SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.”
Pretinsa nerespectare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi examinată de o secţie a instanţei mai mare în grad având aceeaşi specializare cu secţia instanţei care a pronunţat prima hotărâre deoarece pretinsa încălcare a primei hotărâri pronunţate de o secţie specializată nu ar putea fi tranşată de o altă secţie a instanţei mai mare în grad decât cu încălcarea principiului specializării judecătorilor şi, în mod implicit, a competenţei materiale procesuale.
Astfel, în cazul în care hotărârile pretins încălcate sunt pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificarea respectării efectului pozitiv
recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea
prevede altfel”.
Prin sentinţa civilă din 22 martie 2021, pronunţată Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei; a admis acţiunea formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul X, Curtea de Apel X şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâţii Tribunalul X şi Curtea de Apel X la plata către reclamanţi a sporului de 45% aplicat la salariul de bază lunar, compus din sporul de 15% pentru condiţii deosebit de grele si periculoase, sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare psihică, precum şi a diferenţelor de drepturi salariale începând cu 1 ianuarie 2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la data plăţii.
Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâţii Tribunalul X şi Curtea de Apel X au declarat apeluri. Prin decizia din 4 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări a admis apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Tribunalul X şi Curtea de Apel X împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: a respins acţiunea introdusă împotriva pârâtei Curtea de Apel X pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, Secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Tribunalul X şi Curtea de Apel X şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii C. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul X, Curtea de Apel X şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii C. şi A. au declarat apel care fost constatat nul ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă.
C., A. şi B. au formulat cereri de revizuire împotriva sentinţei civile din 22 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, dar și a sentinței civile din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, Secţia I civilă, prin care au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
În motivare, au susţinut, în esenţă, că sentinţele atacate cu revizuire încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimaţii Tribunalul X şi Curtea de Apel X au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererilor de revizuire.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. 1 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale procesuale invocată din oficiu, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit art. 510 alin. 2 C. proc. civ., „În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.”
Dispoziţiile citate anterior atribuie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire privind contrarietatea de hotărâri în favoarea instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată.
Competenţa instanţei mai mare în grad vizează atât competenţa materială funcţională care presupune o delimitare pe verticală între instanţe de grad diferit după felul atribuţiilor jurisdicţionale, cât şi competenţa materială procesuală care presupune o delimitare pe orizontală între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe. Pretinsa nerespectare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi examinată de o secţie a instanţei mai mare în grad având aceeaşi specializare cu secţia instanţei care a pronunţat prima hotărâre.
Aceasta deoarece pretinsa încălcare a primei hotărâri pronunţate de o secţie specializată nu ar putea fi tranşată de o altă secţie a instanţei mai mare în grad decât cu încălcarea principiului specializării judecătorilor şi, în mod implicit, a competenţei materiale procesuale.
Pentru aceleaşi raţiuni, concluzia expusă anterior este valabilă şi în cazul în care prima hotărâre a fost pronunţată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reţine că revizuenţii invocă în cadrul motivului prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat deciziilor nr. 4974 din 23 octombrie 2019 şi nr. 2982 din 30 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cum hotărârile pretins încălcate sunt pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificarea respectării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat acestor hotărâri se impune a fi efectuată de aceeaşi secţie. De altfel, spre deosebire de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat invocat ca motiv de revizuire, în cadrul căruia se verifică numai identitatea de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune verificarea respectării considerentelor din hotărârile în raport de care se invocă contrarietatea. Or, considerentele acestor hotărâri cuprind dezlegări date în materia contenciosului administrativ.
Prin urmare, dat fiind că hotărârile respective au fost pronunţate în materia contenciosului administrativ, pretinsa lor încălcare nu ar putea fi stabilită de o secţie a aceleiaşi instanţe care judecă în altă materie.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 raportat la art. 510 alin. 2 C. proc. civ., Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire formulate de revizuenţii C., A. şi B. în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.
Partajează acest conținut:
