MITĂ?

ASPECTE DE DIFERENȚIERE ÎNTRE UN GEST DE CURTOAZIE ȘI O FAPTĂ PENALĂ DE LUARE/DARE DE MITĂ

Av. Dr. Răzvan DOSEANU și Av. colab. Alex Raul ARDELEAN  – Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII”

Av. Dr. Răzvan DOSEANU – avocat coordonator Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII”

Av. Alex Raul ARDELEAN  –  avocat colaborator Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII”

În viața de zi cu zi, mulți oameni folosesc expresii aparent inofensive, precum „am dat o atenție”, „am dus un cadou”, „a fost doar un gest de mulțumire”. Problema este că, din punct de vedere juridic, denumirea aleasă de cel care oferă sau primește nu decide nimic. Un plic nu devine mai puțin periculos pentru că e catalogat drept gest de recunoștință, iar o sticlă de băutură oferită din respect nu iese automat din zona penală doar pentru că valoarea ei nu pare mare.

Diferența reală dintre un gest de curtoazie și mită nu stă, în primul rând, în preț, ci stă în scop.

Legea penală sancționează situația în care un funcționar public pretinde, primește sau acceptă promisiunea unor bani ori alte foloase care nu i se cuvin în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea unui act care intră în atribuțiile sale de serviciu. În oglindă, este incriminată și promisiunea, oferirea sau darea acestor foloase. Pe scurt, mita începe acolo unde folosul devine prețul unei conduite a funcționarului public.

Art. 289 din Codul Penal prevede: (1)Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. (2)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. (3)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Corelativ infracțiunii de luare de mită, art. 290 din Codul Penal prevede: (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3). (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Revenind la subiect și la esența diferențierii între “mită și curtoazie”, nu orice cadou este mită, dar orice cadou oferit pentru a obține un avantaj de la cineva aflat într-o funcție poate deveni mită.

Un buchet de flori oferit la finalul unei conferințe, o carte dăruită protocolar într-un cadru public sau un obiect simbolic oferit într-un context oficial pot ține de curtoazie. În schimb, lucrurile se schimbă radical dacă folosul este oferit pentru ca cineva să rezolve mai repede o cerere, să închidă ochii la o neregulă, să aplice un tratament preferențial sau pur și simplu să fie mai atent. În acel moment, nu mai vorbim despre politețe sau despre un gest politețe, ci despre o încercare de a cumpăra o conduită care ar trebui să fie legală, imparțială și identică pentru toți cetețenii.

De aceea, întrebarea corectă nu este cât sau în ce constă cadoul, ci ce se aștepta în schimb?

Foarte des, oamenii cred că doar sumele mari sau avantajele spectaculoase intră în zona penală, dar este o idee extrem de eronată. Valoarea poate conta ca indiciu, dar nu este un element decisiv, iar un folos modest, oferit exact pentru a influența un act de serviciu ce intră în legătură cu atribuțiile funcționarului public, poate ridica probleme serioase care se înscriu în sfera ilicitului penal.

Altfel spus, mita nu înseamnă doar a plăti/oferi un bun sau alte foloase pentru a obține ceva ilegal. Ea poate exista și atunci când se oferă un folos pentru ca o persoană să facă mai repede ceea ce oricum era obligată să facă, iar aici apar cele mai multe confuzii. De aici și paradigma „nu am cerut nimic nelegal, doar am vrut să se rezolve”, însă, din păcate, legea nu privește cu indulgență acest tip de logică. A cumpăra promptitudinea, prioritatea sau bunăvoința unui funcționar înseamnă tot alterarea regulilor de imparțialitate pe care legea o urmărește și o protejează tocmai pentru ca fiecare cetățean să beneficieze în mod egal și necondiționat de actul public.

Mai apoi, se naște și problema sensibilă a atenției oferite după ce problema a fost deja rezolvată. Unii cred că, dacă actul a fost deja îndeplinit, nu mai poate fi vorba de mită. Însă nici aceasta nu este o regulă sigură, ci mai degrabă una nuanțată. Dacă folosul apare ca o recompensă pentru modul în care a fost exercitată funcția sau ca investiție pentru viitoare favoruri, discuția penală rămâne deschisă. Cu alte cuvinte, faptul că darul vine la final nu îl spală automat de semnificație.

Totodată, trebuie evitată și confuzia dintre practicile deja existente și ceea ce este permis. Faptul că într-un anumit mediu s-au tolerat ani la rând mici cadouri, plicuri, coșuri sau alte semne de apreciere nu le transformă în conduite legale. Obiceiul social nu învinge legea penală, ci din contră, exact aceste practici aparent banalizate sunt cele care întrețin ideea periculoasă că un serviciu public poate fi grăbit sau personalizat contra unei atenții.

În practica instanțelor naționale, cum ar fi decizia Curții de Apel București nr.631/2024 din 28.05.2024 (cod RJ 986d88466), instanța a reținut, într-o speță similară, că nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că inculpata ar fi solicitat bunurile ori că ar fi avut reprezentarea că acestea îi sunt oferite ca mită, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

Instanța a apreciat că bunurile au fost oferite cu titlu de cadouri/gesturi de curtoazie, în contextul unor relații anterioare și al unor ocazii precum sărbători legale, 1 sau 8 martie. Totodată, Curtea a subliniat că mita presupune o „retribuție necuvenită”, respectiv un contraechivalent al unui act de serviciu precis determinat, ceea ce nu a rezultat din probatoriu. Eventuala conduită a inculpatei putea atrage, cel mult, o răspundere disciplinară/deontologică, nu răspunderea penală pentru luare de mită.

ÎN CONCLUZIE, linia dintre curtoazie și mită nu este trasată de mărimea cadoului, de eleganța ambalajului sau de faptul că îl numim „atenție”, „mulțumire” ori „gest frumos”.

Diferența reală stă în legătura dintre acel folos și actul de serviciu al funcționarului public care îl primește.

Un gest de curtoazie este, în principiu, simbolic, transparent și lipsit de așteptări concrete (nu cere nimic, nu grăbește nimic, nu amână nimic, nu cumpără bunăvoință și nu schimbă ordinea firească a lucrurilor).

În schimb, atunci când banii, cadoul sau orice alt folos sunt oferite pentru ca un funcționar să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, să întârzie ori să „aranjeze” într-un anumit fel un act care ține de atribuțiile sale, nu mai suntem în zona amabilității, ci într-o zonă cu risc penal serios.

Cu alte cuvinte, una este să oferi o floare ca semn firesc de apreciere, fără nicio miză ascunsă, și cu totul altceva este să oferi ceva pentru ca dosarul tău să fie pus mai sus în teanc, cererea ta să fie privită cu mai multă îngăduință sau o neregulă să fie trecută cu vederea.

Așadar, întrebarea care face diferența rămâne una simplă, dar esențială: Acest gest este doar politețe sau este prețul unei conduite pe care o aștept de la celălalt? Dacă răspunsul se apropie de a doua variantă, atunci „atenția” nu mai este doar o atenție, iar curtoazia își pierde complet aerul nevinovat.

Dacă vrei să afli care sunt limitele unei „atenții” în raport cu legea penală și când un gest aparent banal poate deveni o faptă de luare sau dare de mită, contactează specialiștii noștri pentru o consultanță la sediul Doseanu&Asociații din Oradea, str. Aurel Lazăr nr. 9, jud. Bihor. Alternativ, oferim consultanță și online, prin videoconferință.