SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Decizia nr. 17/2020, publicată în M. Of. nr. 508 din 15 iunie 2020
Soluția: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„1. Dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, avocaţii care redactau acte juridice nu erau asimilaţi funcţionarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare – forma în vigoare în anul 2013.
2. Dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condiţiile lipsei unui contract de asistenţă juridică este valabil sau nu, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 – forma în vigoare în anul 2013 menţionează că avocatul asistă părţile în baza unui contract încheiat în formă scrisă.”
Considerente:
[…] 68. Din modalitatea de formulare a întrebării prin care se solicită a se stabili „dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, avocaţii care redactau acte juridice nu erau asimilaţi funcţionarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare – forma în vigoare în anul 2013”, rezultă că, în realitate, este vorba despre relaţionarea unor prevederi legale şi realizarea unui raţionament judiciar, prin aplicarea dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă.
69. Astfel conturată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu relevă o reală, serioasă şi veritabilă problemă de drept, deoarece nu vizează interpretarea unui text de lege lacunar ori neclar, cu posibilităţi multiple de interpretare, privind evaluarea caracterului de titlu executoriu al unui contract de împrumut atestat de avocat la data de 7 mai 2013, anterior modificării art. 39 din Legea nr. 51/1995.
70. De altfel, instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a identifica norma legală aplicabilă situaţiei de fapt, aspect ce rezultă şi din formularea punctului său de vedere expus în actul de sesizare.
71. Faţă de cele arătate, se constată că prima întrebare din sesizare nu constituie o problemă de drept reală, serioasă şi dificilă, iar textul art. 39 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2013, este clar, fiind atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu care a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative.
72. Referitor la cea de-a doua întrebare din sesizare, respectiv „dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condiţiile lipsei unui contract de asistenţă juridică este valabil sau nu, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 – forma în vigoare în anul 2013 menţionează că avocatul asistă părţile în baza unui contract încheiat în formă scrisă”, se constată că aceasta este neclară şi nu rezultă în ce măsură are legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare cu care a fost învestită instanţa de judecată.
73. Prin această întrebare, titularul sesizării, invocând dispoziţiile legale menţionate, solicită a se lămuri dacă un act atestat de avocat în absenţa unui contract de asistenţă juridică este sau nu valabil. Rezultă că, în realitate, se pune în discuţie valabilitatea actului atestat de avocat, şi nu caracterul de titlu executoriu al unui astfel de înscris, în sensul dispoziţiilor art. 632 şi 638 din Codul de procedură civilă.
74. Însă problema valabilităţii unui astfel de înscris, ridicată de instanţa de sesizare, este distinctă de aceea a caracterului de titlu executoriu al actului şi din acest motiv nu prezintă relevanţă în soluţionarea unei contestaţii la executare, astfel că nu este utilă cauzei formularea unei astfel de întrebări.
75. Instanţa de trimitere a preluat întrebările, aşa cum au fost formulate de către apelanta-contestatoare prin cererea de sesizare a instanţei supreme, fără a face o evaluare proprie. Or, acest instrument procedural a fost pus la dispoziţia instanţelor de judecată, şi nu a părţilor, titularii sesizărilor având obligaţia de a analiza susţinerile părţilor şi a formula propriile întrebări. Determinarea textului aplicabil unui raport juridic concret este un atribut propriu judecătorului cauzei, acesta fiind cel care trebuie să facă raţionamentul judiciar care să îl conducă la aplicarea prin relaţionare a textului în care îşi află corespondent situaţia de fapt dată.
Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
Partajează acest conținut:
