SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza K.A. împotriva Austriei la 19 mai 2026, la Strasbourg. În unanimitate, Curtea a decis că Austria nu a încălcat Convenția atunci când a dispus și apoi a menținut internarea unui bărbat condamnat pentru violență domestică gravă într-un centru terapeutic medico-legal.
O hotărâre despre libertate, violență domestică și granița dintre pedeapsă și tratament
Cauza K.A. împotriva Austriei nu este doar un dosar despre un bărbat condamnat pentru agresiuni repetate asupra familiei sale. Este, mai profund, o hotărâre despre limitele puterii statului de a priva o persoană de libertate nu doar ca pedeapsă penală, ci și ca măsură de siguranță cu caracter terapeutic. În centrul cazului se află o întrebare dificilă: poate fi internată o persoană într-un centru medico-legal atunci când nu există un diagnostic psihiatric clasic, perfect încadrat într-un manual precum ICD sau DSM, dar există o structură psihică profund disfuncțională, asociată cu un risc major de violență?
Răspunsul Curții Europene a Drepturilor Omului a fost afirmativ, dar nu necondiționat. Curtea a spus, în esență, că o asemenea măsură poate fi compatibilă cu Convenția dacă tulburarea este reală, gravă, stabilită prin expertiză medicală obiectivă, iar pericolul pentru alte persoane este concret și serios. În cazul K.A., toate aceste condiții au fost considerate îndeplinite.
Hotărârea este importantă și pentru modul în care tratează violența domestică. Curtea nu privește faptele ca pe simple conflicte familiale sau ca pe episoade izolate de agresivitate. Dimpotrivă, cazul este analizat în logica unei violențe domestice de lungă durată, exercitate într-un spațiu închis, asupra unor victime vulnerabile, în special copii, și legate de un tipar de control, dominație și lipsă de empatie.
Cine era reclamantul și cum a ajuns cauza la Strasbourg
Reclamantul, desemnat prin inițialele K.A., este un cetățean din Kosovo, născut în 1971, care locuia în Austria din anul 2001. Era căsătorit din 1997 cu E., de asemenea originară din Kosovo, iar împreună aveau patru copii: A., născută în 1999, B., născută în 2001, C., născut în 2003, și D., născută în 2005.
Până la sfârșitul lunii mai 2021, reclamantul locuia împreună cu soția sa și cu o parte dintre copii într-un orășel din Austria Superioară. Una dintre fiice, B., se mutase deja din locuința familială în ianuarie 2021 și ajunsese în contact cu Centrul pentru Protecție împotriva Violenței. Pentru a se proteja de tatăl ei, aceasta obținuse chiar interdicția divulgării noii sale adrese în registrul civil.
Imaginea familiei, așa cum rezultă din hotărâre, este una dominată de frică. Copiii au susținut că reclamantul își abuza fizic și verbal soția și copiii de ani de zile. Nu era vorba, potrivit declarațiilor lor, de câteva incidente izolate, ci de un mod de viață familial construit în jurul agresiunii și controlului. Reclamantul i-ar fi insultat cu limbaj vulgar, i-ar fi scuipat, i-ar fi lovit cu palma, cu pumnii, cu picioarele și cu obiecte din gospodărie, inclusiv unelte și ustensile de bucătărie. Agresiunile ar fi vizat atât fața, cât și corpul victimelor. Situația se agrava atunci când reclamantul consuma alcool.
Un detaliu relevant pentru instanțe a fost existența unui ordin de restricție emis încă din 2011, în urma unui incident de violență domestică. Reclamantul nu doar că nu ar fi respectat acel ordin, dar ar fi devenit și mai agresiv după ce familia apelase la autorități. Acest element a contat ulterior în evaluarea pericolului, pentru că arăta că măsurile mai puțin intruzive nu fuseseră eficiente.
Incidentul din mai 2021: bormașina, cuțitul și fuga în pădure
Evenimentele decisive s-au produs la sfârșitul lunii mai 2021. La 30 mai, în jurul prânzului, fiica B. a sunat la poliție. Motivul era grav: tatăl ei îi bătuse frații în casa părinților. Polițiștii au ajuns la locuință și au discutat cu copiii.
Potrivit relatărilor consemnate în hotărâre, în seara precedentă, la 29 mai 2021, reclamantul ar fi lovit-o pe soția sa, E., în cap cu o bormașină. Fiul C. ar fi încercat să intervină. Reclamantul i-ar fi cerut să plece din casă, iar când C. nu a plecat, tatăl ar fi luat un cuțit de aproximativ 30 de centimetri și ar fi făcut mișcări de înjunghiere în direcția lui. C. s-a speriat și a fugit într-o pădure din apropiere. De acolo și-a sunat sora, B., care l-a dus la apartamentul ei, unde a petrecut noaptea.
A doua zi dimineață, reclamantul ar fi obligat-o pe D. să o sune pe B. și să îi transmită că ea și C. trebuiau să vină să își ia lucrurile din casă, altfel el urma să le ardă. În timpul convorbirii, B. și C. au observat că surorile lor plânseseră. Au presupus că tatăl era beat și că le lovise. Atunci au decis să cheme poliția.
La fața locului, reclamantul a negat categoric acuzațiile. Polițiștii au emis un ordin de restricție care îl obliga să stea departe de casă, de împrejurimi, de soție și de copii timp de paisprezece zile. Reclamantul a refuzat însă să părăsească proprietatea, deși polițiștii i-au cerut de mai multe ori să plece. În cele din urmă, ordinul a fost pus în executare, iar reclamantul a fost dus la secția de poliție.
În aceeași zi, el a fost audiat cu ajutorul unui interpret de limbă albaneză, dar și-a exercitat dreptul de a păstra tăcerea. Soția sa a refuzat, de asemenea, să dea declarație. Fiul C., audiat ulterior, a descris în detaliu nu doar incidentul din seara precedentă, ci și ani de abuzuri verbale și fizice. El a mai spus că, după ce fusese dus la poliție, reclamantul ar fi sunat-o pe fiica A. și ar fi amenințat că va ucide întreaga familie.
În seara zilei de 30 mai 2021, reclamantul a fost arestat. Autoritățile au considerat că exista un risc serios ca, dacă ar fi lăsat liber, să comită noi infracțiuni împotriva familiei: vătămări corporale, constrângeri sau amenințări periculoase. A doua zi a fost plasat în arest preventiv.
Copiii ca martori vulnerabili și audierile prin sistem audio-video
În ancheta penală, Parchetul a solicitat audierea contradictorie a copiilor în faza premergătoare procesului, prin mijloace audio-video. Această procedură era prevăzută de Codul de procedură penală austriac pentru situații în care martorii sunt victime vulnerabile, iar o audiere ulterioară în sala de judecată ar putea fi dificilă sau traumatizantă.
La 30 iunie 2021, copiii B., C. și D. au fost audiați. Judecătorul se afla în aceeași sală cu martorii. Reclamantul, avocatul desemnat din oficiu și procurorul se aflau într-o cameră separată, de unde puteau urmări declarațiile prin sistem audio-video și puteau transmite întrebări. Reclamantul a fost asistat de un interpret de limbă albaneză, deoarece copiii au vorbit în germană.
B. a fost audiată prima. A făcut acuzații grave împotriva tatălui și a relatat numeroase episoade de violență domestică trăite încă din copilărie. În timpul audierii, interpretul i-a oferit reclamantului traduceri rezumative ale declarațiilor. Avocatul apărării a adresat întrebări. Reclamantul, întrebat dacă avea ceva de adăugat, nu a pus întrebări propriu-zise despre acuzațiile de violență, ci a făcut observații despre comportamentul fiicei sale, susținând că aceasta furase ceva în 2011 și că el îi oferise totul, inclusiv o mașină.
A urmat C., care a descris atât istoricul violențelor, cât și evenimentele din 29 și 30 mai 2021. Nici avocatul, nici reclamantul nu i-au adresat întrebări. Reclamantul a spus doar că nu își lovise fiul. În final, a fost audiată D., care a confirmat relatările fraților săi. Nici ei nu i-au fost adresate întrebări de către reclamant sau avocat.
Soția reclamantului și fiica cea mare au fost citate, dar au refuzat să depună mărturie, folosindu-se de dreptul rudelor apropiate de a nu declara împotriva acuzatului.
Aceste audieri au devenit ulterior esențiale. Copiii nu au mai fost audiați direct în proces, iar înregistrările declarațiilor lor au fost folosite ca probe principale.
Expertiza psihiatrică: un diagnostic atipic, dar decisiv
Parchetul a solicitat o expertiză psihiatrică pentru a stabili două lucruri: dacă reclamantul era responsabil penal pentru faptele sale și dacă erau îndeplinite condițiile pentru internarea sa într-o instituție pentru infractori cu tulburări mintale.
