SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În cazul infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen. – constând în reţinerea de către un părinte la domiciliul acestuia a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte căruia minorul i-a fost încredinţat -, locul săvârşirii infracţiunii, în accepţiunea dispoziţiilor art. 41 C. proc. pen., este locul unde minorul a fost reţinut, reprezentat de domiciliul inculpatului, iar nu locul unde inculpatul avea obligaţia de a-l aduce înapoi pe copilul său minor, reprezentat de domiciliul celuilalt părinte.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 170 din 19 aprilie 2019
Prin încheierea penală nr. 1693 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu, Secţia penală s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu.
În baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen. privind pe inculpatul A., în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Sibiu a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. X. din data de 14 mai 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul Judecătoriei Zărneşti, s-a încuviinţat învoiala părţilor şi s-a dispus ca domiciliul minorului B. să fie la domiciliul mamei C. din Cisnădie, judeţul Sibiu.
Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus, prin decizia civilă nr. 107/A din 3 mai 2017, ca urmare a apelului declarat de părţi, menţinerea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1177 a Judecătoriei Zărneşti, cu privire la domiciliul minorului, cu privire la programul de vizitare al minorului de către tatăl său, precum şi cu privire la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 300 lei.
S-a reţinut că inculpatul, la data de 13 ianuarie 2017, a luat pe minorul B. de la domiciliul mamei sale din Cisnădie, conform programului de vizită şi nu l-a mai adus înapoi la domiciliul mamei sale.
La data de 16 ianuarie 2017 persoana vătămată C. a notificat prin avocat pe inculpat, cerându-i să aducă la domiciliul său pe minorul B.
La data de 26 iulie 2017 persoana vătămată C. a solicitat BEJ D. executarea silită a hotărârii judecătoreşti nr. 107/A din 3 mai 2017 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, prin care s-a stabilit domiciliul minorului la mamă.
La data de 12 septembrie 2017 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de constatare din care reiese că inculpatul A. nu a depus diligenţele necesare de a-l preda pe minorul B. mamei sale C. şi nu a dus la îndeplinire exigenţele judecătorului care a stabilit locuinţa minorului în mod definitiv la domiciliul mamei sale.
S-a constatat că elementul de tipicitate al infracţiunii este reţinerea de către un părinte a copilului minor, fără consimţământul celuilalt părinte.
În drept, s-a reţinut prin rechizitoriu că: fapta inculpatului A. care, în perioada 15 ianuarie 2017 până în prezent, a reţinut pe minorul B. fără acordul mamei sale la domiciliul său din Zărneşti constituie infracţiunea prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen.
În termen legal, inculpatul B., prin apărător, a formulat cereri şi excepţii, invocând neregularitatea actului de sesizare, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr. X. din data de 14 mai 2018, şi a solicitat, între altele, să se constate sesizarea unei instanţe de judecată necompetente teritorial în soluţionarea dosarului raportat la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. – excepţia lipsei competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei a Judecătoriei Sibiu, cu respectarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., relative la momentul invocării acesteia.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competența teritorială a instanțelor de judecată pentru infracțiunile ce se săvârșesc pe teritoriul României se determină, în ordine, în funcție de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
A constatat că prin actul de sesizare locul săvârșirii infracțiunii a fost expres determinat, faptele fiind săvârșite în oraşul Zărneşti ce se află în circumscripția teritorială de competență a Judecătoriei Zărneşti, și nu a Judecătoriei Sibiu; judecătorul de cameră preliminară a apreciat întemeiată excepția invocată de inculpatul A. prin apărător.
Prin încheierea din data de 20 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărneşti, judecătorul a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa teritorială este determinată de locul săvârşirii infracţiunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
Judecătorul a reţinut că fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, de care este acuzat inculpatul, constă aparent într-o acţiune: reţinerea minorului B. în oraşul Zărneşti, deşi era obligat să îl aducă pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, judeţul Sibiu, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, definitivă prin decizia civilă nr. 107/A din 3 mai 2017 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.
Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută în art. 379 alin. (1) C. pen. poate fi săvârşită atât printr-o acţiune, de exemplu când părintele ia copilul minor fără consimţământul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat, cât şi printr-o inacţiune, în situaţia în care părintele nu aduce copilul minor celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat.
De asemenea, instanţa a arătat că din descrierea dată faptei prin rechizitoriu şi potrivit dispozitivului sentinţei civile nr. 1177 din 29 noiembrie 2016 pronunţate de Judecătoria Zărneşti, inculpatului i s-a stabilit dreptul de a avea legături personale cu minorul, având dreptul de a lua minorul de la domiciliul mamei şi obligaţia corelativă de a aduce minorul înapoi. Din actele dosarului a rezultat că această obligaţie nu a mai fost adusă la îndeplinire; conduita reproşată a devenit ilicită în momentul în care a devenit scadentă obligaţia de restituire a minorului.
În aceste condiţii, judecătorul a considerat că actul de sesizare descrie o inacţiune, respectiv fapta inculpatului care nu a adus copilul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat. Fapta descrisă este una omisivă proprie, întrucât există identitate între elementul material prevăzut de lege şi inacţiunea reproşată persoanei acuzate.
Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul avea obligaţia de a-l aduce pe minor la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, judeţul Sibiu, loc expres stabilit prin sentinţa civilă menţionată.
Instanţa a considerat că locul săvârşirii faptei în cazul infracţiunilor omisive este locul unde trebuia adusă la îndeplinire obligaţia a cărei neexecutare este reproşată. Aceasta deoarece, în cazul infracţiunilor omisive, locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, în sensul dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., este locul unde trebuia executată obligaţia. Întrucât în sarcina inculpatului s-a reţinut obligaţia de a restitui copilul în Cisnădie, judeţul Sibiu, judecătorul a considerat că Judecătoria Sibiu este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
În consecinţă, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Zărneşti invocată de judecătorul de cameră preliminară din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
De asemenea, în baza art. 40 alin. (4) şi a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Zărneşti.
Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen.: „reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.”
Astfel, se constată că în modalitatea reţinerii, astfel cum este reglementată în dispoziţiile alin. (1) al art. 379 C. pen., infracţiunea este una comisivă, materială, continuă şi de pericol şi se consumă în momentul în care minorul a fost reţinut.
În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, aceasta se realizează în funcţie de criteriile prevăzute în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicti commissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).
Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul A. a săvârşit fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen., prin reţinerea minorului B. la domiciliul său din oraşul Zărneşti, deşi avea obligaţia de a-l aduce pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, judeţul Sibiu.
În acest context argumentativ, în raport cu modalitatea de săvârşire a faptei prevăzute în alin. (1) al art. 379 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că locul săvârşirii faptei este locul unde a fost reţinut minorul, respectiv domiciliul inculpatului din oraşul Zărneşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zărneşti, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.
Partajează acest conținut:
