SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Titlul problemei de drept: Posibilitatea reţinerii reabilitării de drept, pentru o condamnare din România, în cazul în care, în cursul termenului de reabilitare de drept, condamnatul săvârşeşte o altă infracţiune, în străinătate, pentru care se pronunţă o condamnare, soluţie ce se comunică serviciului de cazier judiciar, dar care nu este încă recunoscută în România.
- Materia: penal
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Acte normative incidente: art. 165 C. pen.; art. 135 alin. (3), art. 1401 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004
- Cuvinte cheie: reabilitare de drept, recunoaștere hotărâre străină de condamnare
Într-o opinie, s-a arătat că în ipoteza de mai sus reabilitarea de drept va opera întotdeauna, condiţiile de la art. 165 C. pen. fiind îndeplinite, cât timp hotărârea de condamnare pentru săvârşirea, în termenul de reabilitare de drept, a unei alte infracţiuni, nu a fost recunoscută în România.
Într-o altă opinie, s-a arătat că într-o astfel de situaţie, reabilitarea de drept nu va opera deoarece textul art. 165 C.pen. presupune ca, în cursul termenului de reabilitare de drept, condamnatul să nu săvârşească o altă infracţiune, fără a distinge dacă pentru aceasta a fost condamnat în ţară sau străinătate.
În opinia INM, prima soluție este cea corectă.
Astfel, din dispozițiile art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rezultă că finalitatea procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine o constituie atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României, o hotărâre de condamnare recunoscută producând, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale, cu atât mai mult cu cât, în momentul recunoaşterii hotărârii, instanţa este datoare să verifice existenţa corespondenţei infracţiunii care a stat la baza condamnării în străinătate şi reincriminarea aceleiaşi fapte în legislaţia naţională.
Dispozițiile art. 165 C.pen. condiționează intervenirea reabilitării de drept de lipsa săvârșirii unei infracțiuni în termenul de reabilitare. Per a contrario, săvârșirea unei infracțiuni în termenul reabilitării de drept îl va întrerupe și va împiedica intervenirea ei, ceea ce presupune reținerea tuturor trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, respectiv tipicitate, vinovăție, antijuridicitate și imputabilitate. Or, în opinia noastră, chiar dacă atât dispozițiile art. 165 C.pen. cât și cele ale art. 168 lit. a) C.pen. fac referire la săvârșirea unei infracțiuni, lipsa unui act judiciar prin care să se constate întrunite cele patru trăsături esențiale nu va împiedica împlinirea termenului de reabilitare.
Unificarea sub aspect terminologic a condiției analizate în Noul cod penal pentru ambele forme ale reabilitării, respectiv referirea la infracțiune și nu la condamnare, în contextul cerinței negative pentru a opera reabilitarea, a fost determinată de intenția legiuitorului de a exclude împlinirea termenului de reabilitare în cazul soluțiilor de renunțare la aplicarea pedepsei și de amânare a aplicării pedepsei care, deși nu au natura unor soluții de condamnare, presupun întrunirea tuturor trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, precum și în cazul soluțiilor de încetare a procesului penal ori a soluțiilor procurorului, prin care se constată că aceleași trăsături sunt întrunite (de pildă, în caz de împăcare, retragere a plângerii prealabile sau a unei cauze de nepedepsire, ori în cazul soluțiilor de renunțare la urmărire penală). Cu toate acestea, stabilirea situațiilor menționate nu poate fi realizată decât printr-un act judiciar care să constate întrunirea condițiilor prevăzute de art. 15 C.pen., respectiv fie o hotărâre judecătorească, fie un act al procurorului prin care se dispune în acest sens.
Recunoașterea hotărârii străine este necesară soluționării cauzei penale
În aceste condiții, în lipsa recunoașterii hotărârii judecătorești străine, aceasta nu va produce efecte juridice pe teritoriul României, conform dispozițiilor legale menționate, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi constatate ca fiind întrunite trăsăturile esențiale ale infracțiunii pretins săvârșite și care face obiectul acesteia, consecința fiind aceea a neîntreruperii termenului de reabilitare.
Pe de altă parte, având în vedere că pentru ipoteza menționată de autorul întrebării, respectiv cea a reabilitării de drept, recunoașterea ulterioară a hotărârii judecătorești străine nu va putea produce efectul anulării ei, dispozițiile art. 171 C.pen. referindu-se exclusiv la reabilitarea judecătorească, apreciem că în acest caz instanța învestită cu cererea de constatare a reabilitării de drept5 trebuie să realizeze recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine menționată în cazierul judiciar, conform art. 1401 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Acesta întrucât recunoașterea este neîndoielnic, în acest caz, necesară soluționării cauzei penale, putând fi realizată chiar și în lipsa unui tratat, conform alin. (3) al aceluiași articol.
De asemenea, aceeași soluție se impune și în ipoteza în care problema intervenirii reabilitării de drept nu face obiectul principal al cauzei, cum ar fi cazul în care instanța verifică îndeplinirea condițiilor termenilor unei recidive. Și în această ipoteză recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii judecătorești străine este fundamentală pentru stabilirea formei de pluralitate incidentă în cauză, fiind așadar necesară pentru soluționarea cauzei penale, devenind incidente dispozițiile imperative ale art. 140 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 pentru atribuirea de efecte juridice acesteia.
Participanții la întâlnire, în unanimitate, au agreat punctul de vedere al INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal – Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019.
Partajează acest conținut:
