Decizia CCR privind nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei

În Monitorul Oficial Partea I  Nr.855/27.VIII.2024 a fost publicată Decizia nr. 114 din 7 martie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florentina Mihai în Dosarul nr. 3.532/828/2018/a1 al Tribunalului Argeș — Secția penală și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil, în măsura în care sancțiunea excluderii probelor obținute în mod nelegal operează exclusiv prin intermediul sancțiunii nulității, iar nu independent de aceasta.

Consideră că excluderea uneia sau mai multor probe administrate nu este legată de nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Invocă, în acest sens, normele care reglementează procedura camerei preliminare, și anume prevederile art. 345 și 346 din Codul de procedură penală, care enumeră excluderea probelor distinct de sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 280—282 din Codul de procedură penală. Susține că există foarte multe situații în care o probă poate fi obținută în mod nelegal, fără ca actul prin care a fost dispusă, autorizată sau administrată proba respectivă să fie declarat nul. Astfel, pentru ca o probă să fie obținută în mod nelegal nu este necesar și obligatoriu ca actul prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acelei probe ori prin care aceasta a fost administrată să fie nul. Practica a demonstrat că atunci când o probă este obținută în mod nelegal, nici măcar nu există un act procesual care să emane de la organele judiciare. Există acte care nu pot fi considerate acte procedurale, întrucât nu reprezintă transpunerea în practică a unor acte procesuale anterioare. Or, fiecare act procedural este corespondentul unui act procesual, deoarece prin actele procedurale se aduc la îndeplinire actele procesuale. Câtă vreme actul procesual nu a existat, este evident că nu există nici actul procedural.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noțiuni: probă, mijloc de probă și procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noțiunea „probă”, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât și mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noțiuni au conținuturi și sensuri distincte.

Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalități legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferența dintre mijloacele de probă și procedeele probatorii, noțiuni aflate într-o relație etiologică.

Spre exemplu, declarațiile suspectului sau ale inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, ale părții civile sau ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor și declarațiile experților sunt mijloace de probă obținute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferința; înscrisurile și mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obținute prin procedee probatorii ca percheziția,ridicarea de obiecte și înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obținute prin expertize, ca procedee probatorii; iar procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obținute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor și a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, a inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obține prin procedeul probatoriu al fotografierii. Astfel, o probă nu poate fi obținută nelegal decât dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei.

Or, nelegalitatea acestora este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative. Aceasta deoarece nulitățile, așa cum sunt acestea reglementate la art. 280—282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale și procesuale, adică mijloacele de probă și procedeele probatorii, și nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităților, conform dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta.

Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obținute din procesul penal. Probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităților în materia probațiunii, așa cum este acesta reglementat la art. 280—282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulității actelor, respectiv a mijloacelor de probă și a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

Ca urmare a deciziei menționate, dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. I pct. 9 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Curtea se va pronunța însă asupra dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codude procedură penală în redactarea în care acestea au produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, și anume în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 201/2023. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.”

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autoarei excepției, în sensul că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil, în măsura în care sancțiunea excluderii probelor obținute în mod nelegal operează exclusiv prin intermediul sancțiunii nulității, iar nu independent de aceasta.

Curtea observă că, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 17, a reamintit jurisprudența sa cu privire la noțiunile de probă, mijloc de probă și procedeu probatoriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, paragrafele 20—22). Curtea a statuat că, deși, deseori, în limbajul juridic curent noțiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât și mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noțiuni au conținuturi și sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalități legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. A fost subliniată, de asemenea, diferența dintre mijloacele de probă și procedeele probatorii, noțiuni aflate într-o relație etiologică.

Spre exemplu, declarațiile suspectului sau ale inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, ale părții civile sau ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor și declarațiile experților sunt mijloace de probă obținute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferința; înscrisurile și mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obținute prin procedee probatorii ca percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obținute prin expertize, ca procedee probatorii; procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obținute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor și a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, a inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obține prin procedeul probatoriu al fotografierii. Totodată, s-a reținut, prin aceeași decizie că o probă nu poate fi obținută nelegal decât dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută sunt/este nelegale/nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei, și că nelegalitatea acestora este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative.

Așadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (a se vedea și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 31).