SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Prin decizia penală pronunțată la 20 martie 2026, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul formulat de un inculpat condamnat pentru ultraj, menținând soluția de condamnare pronunțată anterior de Judecătoria competentă și păstrând pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Cauza a avut în centru amenințările explicite cu violența și cu moartea adresate unui agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, într-un context tensionat petrecut într-o unitate medicală, după intervenția poliției la un scandal. Importanța juridică a hotărârii constă în modul în care instanța de control judiciar a clarificat că, în materia amenințării și implicit a ultrajului, nu este necesar ca starea de temere să fie dovedită ca efect concret produs, fiind suficient ca amenințarea să fie aptă, în mod obiectiv, să provoace o asemenea stare. Întreaga analiză rezultă din hotărârea Curții de Apel Cluj încărcată în dosar.
Contextul general al cazului
Dosarul are la bază un episod petrecut în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2022. Potrivit stării de fapt reținute în hotărâre, inculpatul se afla inițial într-un local din Huedin, unde provoca scandal și avea un comportament agresiv, pe fondul consumului de alcool. Polițiștii au intervenit, l-au încătușat și l-au transportat la sediul poliției. Situația nu s-a oprit însă acolo. Odată ajuns la sediu, inculpatul a continuat să aibă o conduită violentă verbal și să își provoace leziuni, motiv pentru care polițiștii au decis transportarea sa la o unitate medicală pentru luarea măsurilor necesare. În acest context, după ce a fost dus la Spitalul Municipal, inculpatul a început să adreseze amenințări directe agentului de poliție care îl însoțea.
Istoricul procesului
Parcursul procesual a început prin trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriul parchetului de pe lângă judecătoria competentă, din 17 august 2023, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor privind recidiva și pluralitatea de infracțiuni. Încheierea de cameră preliminară din 30 ianuarie 2024 a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
În fața instanței de fond, inculpatului i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a solicita judecata în procedura simplificată, însă acesta nu a dorit să beneficieze de această procedură și nu a recunoscut integral faptele. Pe parcursul judecății au fost administrate probele strânse în faza de urmărire penală și au fost audiați martori, inclusiv personal medical din cadrul spitalului unde avusese loc incidentul. La finalul judecății, instanța de fond a condamnat inculpatul la 1 an și 9 luni închisoare pentru ultraj. Hotărârea a mai reținut că această infracțiune era concurentă cu alte infracțiuni pentru care inculpatul fusese deja condamnat printr-o sentință anterioară, definitivă în august 2024, ceea ce a impus descontopirea pedepselor anterioare și recontopirea tuturor pedepselor după regulile concursului de infracțiuni. Astfel s-a ajuns la pedeapsa finală de 5 ani și 2 luni închisoare cu executare.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel. Din hotărâre rezultă că memoriul de apel nu permitea identificarea clară a motivelor de reformare, însă, la judecata apelului, inculpatul a solicitat achitarea, arătând că nu este vinovat și că nu înțelege pentru ce este încarcerat. Prin apărător din oficiu, s-a cerut în principal achitarea și, subsidiar, reducerea pedepsei. Curtea de Apel Cluj a analizat cauza sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, și a pronunțat decizia definitivă din 20 martie 2026.
Argumentele părților
Poziția acuzării, astfel cum reiese din rechizitoriu și din hotărârile instanțelor, a fost că inculpatul a adresat în mod repetat amenințări explicite cu acte de violență și cu moartea unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în incinta spitalului, iar aceste amenințări au fost de natură să producă o stare de temere și să aducă atingere respectului datorat autorității statului. Acuzarea s-a sprijinit pe declarația persoanei vătămate, pe declarația unui coleg polițist martor la incident, pe procesul-verbal de redare a înregistrărilor și pe circumstanțele generale ale conduitei inculpatului.
Apărarea a încercat să deplaseze discuția din zona amenințării penale în cea a agresivității verbale nesancționabile ca ultraj în forma reținută. În fața instanței de apel, apărătorul din oficiu a susținut că faptele ar trebui privite ca simple injurii sau expresii nepotrivite, nu ca amenințări de tipul celor avute în vedere de art. 206 Cod penal. O teză centrală a apărării a fost aceea că nu s-ar fi făcut dovada unei veritabile stări de temere produse persoanei vătămate. S-a invocat și declarația unui medic din spital, care nu și-a amintit ca inculpatul să fi adresat injurii polițiștilor și nu a putut preciza tonalitatea acestuia. În plus, apărarea a subliniat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a apreciat, în subsidiar, că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare.
Poziția inculpatului a fost constant una de negare a amenințărilor. În faza de judecată el a afirmat că nu este adevărat că a amenințat persoana vătămată, recunoscând doar că le-a adresat polițiștilor apelative jignitoare. În apel a continuat să susțină că nu recunoaște comiterea faptei. Prin urmare, instanța s-a aflat în fața unei contradicții clasice între versiunea acuzării, sprijinită pe mai multe mijloace de probă, și versiunea inculpatului, bazată pe minimalizarea conținutului propriului comportament.
Analiza instanței
Curtea de Apel Cluj a confirmat starea de fapt. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „în mod întemeiat s-a reţinut ca stare de fapt că în noaptea de 13/14.12.2022, în timp ce se afla în incinta Spitalului Municipal inculpatul a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea persoanei vătămate , agent de poliţie în cadrul Secţiei 8 Rurală Huedin, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Această concluzie nu a fost formulată în abstract, ci a rezultat din coroborarea mai multor probe. Curtea a arătat că declarația persoanei vătămate este confirmată de declarația colegului său și de procesul-verbal de redare a imaginilor înregistrate. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „declaraţia persoanei vătămate se coroborează cu declaraţia martorului precum şi cu aspectele rezultate din procesul verbal de redare a imaginilor înregistrate”. Din perspectiva logicii probatorii, acesta a fost un element decisiv: nu exista o singură sursă de probă, ci o convergență de surse care descriau aceeași conduită.
Curtea a acordat importanță și conținutului concret al expresiilor folosite. Instanța a reținut în motivare că inculpatul a adresat persoanei vătămate ameninţări explicite cu acte de violenţă fizică şi cu moartea cu ocazia intervenţiei din data de 13.12.2022, reieşind că inculpatul a utilizat expresii precum „dacă nu te bat, să mă fu..e pe maica lui ###-zeu, io te bat, mâine vin cu un pistol, te-mpuşc la tine acasă! Să mă fu..e maica lui ###-zeu dacă nu fac treaba, eu nu te dau în judecată, însă te bat de te fu..e Dumnezeu”/ Mă, tu, să mă fu..e D-zeu, dacă nu mori…”). Î
n raport de aceasta, nu poate fi validată susţinerea apărării potrivit căreia ameninţările adresate persoanei vătămate nu erau în măsură să îi producă acesteia o stare de temere, având în vedere faptul că ameninţările adresate de inculpat vizau, preponderent, viaţa și integritatea fizică a persoanei vătămate, fiind apte, luând în considerare şi frecvenţa cu care au fost adresate, să insufle şi să creeze în conştiinţa acestuia temerea reală şi serioasă că faptele cu care este ameninţat ar putea fi comise de inculpat.
În ceea ce privește martorii din spital, care nu au putut oferi detalii clare despre conținutul exact al amenințărilor, Curtea a explicat de ce această lacună nu slăbește ansamblul probator. Instanța a observat că aceștia au fost audiați la aproape doi ani și jumătate de la momentul faptei și că profesia lor presupune contact frecvent cu situații tensionate similare. De aceea, faptul că își aminteau doar că inculpatul fusese recalcitrant, fără a reda exact ce spusese, a fost considerat explicabil și compatibil cu celelalte probe, nu contradictoriu cu ele.
Curtea a respins frontal teza apărării potrivit căreia, în lipsa unei dovezi a unei temeri concrete produse, fapta nu ar intra sub incidența legii penale. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „dispoziţiile art. 206 C.pen. la care art. 257 alin. (1) C.pen. face trimitere impun doar ca ameninţările adresate să fie de natură să producă persoanei o stare de temere, fiind deci irelevant dacă, în concret, o astfel de stare de temere a fost sau nu produsă”. Această frază este, de fapt, cheia întregii decizii. Ea arată că instanța a aplicat un criteriu obiectiv: nu s-a întrebat doar ce a simțit efectiv victima, ci dacă o persoană rezonabilă, pusă în aceeași situație, ar fi putut fi intimidată de asemenea amenințări.
Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „ameninţarea unei persoane cu acte de agresiune fizică şi chiar moartea prezintă un ridicat potențial intimidant, de natură să genereze o stare de temere oricărei persoane”. În felul acesta, instanța a plasat analiza nu la nivelul unei simple dispute verbale, ci la nivelul protecției valorilor sociale fundamentale: autoritatea statului și integritatea psihică a funcționarului care o exercită.
Cu privire la încadrarea juridică, Curtea a validat soluția primei instanțe. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că „în drept, în mod întemeiat s-a reţinut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. şi 43 alin. (5) C.pen.”. Această concluzie privește atât latura obiectivă, respectiv actul de amenințare îndreptat împotriva unui polițist aflat în serviciu, cât și latura subiectivă, instanța apreciind că inculpatul a acționat cu intenție.
Pe latura sancțiunii, Curtea a făcut propria evaluare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal. A pus accent pe gravitatea faptelor, pe antecedentele penale, pe recidiva postexecutorie, pe existența altor condamnări concurente și pe lipsa unui efect preventiv al sancțiunilor anterioare. Instanța a reținut în motivarea hotărârii că sancțiunea de 1 an și 9 luni pentru ultraj „a fost în mod corect individualizată” și că nu există motive pentru reducerea acesteia. De asemenea, Curtea a subliniat că pedeapsa rezultantă mare nu se datorează exclusiv prezentei infracțiuni, ci și aplicării regulilor concursului de infracțiuni prevăzute de art. 39 Cod penal.
În final, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului și a menținut hotărârea pronunțată de prima instanță, iar pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni de închisoare rămâne executorie în forma stabilită de prima instanță.
Partajează acest conținut:
