SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Constituțională era așteptată să se pronunțe astăzi, 4 iunie 2026, asupra excepției de neconstituționalitate ridicate de avocatul Răzvan Doseanu privind Registrul infractorilor sexuali, un mecanism care afectează zeci de mii de persoane și care, potrivit datelor oficiale comunicate de Inspectoratul General al Poliției Române, includea 70.467 de persoane la data de 2 aprilie 2026. Pronunțarea nu a mai avut loc astăzi, Curtea dispunând amânarea pentru data de 16 septembrie 2026.
Cauza aflată pe rolul Curții Constituționale privește una dintre cele mai sensibile instituții introduse în legislația română în ultimii ani: Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, reglementat prin Legea nr. 118/2019. Legea definește Registrul ca mijloc de „cunoaștere, supraveghere și identificare operativă” a persoanelor care au comis infracțiunile prevăzute de actul normativ.
Excepția a fost ridicată în dosarul nr. 74/111/2022 al Tribunalului Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, într-un litigiu de contencios administrativ în care reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ emis în aplicarea legii. Prin încheierea din 14 aprilie 2022, Tribunalul Bihor a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a trimis excepția spre soluționare, reținând că dispozițiile contestate au legătură directă cu soluționarea cauzei.
Excepția vizează articole care formează chiar structura de bază a Registrului: cine este înscris, cum se face înscrierea, cât timp rămâne persoana în evidență, în ce condiții poate fi radiată, ce obligații are față de Poliție și ce date biometrice sau genetice pot fi colectate fără consimțământul acesteia.
Potrivit răspunsului transmis de Inspectoratul General al Poliției Române la solicitarea DNews24, la data de 2 aprilie 2026, în evidența Registrului figurau 70.467 de persoane. Dintre acestea, 69.642 erau persoane născute în România, iar 825 erau persoane născute în afara României. Poliția Română a precizat că înscrierea persoanelor în Registru se realizează conform principiului locului de naștere.
Aceste cifre arată că discuția de la Curtea Constituțională nu privește un mecanism aplicat rar, în cazuri izolate, ci o evidență națională cu impact asupra unui număr foarte mare de persoane. În spatele fiecărei înscrieri se află un raport juridic între individ și stat, iar acest raport nu se epuizează într-o simplă mențiune informatică.
Persoana înscrisă în Registru poate fi obligată să se prezinte periodic la Poliție, să comunice informații despre profesie, locuință, mijloace de existență, deplasări și contacte cu persoane vulnerabile, să fie supusă verificărilor, să accepte fotografierea, amprentarea și prelevarea de probe biologice pentru profil genetic. În plus, nerespectarea unor obligații poate constitui infracțiune.
Aceasta este miza reală a cauzei a cărei pronunțare a fost amânată pentru 16 septembrie 2026: nu doar existența unui registru, ci regimul juridic care se naște odată cu înscrierea în el.
Unul dintre cele mai importante elemente transmise de IGPR privește momentul operaționalizării Registrului. Potrivit răspunsului oficial, Registrul constituit în baza Legii nr. 118/2019 a fost operaționalizat de Poliția Română la data de 29 iunie 2021. La acel moment, au fost preluate automat din evidențele cazierului judiciar 54.789 de persoane.
Această informație este esențială pentru înțelegerea cauzei de la Curtea Constituțională. Registrul nu a pornit de la zero, cu persoane înscrise doar după data la care sistemul a devenit funcțional. El a început printr-o preluare masivă de date existente deja în cazierul judiciar.
Practic, zeci de mii de persoane aflate deja în evidențele statului au fost introduse automat într-un nou sistem, distinct de cazier, cu reguli proprii, obligații proprii, date proprii și condiții proprii de radiere. De aici se naște una dintre cele mai sensibile întrebări constituționale: poate statul să atașeze, automat, unui trecut judiciar deja consumat, un regim nou de supraveghere, raportare, prelevare de date biometrice și menținere în evidență chiar după reabilitare?
Art. 26 din Legea nr. 118/2019 stabilește că, după operaționalizarea Registrului, persoanele aflate în evidențele cazierului judiciar care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se înscriu și în Registru, urmând să li se aplice dispozițiile acestuia. Din punct de vedere administrativ, textul explică preluarea automată. Din punct de vedere constituțional, însă, tocmai această preluare automată este una dintre problemele majore.
Dacă Registrul ar fi doar o evidență pasivă, discuția ar fi mai restrânsă. Dar dacă Registrul aduce obligații trimestriale, verificări la domiciliu, anunțarea deplasărilor, colectare de amprente și profil genetic, efecte profesionale și sancțiune penală pentru nerespectarea obligațiilor, întrebarea devine mai serioasă: aceste consecințe pot fi aplicate automat, pentru situații juridice anterioare, fără o individualizare nouă?
Răspunsul IGPR arată și că Registrul nu este un sistem static. După operaționalizare, acesta a continuat să fie alimentat cu noi înscrieri.
În perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021 au fost înscrise 6.496 de persoane. Până la 31 decembrie 2022 au fost înscrise 4.618 persoane. Până la 31 decembrie 2023 au fost înscrise 4.280 de persoane. Până la 31 decembrie 2024 au fost înscrise 4.236 de persoane. Până la 31 decembrie 2025 au fost înscrise 4.531 de persoane. Până la 2 aprilie 2026 au fost înscrise 1.328 de persoane.
Aceste date trebuie citite cu o precizare importantă: ele nu se adună mecanic peste numărul inițial, deoarece legea prevede și cazuri de scoatere din evidență. Totalul comunicat de IGPR la 2 aprilie 2026 era de 70.467 de persoane. Totuși, cifrele anuale confirmă că Registrul funcționează ca un sistem activ, alimentat constant, cu efecte juridice continue.
În plan public, acest lucru contează major. Un mecanism care privește peste 70.000 de persoane și care adaugă anual mii de noi înscrieri nu poate fi privit doar ca o evidență internă a Poliției. Este un sistem de amploare, care interferează cu drepturi, obligații, date personale, viață privată, libertate de circulație și acces la anumite activități profesionale.
Cauza ajunsă la Curtea Constituțională a pornit de la Tribunalul Bihor. Dosarul nr. 74/111/2022 are ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv Adresa nr. 21/des/4467 din 29 iunie 2021.
În cauză au figurat, în calitate de pârâți, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Data actului administrativ contestat este semnificativă. 29 iunie 2021 este chiar data la care, potrivit IGPR, Registrul a fost operaționalizat de Poliția Română. Tot la acel moment au fost preluate automat din cazier 54.789 de persoane. Așadar, litigiul de fond nu s-a născut într-un context abstract, ci în legătură directă cu momentul punerii în funcțiune a sistemului.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2022, Tribunalul Bihor a analizat admisibilitatea sesizării Curții Constituționale. Instanța a reținut că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, că vizează dispoziții dintr-o lege, că textele sunt în vigoare în sens constituțional și că au legătură cu soluționarea cauzei.
Tribunalul a arătat expres că reclamanta solicită anularea unor acte juridice „emise în executarea dispozițiilor legale” a căror constituționalitate este contestată. Instanța a mai reținut că, în măsura în care Curtea Constituțională ar constata neconstituționalitatea prevederilor legale care reglementează înscrierea în Registru, o asemenea constatare ar avea „o înrâurire asupra soluției ce se va pronunța în prezenta cauză”.
Această formulare este importantă. Tribunalul Bihor nu a decis că legea este neconstituțională, pentru că nu avea această competență. Dar a considerat că problema ridicată este relevantă, serioasă și direct legată de litigiul principal. Prin urmare, a admis cererea de sesizare și a trimis excepția la Curtea Constituțională.
Excepția ridicată de avocatul Răzvan Doseanu vizează dispoziții centrale din Legea nr. 118/2019. Sunt atacate art. 2 alin. (1) lit. a), art. 9 alin. (1) lit. a) și b), art. 10 alin. (1), alin. (2) lit. a)-f), alin. (3), alin. (4) și alin. (5), art. 11 alin. (1)-(7), precum și art. 12 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2).
Aceste articole formează mecanismul de bază al Registrului. Art. 2 stabilește cine poate fi înscris. Art. 9 reglementează înscrierea automată și nominală. Art. 10 stabilește radierea și menținerea în evidență. Art. 11 permite fotografierea, amprentarea și prelevarea probelor biologice fără consimțământ. Art. 12 instituie obligațiile periodice față de Poliție.
În motivarea excepției sunt invocate art. 1 alin. (5) din Constituție, privind legalitatea și calitatea legii, art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea, art. 23 alin. (11), privind prezumția de nevinovăție, art. 23 alin. (12), privind legalitatea pedepsei, și art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. Este invocat și art. 7 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind principiul legalității incriminării și pedepsei.
În esență, excepția susține că Registrul nu este doar o evidență administrativă, ci un regim juridic sever, cu efecte restrictive și de supraveghere, care trebuie analizat prin filtrul garanțiilor constituționale.
Legea nr. 118/2019 are un scop declarat clar: prevenirea și combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și evitarea riscului de recidivă. Acest scop răspunde unei nevoi reale de protecție socială. Minorii, persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și alte categorii vulnerabile trebuie protejate în fața unor riscuri grave.
Dar legea merge mai departe și definește Registrul ca „un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă” a persoanelor care au comis infracțiunile prevăzute de actul normativ. Această formulare este esențială pentru dezbaterea constituțională.
Registrul nu este descris de lege ca o simplă arhivă. Nu este doar un fișier cu date. Nu este doar o anexă a cazierului judiciar. Este, prin chiar limbajul legii, un instrument de supraveghere.
Iar supravegherea nu rămâne o noțiune teoretică. Ea se traduce în obligații periodice, verificări, prelucrare de date, posibilitatea comunicării informațiilor către instituții și autorități, restricții profesionale și sancțiuni penale pentru nerespectarea unor obligații.
De aceea, întrebarea ridicată de excepție nu este dacă statul poate ține evidențe. Statul poate ține evidențe judiciare și administrative. Întrebarea este dacă un astfel de mecanism, prin cumulul efectelor sale, respectă condițiile constituționale privind claritatea legii, proporționalitatea, neretroactivitatea, prezumția de nevinovăție și protecția drepturilor fundamentale.
Legea nr. 118/2019 nu privește o singură infracțiune și nici doar ceea ce opinia publică numește generic „agresiuni sexuale”. Registrul acoperă o sferă largă de infracțiuni prevăzute de Codul penal.
În această sferă intră fapte precum traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, folosirea prostituției infantile, violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, pornografia infantilă, ultrajul contra bunelor moravuri și incestul.
Legea include și infracțiunile corespondente prevăzute anterior în vechiul Cod penal sau în legi speciale, dacă acestea au aceleași elemente constitutive.
Această sferă largă explică, într-o anumită măsură, dimensiunea numerică a Registrului. În același timp, ea ridică problema diferențierii între situații foarte diverse. În același mecanism pot ajunge persoane condamnate pentru fapte diferite, cu gravitate diferită, în contexte diferite și în momente diferite. Unele pot avea condamnări vechi, altele pot fi înscrise ca urmare a unor situații juridice recente. Unele pot fi deja reabilitate, altele pot fi în diferite etape ale raportului juridic penal.
Critica de neconstituționalitate nu neagă gravitatea faptelor avute în vedere de lege. Ea pune problema dacă regimul aplicat tuturor acestor persoane este suficient de clar, proporțional și individualizat.
Art. 2 din Legea nr. 118/2019 stabilește categoriile de persoane luate în evidență. Acest articol este unul dintre textele atacate la Curtea Constituțională.
Potrivit legii, în Registru se ține evidența persoanelor fizice condamnate, a celor împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit Codului penal, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile prevăzute de lege, de către organele române competente.
De asemenea, legea include persoane de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților altor state membre sau state terțe, precum și persoane născute în străinătate despre care autoritățile străine au comunicat date privind săvârșirea unor infracțiuni din sfera legii și cu privire la care există date că se deplasează sau s-ar putea deplasa pe teritoriul României.
Legea prevede și o excepție importantă: nu se înscriu în Registru persoanele care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus expres acest lucru în cadrul unui proces penal.
Problema ridicată prin excepție privește în special art. 2 alin. (1) lit. a). Autorul excepției susține că textul creează dificultăți de claritate și previzibilitate, deoarece nu se limitează la persoane condamnate definitiv, ci include și persoane față de care s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau măsuri procesual-penale.
Din perspectiva excepției, sintagma „persoane care au comis” infracțiuni trebuie citită în lumina dreptului penal și a prezumției de nevinovăție. În dreptul penal, a spune că o persoană „a comis” o infracțiune presupune, în mod obișnuit, existența unei hotărâri definitive. Dacă legea produce efecte și față de persoane care nu se află în această situație, problema constituțională devine una serioasă.
Art. 23 alin. (11) din Constituție prevede că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
Excepția ridicată în dosarul de la Tribunalul Bihor susține că Legea nr. 118/2019 poate intra în tensiune cu această garanție atunci când include în Registru persoane față de care nu există o condamnare definitivă, ci alte măsuri cu caracter penal sau procesual-penal.
Problema este cu atât mai sensibilă cu cât înscrierea în Registru nu este neutră. Ea nu rămâne fără urmări. Persoana înscrisă intră într-un regim juridic special, care presupune obligații, raportări, supraveghere, date biometrice și genetice și, în anumite cazuri, efecte asupra activității profesionale.
Dacă statul include o persoană într-un Registru al celor care „au comis” infracțiuni, iar această înscriere produce efecte concrete, atunci statutul juridic al persoanei trebuie să fie clar delimitat. Nu este același lucru să fii condamnat definitiv, să beneficiezi de o soluție de renunțare la urmărire penală, să fii vizat de o măsură procesuală sau să te afli într-o etapă în care vinovăția nu a fost stabilită definitiv.
Curtea Constituțională urmează să analizeze, la data pentru care a fost amânată pronunțarea, dacă legea oferă garanții suficiente pentru a evita confuzia între aceste situații juridice diferite.
Art. 9 din Legea nr. 118/2019 reglementează modul concret în care se face înregistrarea în Registru.
Înscrierea se poate realiza automat, prin preluarea în sistem a informațiilor introduse în evidențele cazierului judiciar, sau nominal, prin înscrierea datelor cu caracter personal și a datelor judiciare pentru anumite categorii prevăzute de lege, în special persoane născute în străinătate, în baza comunicărilor oficiale primite de la autorități străine.
Acest mecanism este esențial pentru funcționarea Registrului. Din punct de vedere administrativ, înscrierea automată asigură eficiență, completitudine și rapiditate. Din punct de vedere constituțional, însă, ea ridică o problemă dificilă: poate un regim juridic atât de intruziv să se activeze automat, prin simpla preluare din cazier, fără o evaluare individualizată a necesității măsurii?
La momentul operaționalizării, răspunsul IGPR arată că exact acest mecanism a funcționat: 54.789 de persoane au fost preluate automat din cazierul judiciar. Această cifră este una dintre cele mai importante pentru analiza publică a cauzei. Ea arată că legea nu a produs efecte doar pentru viitor, ci a creat un efect imediat, masiv, asupra persoanelor aflate deja în evidențe.
Autorul excepției susține că tocmai caracterul automat al înscrierii amplifică problemele de constituționalitate, pentru că o persoană poate intra într-un regim de obligații și supraveghere fără o nouă intervenție a instanței, fără individualizarea riscului și fără o analiză concretă a proporționalității.
Legea stabilește că Registrul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne și ținut de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate. El funcționează ca evidență distinctă de cazierul judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar.
Această distincție este esențială. Registrul nu este același lucru cu un cazier judiciar. Are reguli proprii, efecte proprii și mecanisme proprii de scoatere din evidență. Faptul că o persoană este scoasă din cazier nu înseamnă automat că este scoasă și din Registru.
În același timp, Registrul este integrat în infrastructura polițienească. El este legat de evidențe informatizate, de date dactiloscopice și de Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Legea permite prelucrarea și, în anumite condiții, comunicarea datelor către organe judiciare, instituții publice, autorități din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și către autorități străine în cadrul cooperării internaționale.
Prin urmare, nu vorbim despre o simplă listă administrativă. Vorbim despre un sistem interconectat, care combină date judiciare, date personale, date biometrice, date genetice și informații de interes polițienesc.
Art. 10 din Legea nr. 118/2019 reglementează scoaterea din evidență. Acesta este unul dintre cele mai importante articole atacate prin excepție.
Primul alineat stabilește expres că scoaterea din evidența cazierului judiciar nu produce efecte asupra datelor din Registru. Cu alte cuvinte, o persoană poate fi radiată din cazier sau poate să nu mai figureze în anumite evidențe ale cazierului, dar să rămână în Registrul infractorilor sexuali.
Legea prevede scoaterea din evidență în cazuri limitate. Persoana poate fi radiată dacă faptele nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni, dacă s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea, dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă au trecut 10 ani de la o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus anularea ori revocarea acesteia, dacă au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru atunci când pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani, la împlinirea vârstei de 85 de ani atunci când pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani sau la deces.
Prin această reglementare, Registrul poate produce efecte foarte îndelungate. Pentru anumite persoane, menținerea poate dura 20 de ani. Pentru altele, până la 85 de ani. Pentru autorul excepției, durata foarte lungă a menținerii în evidență este unul dintre elementele care arată caracterul sever al mecanismului.
Problema constituțională nu este doar cât timp rămâne cineva într-o bază de date. Problema este ce înseamnă, în concret, să rămâi în această bază de date: obligații periodice, raportări, verificări, date biometrice și genetice, posibile restricții profesionale și risc penal în caz de nerespectare a unor obligații.
Cel mai sensibil alineat al art. 10 este alin. (5), potrivit căruia grațierea, prescripția executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidență.
În dreptul penal, reabilitarea are rolul de a înlătura anumite consecințe ale condamnării. Ea marchează, juridic, reintegrarea persoanei și încetarea decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din condamnare.
Legea Registrului creează însă o regulă specială: chiar dacă persoana este reabilitată, ea rămâne în Registru, dacă nu este incidentă una dintre condițiile speciale de radiere prevăzute de lege.
Autorul excepției susține că această soluție poate goli de conținut efectele reabilitării. Dacă o persoană reabilitată continuă să fie chemată periodic la Poliție, să fie supusă verificărilor, să fie menținută într-o evidență specială și să suporte posibile consecințe profesionale, atunci se pune întrebarea dacă reabilitarea mai produce efectele sale reale în raport cu acest regim.
Această critică are o miză de principiu. Dacă Registrul este calificat ca măsură administrativă de prevenție, statul poate susține că reabilitarea penală nu trebuie să ducă automat la radiere. Dacă însă Registrul este privit prin prisma efectelor sale concrete ca o prelungire a consecințelor condamnării, atunci menținerea după reabilitare devine problematică.
Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra art. 10 alin. (1) și (5), prin Decizia nr. 502/2024, respingând o excepție de neconstituționalitate care viza și aceste texte. Acea decizie a privit art. 10 alin. (1) și (5), art. 17 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019.
Totuși, cauza ridicată de avocatul Răzvan Doseanu este mai amplă, pentru că atacă și mecanismul de înscriere, categoriile de persoane vizate, colectarea datelor biometrice și genetice și obligațiile periodice față de Poliție. Prin urmare, discuția amânată pentru 16 septembrie 2026 nu se reduce la reabilitare, ci privește arhitectura operațională a Registrului.
Art. 11 din Legea nr. 118/2019 este unul dintre cele mai intruzive texte atacate.
Acesta prevede că persoana înscrisă în Registru este supusă fotografierii, înregistrării dactiloscopice și prelevării probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, fără consimțământul acesteia.
Legea stabilește că persoana este înștiințată cu privire la obligația de a se prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, la sediul organului de poliție competent. Înștiințarea trebuie să cuprindă data înscrierii în Registru, temeiul legal al înscrierii și obligația de prezentare pentru preluarea datelor.
Textul merge și mai departe. Dacă persoana înscrisă în Registru nu se prezintă sau refuză să se supună fotografierii, înregistrării dactiloscopice ori prelevării probelor biologice, legea prevede că aceasta va fi constrânsă.
Din punct de vedere juridic, acesta este unul dintre cele mai importante pasaje ale legii. Fotografiile, amprentele și profilul genetic sunt date cu un grad foarte ridicat de sensibilitate. Ele nu privesc doar identitatea administrativă a persoanei, ci corpul, trăsăturile biologice și identificarea genetică.
Într-o societate democratică, colectarea unor asemenea date de către stat poate fi justificată în anumite condiții, mai ales în contextul combaterii unor infracțiuni grave. Dar justificarea nu poate fi generală și abstractă. Ea trebuie să treacă testul necesității și proporționalității.
Autorul excepției susține că prelevarea acestor date fără consimțământ, în cadrul unui mecanism automat și general, ridică probleme constituționale. Întrebarea nu este doar dacă statul poate colecta date biometrice și genetice, ci dacă o poate face în acest regim: automat, ca efect al înscrierii în Registru, fără o evaluare individuală a riscului și cu posibilitatea constrângerii.
Legea prevede și norme complementare privind aceste date. Fotografierea persoanei înscrise în Registru se face anual sau cu ocazia constatării schimbării înfățișării. Înregistrarea și stocarea datelor dactiloscopice se realizează în cadrul evidențelor informatizate ale Poliției Române. Prelevarea probelor biologice pentru introducerea profilului genetic se face imediat după introducerea persoanei în Registru, dacă profilul genetic nu există deja în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
La scoaterea din Registru, datele dactiloscopice și profilele genetice obținute de la persoanele vizate trebuie șterse, dar legea permite excepții atunci când menținerea lor este necesară pentru scopurile prevăzute de legislația privind cazierul judiciar sau sistemul de date genetice judiciare.
Aceste reguli arată că Registrul nu funcționează izolat. El este conectat cu alte baze de date ale Poliției și cu sistemul național de date genetice. Această interconectare poate fi utilă în anchete și în prevenirea recidivei, dar ridică, în același timp, întrebări serioase privind protecția vieții private, proporționalitatea și durata prelucrării datelor.
Art. 12 din Legea nr. 118/2019 instituie obligațiile persoanelor înscrise în Registru. Acest articol este central pentru înțelegerea cauzei.
Persoanele înscrise trebuie să se prezinte periodic la organele de poliție pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni. Cu această ocazie, trebuie să comunice informații relevante privind profesia, meseria sau activitatea desfășurată, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc ori cu care au intrat în contact direct și sistematic.
De asemenea, persoanele înscrise trebuie să comunice unitățile de învățământ școlar sau preșcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice alte locuri frecventate în mod preponderent de copii în care au avut acces. Ele trebuie să indice adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu organele de poliție.
Legea impune și obligația de a anunța în prealabil organul de poliție pe raza căruia locuiesc, în cazul intenției de a efectua deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile. Persoana trebuie să comunice localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit.
În cazul în care persoana își stabilește locuința în altă parte, trebuie să se prezinte la organul de poliție competent pentru a comunica acest lucru și pentru a fi luată în evidență, în termen de cel mult 3 zile.
Aceste obligații transformă Registrul într-un mecanism activ. Persoana înscrisă nu rămâne doar într-o bază de date. Ea intră într-un raport periodic cu Poliția, raport care privește locuința, activitatea, mijloacele de existență, deplasările și contactul cu persoane vulnerabile.
În motivarea excepției, aceste obligații sunt prezentate ca fiind de o intensitate mai apropiată de supravegherea penală decât de o simplă evidență administrativă. Autorul excepției susține că o asemenea conduită impusă persoanei trebuie analizată în raport cu art. 53 din Constituție, care permite restrângerea exercițiului unor drepturi numai în condiții stricte: prin lege, pentru un scop legitim, numai dacă este necesară într-o societate democratică, proporțională cu situația care a determinat-o și aplicată nediscriminatoriu.
Regimul nu se oprește la obligația persoanei de a se prezenta la Poliție. Legea prevede și obligația organelor de poliție de a desfășura periodic verificări la domiciliul, reședința sau imobilul în care persoanele înscrise locuiesc efectiv.
Aceste verificări trebuie efectuate nu mai târziu de o dată la 3 luni. Scopul lor este obținerea de date și informații privind comportamentul persoanelor înscrise, modul de obținere a mijloacelor de existență și actualizarea datelor din Registru sau din celelalte baze de date ale Poliției Române.
Legea prevede că verificările se desfășoară în condiții de confidențialitate. Totuși, amploarea informațiilor care pot fi colectate este semnificativă. Nu este vorba doar de confirmarea unei adrese. Este vorba de informații despre comportament, mijloace de existență, relații sociale și alte date de interes polițienesc.
Acest aspect întărește ideea că Registrul funcționează ca un mecanism de monitorizare continuă. Datele nu sunt doar introduse o dată și apoi păstrate. Ele sunt actualizate periodic, prin declarații ale persoanei și prin verificări ale Poliției.
Un element esențial pentru înțelegerea severității regimului este art. 21 din Legea nr. 118/2019. Acesta prevede că nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 12 alin. (1) și (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Această prevedere schimbă radical perspectiva asupra obligațiilor. Prezentarea periodică la Poliție, comunicarea informațiilor relevante, anunțarea deplasărilor mai lungi de 15 zile și prezentarea la noul organ de poliție în cazul schimbării locuinței nu sunt simple formalități administrative. Încălcarea acestor obligații poate duce la răspundere penală.
Pentru analiza constituțională, acest lucru este extrem de important. Dacă o persoană poate fi condamnată penal pentru nerespectarea unor obligații născute din înscrierea în Registru, atunci legea trebuie să fie cu atât mai clară, mai previzibilă și mai proporțională.
Nu este suficient ca scopul să fie legitim. Trebuie ca persoana să știe exact ce are de făcut, când, în ce condiții și care sunt consecințele. Iar obligațiile trebuie să fie justificate printr-un raport rezonabil între scopul urmărit și restrângerea impusă.
Legea nr. 118/2019 nu produce efecte doar în relația dintre persoana înscrisă și Poliție. Ea are și efecte profesionale. Unul dintre instrumentele legii este certificatul de integritate comportamentală. Acesta este documentul care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la persoana vizată. Certificatul este valabil 6 luni de la data eliberării.
Instituțiile și entitățile care desfășoară activități în domenii sensibile, în special cele care presupun contact cu copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau alte categorii vulnerabile, trebuie să solicite acest certificat în anumite situații.
În forma actuală a legii, regimul a fost consolidat și pe zona efectelor profesionale. Persoanelor înscrise în Registru le este interzis să încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi cu anumite entități publice sau private din domenii precum învățământ, sănătate, protecție socială, educație fizică și sport sau alte activități care presupun contact direct cu copii ori persoane vulnerabile.
Această dimensiune este importantă pentru că arată că înscrierea în Registru nu produce doar obligații polițienești, ci și consecințe asupra accesului la muncă sau voluntariat.
Scopul este protecția persoanelor vulnerabile. Dar, din perspectiva persoanei înscrise, efectul poate fi unul sever. O mențiune în Registru poate bloca accesul la anumite activități profesionale și poate afecta reintegrarea socială.
De aceea, analiza constituțională trebuie să privească mecanismul în ansamblul său, nu izolat. Înscrierea, obligațiile, datele biometrice, radierea și efectele profesionale formează un singur regim juridic.
Legea reglementează și modul în care datele din Registru pot fi comunicate. Organele de urmărire penală, instanțele de judecată și instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție pot obține, în condițiile legii, o copie de pe Registru. Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale pot obține, de asemenea, informații din Registru, în anumite condiții.
În copia de pe Registru se înscriu datele existente cu privire la persoana vizată. În anumite situații, pot fi comunicate și fotografii, date dactiloscopice sau profilul genetic.
Legea prevede și posibilitatea punerii la dispoziție a datelor către autorități competente din state membre sau state terțe, în cadrul cooperării polițienești internaționale sau al cooperării judiciare în materie penală.
Această circulație a datelor este relevantă pentru dezbaterea constituțională. Cu cât datele sunt mai sensibile și cu cât pot ajunge la mai multe instituții, cu atât garanțiile privind prelucrarea, accesul, durata păstrării și ștergerea lor trebuie să fie mai solide.
Una dintre primele critici formulate în excepție se întemeiază pe art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. Din acest text, jurisprudența constituțională a dezvoltat exigența calității legii: legea trebuie să fie clară, precisă și previzibilă.
Autorul excepției susține că dispozițiile Legii nr. 118/2019 nu delimitează suficient de clar sfera persoanelor vizate, mai ales prin folosirea unor formule precum „alte măsuri cu caracter penal” și „măsuri procesual-penale”.
În motivarea depusă la dosar se arată că aceste noțiuni sunt prea vagi și că nu permit identificarea precisă a situațiilor în care o persoană poate fi introdusă în Registru. Problema este amplificată de consecințele înscrierii. Dacă o lege creează obligații periodice, permite prelevarea de date biometrice și genetice și instituie sancțiuni penale pentru nerespectarea obligațiilor, atunci ea trebuie să fie redactată cu un grad ridicat de precizie.
Cu cât ingerința este mai mare, cu atât cerința de claritate este mai exigentă.
O altă direcție majoră a excepției privește art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Argumentul pornește de la faptul că Registrul a fost aplicat și persoanelor care se aflau deja în evidențele cazierului judiciar la momentul operaționalizării. Datele IGPR confirmă amploarea acestui efect: 54.789 de persoane au fost preluate automat la 29 iunie 2021.
Autorul excepției susține că, dacă regimul Registrului produce efecte asemănătoare unei sancțiuni sau unei măsuri restrictive severe, atunci aplicarea lui unor persoane pentru fapte anterioare ridică probleme de neretroactivitate.
Aici apare una dintre cele mai dificile întrebări juridice: este Registrul o măsură administrativă preventivă sau o consecință cu natură sancționatorie?
Dacă este doar o evidență preventivă, statul poate susține că legea reglementează pentru viitor o situație juridică existentă și că nu pedepsește retroactiv. Dacă însă Registrul este analizat prin efectele sale concrete — supraveghere, obligații, verificări, date genetice, consecințe profesionale și sancțiune penală pentru nerespectarea obligațiilor — atunci calificarea devine mai complicată.
Curtea Constituțională urmează să stabilească, la termenul din 16 septembrie 2026, dacă efectele concrete ale legii sunt compatibile cu principiul neretroactivității și cu art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Excepția invocă și art. 23 alin. (12) din Constituție, potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.
La prima vedere, Registrul nu este numit de lege „pedeapsă”. El este prezentat ca un instrument de prevenție, cunoaștere, supraveghere și identificare operativă.
Dar autorul excepției susține că nu denumirea formală este decisivă, ci efectele concrete. Dacă o persoană este obligată timp de ani de zile să se prezinte la Poliție, să anunțe deplasări, să comunice informații personale, să suporte prelevarea de date biometrice și genetice și să fie menținută în evidență după reabilitare, se pune întrebarea dacă acest regim nu funcționează ca o sancțiune suplimentară.
Această analiză este delicată. În dreptul constituțional și în jurisprudența europeană, nu eticheta internă a unei măsuri este întotdeauna decisivă, ci natura, scopul, severitatea și efectele sale.
Prin urmare, miza nu este doar terminologică. Curtea trebuie să vadă dacă Registrul, așa cum funcționează în concret, rămâne în zona prevenției administrative sau intră într-o zonă apropiată de sancțiunea penală.
Art. 53 din Constituție stabilește condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți. Restrângerea poate fi dispusă numai prin lege, numai dacă se impune pentru scopuri legitime, trebuie să fie necesară într-o societate democratică, proporțională cu situația care a determinat-o, nediscriminatorie și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cazul Registrului, scopul legitim este evident: protecția copiilor, a persoanelor vulnerabile și prevenirea recidivei. Problema nu este scopul, ci mijloacele.
Sunt proporționale înscrierea automată, obligațiile trimestriale, verificările la domiciliu, raportarea deplasărilor mai lungi de 15 zile, prelevarea datelor biometrice și genetice fără consimțământ, menținerea după reabilitare și sancțiunea penală pentru nerespectarea obligațiilor?
Aceasta este întrebarea centrală.
Analiza de proporționalitate nu poate fi făcută prin izolarea fiecărui articol. Greutatea regimului rezultă din cumulul efectelor. Poate că fiecare măsură, luată separat, poate fi justificată mai ușor. Dar împreună ele creează un regim juridic sever, care durează ani sau decenii și care poate afecta viața privată, libertatea de circulație, accesul la muncă și reintegrarea socială.
Curtea Constituțională trebuia să decidă astăzi dacă acest cumul rămâne în limitele admise de Constituție. Pronunțarea a fost însă amânată pentru 16 septembrie 2026.
Deși dosarul de la Tribunalul Bihor pornește de la un act administrativ individual, miza cauzei este mult mai largă.
Dacă Curtea Constituțională admite excepția, efectele pot privi mecanismul legal în ansamblul său sau anumite componente esențiale ale acestuia. Dacă o respinge, Registrul va continua să funcționeze în forma actuală, eventual cu repere suplimentare din motivarea Curții.
În ambele situații, decizia va fi importantă pentru toate persoanele aflate în Registru și pentru modul în care statul poate construi mecanisme de prevenție bazate pe supraveghere, date biometrice și obligații periodice.
Cifrele IGPR arată amploarea: 70.467 de persoane în Registru la 2 aprilie 2026, 54.789 preluate automat la operaționalizare și mii de noi înscrieri în fiecare an.
Aceasta nu mai este doar o problemă de contencios administrativ. Este o problemă de politică penală, de drept constituțional, de protecție a datelor, de ordine publică și de echilibru între siguranța societății și garanțiile individuale.
Legea nr. 118/2019 a fost adoptată pentru un scop legitim: prevenirea unor infracțiuni grave și protejarea persoanelor vulnerabile. Un stat are nu doar dreptul, ci și obligația de a crea instrumente eficiente pentru protejarea copiilor și a victimelor potențiale.
Dar într-un stat de drept, finalitatea legitimă nu este suficientă. Instrumentul ales trebuie să fie clar, proporțional, previzibil și însoțit de garanții efective.
Registrul infractorilor sexuali nu este o simplă listă. Este un mecanism de supraveghere, identificare operativă, raportare, verificare, prelucrare de date biometrice și genetice și control al accesului la anumite activități profesionale. El este distinct de cazier, dar conectat la sistemele Poliției. Poate supraviețui reabilitării. Poate dura 20 de ani sau până la vârsta de 85 de ani. Poate genera obligații a căror încălcare constituie infracțiune.
Tocmai de aceea, controlul constituțional este esențial. Nu pentru a nega necesitatea protejării victimelor, ci pentru a verifica dacă mijloacele folosite respectă limitele Constituției.
Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor dispoziții din Legea nr. 118/2019. Prin Decizia nr. 502/2024, Curtea a respins o excepție care viza art. 10 alin. (1) și (5), art. 17 și art. 18 alin. (1). Acea cauză privea, în principal, menținerea în Registru după reabilitare și comunicarea datelor.
Cauza de acum este însă mai amplă. Excepția ridicată de avocatul Răzvan Doseanu nu vizează doar art. 10. Ea atacă și art. 2, privind persoanele înscrise, art. 9, privind înscrierea automată, art. 11, privind fotografierea, amprentarea și prelevarea probelor biologice fără consimțământ, și art. 12, privind obligațiile periodice față de Poliție.
Cu alte cuvinte, Curtea nu este chemată doar să reanalizeze efectul reabilitării. Este chemată să privească mecanismul în întregimea sa funcțională: intrarea în Registru, menținerea, obligațiile, datele colectate și efectele concrete asupra persoanei.
Partajează acest conținut:
