SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Decizie importantă luată joi, 25 iunie, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Instanța a stabilit că un lucrător dat afară ilegal și, ulterior, reintegrat în muncă ca urmare a anulării concedierii sale printr‑o hotărâre judecătorească, are dreptul la concediu plătit pentru perioada cuprinsă între data concedierii și momentul revenirii la fostul angajator. Hotărârea a fost dată în cazul a două cereri de decizie preliminară care au fost solicitate de instanțe din Bulgaria și Italia, dar are caracter obligatoriu pentru toate țările UE, deci și pentru România.
În cadrul procesului din Bulgaria, o persoană, angajată la o școală, a cerut acordarea unei indemnizații pentru un concediu anual plătit neefectuat pentru perioada cuprinsă între data concedierii sale nelegale și cea a reintegrării sale în muncă. O situație asemănătoare a fost invocată în cazul litigiului dintre o funcționară a unei bănci italiene și angajatorul său.
Cererile de decizie preliminară au fost formulate de instanțele din cele două țări în legătură cu interpretarea articolului 7 (privind concediul de odihnă) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de odihnă, precum și a articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 7 – Directiva 2003/88/CE a Parlamentului și Consiliului European | Concediul anual
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale.
(2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.
Art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene | Condiții de muncă echitabile și corecte
(1) Orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa.
(2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.
CJUE a stabilit că ”este necesar să se constate că, la fel ca apariția unei incapacități de muncă pe motiv de boală, faptul că un lucrător a fost lipsit de posibilitatea de a lucra din cauza unei concedieri considerate ulterior nelegale este, în principiu, imprevizibil și independent de voința acestui lucrător. (…) Prin urmare, într‑o situație precum cea în discuție în litigiile principale, perioada cuprinsă între data concedierii nelegale și data reintegrării în muncă a lucrătorului, în conformitate cu dreptul național, ca urmare a anulării acestei concedieri printr‑o hotărâre judecătorească, trebuie asimilată unei perioade de muncă efective în vederea stabilirii drepturilor la concediu anual plătit.”
În opinia Curții Europene de Justiție, ”ca urmare a actelor angajatorului însuși, întrucât acesta a efectuat concedierea nelegală a lucrătorului în cauză, în perioada cuprinsă între data acestei concedieri și data reintegrării lucrătorului respectiv în funcție, acesta din urmă nu a fost în măsură nici să lucreze, nici, pe cale de consecință, să își exercite dreptul la concediu anual.”
În urma deliberărilor, CJUE a decis:
1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale în temeiul căreia un lucrător concediat în mod nelegal, apoi reintegrat în muncă, în conformitate cu dreptul național, ca urmare a anulării concedierii sale printr‑o hotărâre judecătorească, nu are dreptul la concediu anual plătit pentru perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării sale în muncă, pentru motivul că, în această perioadă, lucrătorul respectiv nu a efectuat o muncă efectivă în serviciul angajatorului.
2) Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale în temeiul căreia, în cazul încetării unei relații de muncă care intervine după ce lucrătorul în cauză a fost concediat în mod nelegal, apoi reintegrat în muncă, în conformitate cu dreptul național, în urma anulării concedierii sale printr‑o hotărâre judecătorească, acest lucrător nu are dreptul la o indemnizație pecuniară pentru concediul anual plătit neefectuat în perioada cuprinsă între data concedierii nelegale și data reintegrării sale în muncă.
Totuși, judecătorii Curții au specificat că ”în ipoteza în care lucrătorul în cauză a ocupat un alt loc de muncă în perioada cuprinsă între data concedierii nelegale și cea a reintegrării sale în postul pe care l‑a ocupat mai întâi, acest lucrător nu poate pretinde, în privința primului său angajator, dreptul la concediu anual corespunzător perioadei în care a ocupat un alt loc de muncă. Astfel, în asemenea împrejurări, revine lucrătorului în cauză sarcina de a‑și valorifica dreptul la concediul anual plătit corespunzător acestei din urmă perioade în raport cu noul său angajator.”
Întreaga decizie poate fi citită aici.
Precizare: anunțul hotărârii a fost făcut, în premieră, de avocatnet.ro.
Partajează acest conținut:
