SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat o sesizare cu recurs în interesul legii privind aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. 1, art. 714, art. 666, art. 712 și art. 112 Cod procedură civilă. Concret, este vorba despre stabilirea competenței teritoriale de soluționare a contestației la executare, în situația în care instanța de la domiciliul debitorului care formulează contestația la executare este o altă instanță decât cea care a încuviințat executarea silită la cererea creditorului.
Se pune problema dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de instanța de executare, competența acesteia poate fi reevaluată în funcție de sediul debitorului care a formulat contestația la executare, în situația în care sunt puse în executare titluri în care figurează mai mulți debitori obligați în solidar, având sedii diferite.
Așadar, situația premisă este aceea în care creditorul solicită încuviințarea executării silite la sediul unuia dintre debitori și, ulterior, se formulează contestație la executare de un alt debitor care are un sediu diferit față de cel luat în considerare de prima instanță sesizată, cu consecința că se va pune problema care este instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 714 alin.(1) și art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, în acest context, punându-se, totodată, și problema dacă sunt incidente dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, având în vedere pluralitatea de debitori.
Într-o primă orientare iurisprudențiată, s-a statuat că revine Judecătoriei sectorului 5 București – instanța de la sediul debitorului – ca instanță de executare, competența de a soluționa cauzele ce au ca obiect contestația la executare, neavând relevanța că o altă instanță a încuviințat executarea silită. Astfel, potrivit dispozițiilor art.651 alineat (1) C. proc. civ., instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria sectorului 5 București, deoarece sediul debitorului Ministerul Justiției se află pe ruza judecătoriei anterior menționate. Faptul că o altă instanță a încuviințat executarea silită la cererea creditorului, respectiv Judecătoria Alba-Iulia, nu fixează definitiv competența în favoarea acestei instanțe, mai ales că încheierea pronunțată în această materie nu are autoritate de lucru judecat.
Într-o a doua orientare jurisprudențială, s-a statuat că revine Judecătoriei Alba-Iulia – instanța care a încuviințat executarea silită – competența de a soluționa contestația la executare, cu respectarea dispozițiilor art. 714 C.proc.civ. S-a reținut în argumentarea acestei soluții că principiul unicității instanței de executare presupune că odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, trebuie să se țină seama de împrejurarea că instanța de executare a fost deja determinată prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite ca efect al caracterului imperativ al normei înscrise în art.714 alin. (1) Cod procedură civilă.
DOCUMENT – Sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Secția I Civilă a ÎCCJ:
Partajează acest conținut:
