SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Titlul problemei de drept: Recuzarea organului de cercetare penală. Care este persoana îndreptățită să soluționeze cererea de recuzare și plângerea formulate după emiterea soluției de clasare de către una dintre părți, care nu cunoștea soluția: procurorul de caz sau prim-procurorul parchetului ? (PÎCCJ – S. judiciară)
Situația premisă care a generat această problemă: după emiterea soluției de clasare se formulează de către una dintre părți, care încă nu cunoștea soluția, o cerere de recuzare a OCP și o plângere împotriva unui act al OCP (împotriva respingerii unei cereri de probe).
În opinia noastră, competența de soluționare aparține conducătorului parchetului.
Atât recuzarea, cât și cererea de probe se pot soluționa doar în cursul urmăririi penale. Ulterior acestui moment, procurorul de caz nu s-ar mai putea pronunța asupra lor decât pentru a le respinge ca inadmisibile. Or, cele arătate în cuprinsul acestor cereri sunt aspecte care vizează legalitatea actelor de urmărire penală efectuate; verificarea lor este o activitate ce caracterizează efectuarea controlului ierarhic asupra modului de soluționare a cauzei, prin urmare de competența procurorului ierarhic superior celui care a soluționat cauza, care va proceda la soluționarea celor două cereri în temeiul art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și al art. 335 alin. (1). C.p.p.
Din punct de vedere administrativ, analiza din oficiu, de către procurorul ierarhic superior se poate face fie direct, fie la propunerea procurorului care supraveghează urmărirea penală.
În unanimitate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost dezbătută la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
Partajează acest conținut:
