SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Judecătorul Andrei Claudiu Rus, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat raportul care conține primele două concluzii preliminare, însă extrem de importante pentru ceea ce va decide curtea supremă pe 25 octombrie, în privința clarificării aplicării deciziilor CCR pe prescripție. Înalta Curte a conexat 17 sesizări prealabile pe această temă, iar decizia pe care o va lua pe final de octombrie va fi valabilă în toate dosarele în care s-a dispus suspendarea procesului până la lămurirea chestiunii de drept.
BihorJust vă prezintă concluziile preliminarii ale raportului formulat de judecătorul Andrei Claudiu Rus, din cadrul ÎCCJ.
Potrivit acestuia, se reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală în ceea ce privește chestiunile de drept care formează obiectul sesizărilor formulate în cinci dosare (precum și de alte două instanțe – deși sunt formulate diferit):
”1. Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabile sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum.”
2. Dacă în aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin decizia 10/2017 pronunțată de ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.20218 și nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.”
Referitor la prima chestiune de drept, opinia judecătorului raportor este că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal.
Referitor la a doua chestiune de drept, concluzia preliminară a raportului ÎCCJ este că instanța care soluționează contestația în anulare întemeiată pe efectele deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
În schimb, judecătorul raportor a reținut că sunt inadmisibile sesizările unor instanțe de trimitere, pentru că prin intermediul lor fie se solicită ÎCCJ să interpreteze deciziile CCR 297/2018 și 358/2022, fie se solicită aplicarea efectelor acestora și a dispozițiilor legale incidente unor cazuri particulare deduse judecății. Printre aceste sesizări se numără trei care cer un răspuns la întrebarea: ”Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018 – 30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă.”
DOCUMENT – Raportul ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept supuse judecății (prescripția răspunderii penale):
Partajează acest conținut:
