Jurisprudența ÎCCJ | Executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor civile. Ridicarea sechestrului asigurător

Articol incident: C. proc. pen., art. 581

În raport cu prevederile art. 581 C. proc. pen. – conform cărora dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile -, în faza executării hotărârilor penale, competenţa de a constata executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor civile şi de a soluţiona cererea subsecventă de ridicare a sechestrului asigurător instituit în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune îi revine instanţei civile competente material şi teritorial.  – I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 100 din 25 februarie 2020

Prin cererea formulată la data de 22 mai 2019 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, solicitând ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. X. a localității B. și a imobilelor situate în București, Sector 5, motivat de împrejurarea că şi-a executat integral obligațiile de plată instituite în sarcina sa, după cum reiese din certificatul de atestare fiscală din 22 ianuarie 2019 şi din certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2019.

Prin sentința civilă nr. 7628 din 1 noiembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secția a II-a civilă a admis excepția necompetentei materiale invocată de pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător, în favoarea Tribunalului Gorj.

În esență, în considerentele hotărârii de declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reținut că dispozițiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. se coroborează în procedura civilă cu cele ale art. 954 alin. (1) din același cod, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă, respectiv aceeași instanță care l-a instituit.

A constatat că, în speță, reclamantul solicită ridicarea unui sechestru dispus prin sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, invocând îndeplinirea integrală a obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, fără să critice acte întocmite ulterior de organele fiscale în scopul realizării măsurilor asigurătorii dispuse; prin urmare, nu formulează o contestație „asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii” și astfel competența nu aparține instanței civile, potrivit art. 250 alin. (8) C. proc. pen., ci Tribunalului Gorj, ca instanță ce a menținut sechestrul prin sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014.

Prin sentinţa penală nr. 11 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Gorj, Secţia penală, a admis excepţia necompetentei materiale și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii (art. 250 C. proc. pen.) – ridicarea sechestrului asigurător formulată de către petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a se pronunţa în acest sens, a reţinut, în esenţă, că, după pronunțarea hotărârii definitive în procesul penal, bunurile aflate sub puterea măsurii asigurătorii urmează a fi supuse dispozițiilor prevăzute în hotărârea penală, respectiv urmează a fi restituite proprietarului, confiscate sau valorificate în vederea executării obligațiilor civile. Codul de procedură penală reglementează modalitățile speciale de valorificare a bunurilor sechestrate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în cadrul procedurilor prevăzute în art. 2521 C. proc. pen., proceduri care nu îşi găsesc aplicarea în cauza de față, întrucât hotărârea penală în cauză este definitivă.

A constatat că, potrivit art. 19 alin. (5) C. proc. pen., repararea prejudiciului material sau moral se face potrivit legii civile. În consecință, orice aspect privind repararea prejudiciului material sau moral în conformitate cu dispozițiile hotărârii penale definitive se face potrivit legii civile, inclusiv aspectele privind executarea silită a obligațiilor civile, implicit dispunerea asupra măsurilor asigurătorii instituite în cauză.

Având în vedere că prin sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1013 din 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, inculpatul A. a fost obligat la plata unor obligații civile, iar asupra bunurilor sale a fost dispusă o măsură asigurătorie, soluționarea oricăror aspecte privind plata obligațiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligații, o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor sau valorificarea bunurilor sechestrate urmează a fi soluționată de instanța civilă competentă, la sesizarea persoanei interesate, fie că această persoană este proprietarul bunului sechestrat, în speță inculpatul, părțile civile sau custodele bunului sechestrat care are interes să fie descărcat de custodia bunului.

Codul de procedură penală reglementează doar luarea și menținerea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal [art. 249 – 252; art. 397 alin. (2) și (5)], necuprinzând însă nicio dispoziție privind ridicarea măsurilor asigurătorii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă.

A concluzionat că atributul instanței penale privind măsurile asigurătorii instituite într-o cauză de această natură vizează, potrivit dispozițiilor art. 249 și art. 250 alin. (1) – (7) C. proc. pen., soluționarea eventualelor contestații privitoare la aceste măsuri până la rămânerea definitivă a hotărârii, după această dată competența în materie revenind instanței civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Gorj şi Judecătoria Sectorului 5 București cu privire la competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de petentul A., constată următoarele:

Petentului A. a solicitat, în temeiul art. 957 alin. (1) C. proc. civ., ridicarea măsurii sechestrului asigurător care afectează anumite bunuri imobile proprietatea acestuia, menținută prin sentința penală nr. 213 pronunțată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, Secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1013 din 7 iulie 2015 a Curții de Apel Craiova, în scopul garantării recuperării prejudiciului produs persoanelor vătămate constituite părți civile în procesul penal, urmare a admiterii unora dintre acţiunile civile promovate în procesul penal şi obligării inculpatului A., în solidar cu alţi coinculpaţi, la plata prejudiciilor reţinute în sentința penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, Secţia penală. În motivarea cererii, petentul a susţinut că şi-a executat, în mod integral, obligaţiile de plată instituite în sarcina sa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în prezent, procesul penal în care a fost inculpat petentul A. se află în faza de executare a hotărârii, context în care constatarea executării obligaţiei de plată a prejudiciului cauzat părţilor civile se face în conformitate cu dispoziţiile art. 581 C. proc. pen., care prevăd: „Dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.”

Pe cale de consecinţă, cererea de ridicare a sechestrului, măsură subsecventă constatării îndeplinirii obligaţiilor civile, urmează acelaşi regim, indiferent dacă hotărârea definitivă a instanţei penale a fost sau nu pusă în executare, neexistând nicio raţiune pentru care competenţa materială şi funcţională de soluţionare a cererii de ridicare a sechestrului să fie condiţionată de începerea executării silite împotriva condamnatului-debitor.

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor normative privind măsurile asigurătorii în procesul penal (art. 249 şi urm. C. proc. pen.) susţine concluzia că în faza de executare a hotărârii competenţa cu privire la cererile privind despăgubirile civile este dată de plano instanţei civile, cu excepţia contestaţiei la executare formulate în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen., expres prevăzută în art. 600 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care este reglementată competenţa instanţei penale în ceea ce priveşte luarea, ridicarea, modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului doar în fazele de urmărire penală şi de judecată ale procesului penal. Odată cu pronunţarea hotărârii, prorogarea de competenţă a instanţei penale cu privire la acţiunea civilă încetează. Astfel, conform dispoziţiilor art. 250 alin. (8) şi art. 2524 alin. (4) C. proc. pen., în faza de executare a hotărârii penale, „asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii” sau „împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate”, „se poate face contestație potrivit legii civile.”

Şi dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd competenţa exclusivă a instanţei civile de a soluţiona cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești penale definitive cu privire la latura civilă, susţin prorogarea de competenţă a instanţei penale cu privire la acţiunea civilă doar pentru faza de judecată a procesului penal, nu şi pentru cea de executare.

Competența de ridicare a măsurii asigurătorii, în lipsa unei reglementări exprese, nu se poate stabili în aplicarea principiului simetriei juridice, aşa cum solicită reprezentantul Ministerului Public, pentru că, pe de o parte, acesta nu este aplicabil în dreptul public, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Deciziile nr. 147/2007 şi nr. 731/2012), iar, pe de altă parte, în baza acestui principiu, competenţa ar aparține organului care a instituit măsura asigurătorie, în speţă procurorul, care nu mai poate dispune măsuri într-o cauză în care s-a dezînvestit prin întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei.

Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii, soluţionarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător revine instanţei civile competente material şi teritorial, în speţă Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a civilă.

În consecinţă, în baza art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a civilă, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.

Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.