CCR | Declarația dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate fi folosită, împotriva voinței lui, ca probă în procesul penal

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, joi, o excepție de neconstituționalitate care se referă la acordul de recunoaștere a vinovăției. Concret, instanța de contencios constituțional a stabilit că declarația dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate fi folosită, împotriva voinței inculpatului, ca probă în procesul penal, în scopul soluționării cauzei conform procedurii penale de drept comun. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în noiembrie 2018, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj, de avocatul Mihai Suian și de profesorul Gheorghiță Mateuț.

În esență, Curtea a reținut că declarația prevăzută la art.482 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală nu este dată de inculpat în condițiile asigurării garanțiilor procesuale reglementate la art.108-109 din Codul de procedură penală, motiv pentru care administrarea acestei declarații ca probă în procedura penală de drept comun, împotriva voinței inculpatului, încalcă prezumția de nevinovăție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare ale inculpatului, astfel cum aceste drepturi fundamentale sunt prevăzute la art.23 alin.(11) și la art.21 alin.(3) din Constituție, precum și la art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Avocatul Mihai Suian: ”Tot ce se face în cadrul acestei proceduri de recunoaștere trebuie protejat de anumite garanții”

”Excepția admisă azi de Curtea Constituțională a fost ridicată în cursul procedurii de cameră preliminară în condițiile în care în cursul urmăririi penale s-a încercat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, fundamentat pe împrejurarea că și procurorul de caz s-a arătat dispus la încheierea acestei înțelegeri. Între timp, după ce s-a dat o declarație strict cu privire la încheierea acordului – altfel inculpatul nu dorea să dea declarație în dosar -, procurorul nu a mai parcurs procedura acordului de recunoaștere (de exemplu, nu primește avizul procurorului Ierarhic, care stabilește limitele pentru acordul de recunoaștere), a emis rechizitoriul și a s-a folosit în acesta de declarația de recunoaștere dată pentru încheierea acordului”, a explicat, pentru BihorJust, avocatul Mihai Suian, membru al Baroului Cluj și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, unul dintre cei doi avocați care au formulat excepția de neconstituționalitate a art. 482 alin. (1) lit. g).

Avocatul Suian susține că declarația respectivă a fost folosită împotriva inculpatului. ”Declarația dată de inculpat era în sensul că acceptă să încheie un acord de recunoaștere, nu spunea că «recunosc că am făcut fapta». Acordul de recunoaștere nu trebuie să fie privit neapărat ca o asumare a vinovăției, ci ca o modalitate alternativă, mai rapidă, de soluționare a unui proces penal”, a detaliat Mihai Suian, care a făcut trimitere la sistemul practicat în Statele Unite – înțelegerea cu procurorul.

Acesta atrage atenția că tot ce se face în cadrul acestei proceduri de recunoaștere trebuie protejat de anumite garanții. Dacă acestea nu sunt respectate, se poate ajunge la deturnarea procedurii, spune avocatul Suian, la folosirea unei declarații care, altfel, nu putea fi luată inculpatului: ”Acesta s-ar putea afla într-o situație mai puțin favorabilă lui pentru că și-a exercitat un drept prevăzut în Codul de procedură penală. Dacă accepți ca o persoană să facă demersul inițial, adică să dea o declarație în sensul dorinței de a încheia un acord de recunoaștere, nu poți să revii, ca procuror, asupra procedurii și să folosești declarația împotriva inculpatului, ca probă, pentru a-l trimite în judecată și a obține condamnarea lui.”