Expertiza a fost realizată de dr. K., specialistă în psihiatrie și neurologie, șefa Departamentului Medico-Legal al Campusului Neuromed al Spitalului Universitar Kepler din Linz. Raportul, depus la 29 septembrie 2021, s-a bazat pe dosarul de urmărire penală și pe examinarea directă a reclamantului, realizată cu interpret de limbă albaneză.
Expertiza a reținut o „structură de personalitate accentuată” sau suspiciune de tulburare de personalitate, precum și abuz de alcool. Totuși, una dintre cele mai importante constatări a fost că examinarea reclamantului fusese practic imposibilă. Acesta nu răspundea direct întrebărilor, vorbea despre altceva sau oferea răspunsuri vagi și repetitive. A negat acuzațiile și a pus întreaga situație pe seama declarațiilor false ale membrilor familiei.
Dr. K. a făcut o distincție importantă. Evaluarea credibilității copiilor revenea instanței, nu expertului. Dar dacă declarațiile copiilor erau considerate credibile, atunci reclamantul putea fi descris, în opinia expertei, ca tipul clasic de „tiran familial”. Aceasta însemna o persoană care își vede membrii familiei ca pe proprietatea sa, trăiește după o logică patriarhală rigidă, își extrage valoarea personală din exercitarea puterii asupra celorlalți și manifestă o lipsă majoră de empatie și de control al impulsurilor în cadrul familiei.
Expertiza nu a spus că reclamantul nu avea discernământ. Dimpotrivă, a concluzionat că el nu suferea de o boală mintală sau cerebrală care să îi anuleze capacitatea de a înțelege caracterul ilicit al faptelor și de a acționa potrivit acestei înțelegeri. Prin urmare, putea răspunde penal.
Dar experta a apreciat că, dacă faptele descrise de copii erau reale, reclamantul comisese infracțiunile sub influența unei tulburări psihice severe care nu îi excludea răspunderea penală, dar îl făcea periculos. Pericolul era deosebit de mare pentru copiii care depuseseră mărturie împotriva lui. Potrivit expertei, erau de așteptat noi agresiuni, inclusiv cu consecințe grave sau fatale.
Aici se află nodul juridic al cauzei: reclamantul era suficient de lucid pentru a fi condamnat penal, dar, în același timp, suficient de afectat de o tulburare psihică gravă pentru a fi internat preventiv într-o instituție specială.
Procesul penal: condamnare la opt ani și internare într-o instituție specială
La 28 octombrie 2021, Parchetul l-a trimis în judecată pe reclamant pentru exercitarea continuă a violenței împotriva soției și copiilor săi pe o perioadă îndelungată. Acuzațiile acopereau perioada 2005-30 mai 2021 și includeau abuz fizic repetat, vătămări corporale, amenințări, lipsiri de libertate și acte comise cu obiecte precum șurubelnițe, cuțite de covor și bare de fier.
Procesul a avut loc la 10 și 17 decembrie 2021. Reclamantul a fost prezent și asistat de un nou avocat desemnat din oficiu, precum și de același interpret de limbă albaneză. Copiii B., C. și D. nu au fost prezenți în sala de judecată.
În prima zi, reclamantul a recunoscut parțial că uneori țipase la copii, îi împinsese și le dăduse palme peste față, dar a negat restul acuzațiilor. Dr. K. și-a prezentat raportul și a răspuns întrebărilor instanței, acuzării și apărării. Ea a reiterat că, dacă declarațiile copiilor erau considerate credibile, criteriile pentru internare erau îndeplinite. A descris reclamantul ca având o structură egomaniacă, narcisică, orientată spre dominare, cu tendințe sadice în cadrul familiei. Abuzul de alcool agrava riscul.
Înainte de a doua zi de proces, copiii au transmis că nu doresc să dea noi declarații în fața instanței, deoarece ar fi fost prea apăsător emoțional. Au cerut ca înregistrările audierilor anterioare să fie redate sau transcrierile citite. Instanța a acceptat.
Avocatul reclamantului s-a opus folosirii acestor înregistrări, susținând că reclamantul nu avusese o posibilitate suficientă de a-i interoga pe martori. A cerut citarea copiilor pentru întrebări suplimentare. Instanța a refuzat, având în vedere că aceștia refuzaseră în mod expres să depună din nou mărturie.
În timpul procesului, înregistrările au fost redate, iar unele pasaje au fost traduse reclamantului. În cazul declarației lui C., reclamantul a cerut traducerea integrală. În cazul lui D., declarația a fost rezumată de președintele completului și tradusă.
La 17 decembrie 2021, Tribunalul Regional l-a condamnat pe reclamant pentru folosirea continuă a violenței împotriva soției și celor patru copii, lipsire de libertate, vătămare corporală și amenințări periculoase. Pedeapsa a fost de opt ani de închisoare. În plus, instanța a dispus internarea sa într-o instituție pentru infractori cu tulburări mintale, în temeiul articolului 21 § 2 din Codul penal austriac.
Instanța a considerat că declarațiile copiilor erau credibile, coerente și detaliate. În consecință, a preluat concluziile expertei psihiatrice cu privire la starea psihică a reclamantului și la pericolul reprezentat de acesta.
Căile de atac interne: apărarea invocă martorii, traducerea și lipsa diagnosticului
Reclamantul a atacat hotărârea. A susținut că instanța refuzase în mod nejustificat să îi cheme pe copii pentru întrebări suplimentare. A mai spus că nu înțelegea germana, iar interpretul îi oferise doar traduceri rezumative în timpul audierilor contradictorii. Din această cauză, dreptul său de a pune întrebări martorilor acuzării ar fi fost afectat.
A contestat și internarea. Potrivit apărării, raportul dr. K. nu oferea un diagnostic suficient de clar pentru a justifica internarea într-o instituție pentru infractori cu tulburări mintale. Dacă experta însăși spusese că examinarea directă fusese practic imposibilă, instanța ar fi trebuit să solicite o nouă expertiză.
Curtea Supremă a Austriei a respins cererea de nulitate la 27 aprilie 2022. A reținut că reclamantul și avocatul său fuseseră prezenți la audierile contradictorii, putuseră urmări declarațiile, aveau posibilitatea să pună întrebări și fuseseră asistați de interpret. Curtea Supremă nu a identificat indicii că traducerile rezumative ar fi afectat dreptul reclamantului de a interoga martorii.
La 21 iunie 2022, Curtea de Apel a respins apelul privind pedeapsa. A considerat că raportul dr. K. susținea suficient concluzia că reclamantul suferea de o structură de personalitate profund narcisică, orientată spre dominare și marcată de tendințe sadice. Chiar dacă aceasta nu putea fi încadrată în mod strict într-o categorie ICD, instanța austriacă a considerat-o o tulburare mintală severă. Dat fiind riscul ridicat ca reclamantul să îi rănească grav sau să îi ucidă pe copiii care au depus mărturie împotriva lui, nu exista o alternativă viabilă la internare.
La 5 octombrie 2022, reclamantul a fost transferat din închisoarea locală în instituția pentru infractori cu tulburări mintale din Garsten.
Reforma austriacă din 2023 și noua cerere de eliberare
La 1 martie 2023, Austria a modificat legislația privind internarea infractorilor cu tulburări mintale. Terminologia a devenit mai neutră. Formula veche, „anormalitate mintală sau emoțională de grad înalt”, a fost înlocuită cu „tulburare psihică severă și persistentă”. Instituția pentru infractori cu tulburări mintale a fost redenumită „centru terapeutic medico-legal”.
Această reformă a oferit reclamantului un nou argument. El a cerut eliberarea, susținând că nu suferea de o tulburare psihică severă și persistentă. Potrivit lui, descrierea sa ca „tiran familial” nu era un diagnostic medical, ci o etichetă comportamentală sau morală. Noua formulare legală ar fi confirmat că numai o tulburare psihică reală, recunoscută medical, putea justifica internarea.
În sprijinul cererii, reclamantul a depus un raport privat întocmit de un psihiatru, dr. F., și de un psiholog, P.F. Aceștia au concluzionat că reclamantul suferea de o tulburare de adaptare cu reacție depresivă prelungită cauzată de internare și de o posibilă întârziere mintală ușoară, dar au contestat existența unei tulburări care să justifice internarea. Au susținut că diagnosticul de tip „tiran familial” nu corespundea ICD sau DSM. Au mai apreciat că riscul era limitat la familie și că, întrucât copiii erau adulți, aceștia puteau decide singuri dacă doresc contact cu tatăl lor. În opinia lor, eventuala victimă rămasă în risc ar fi fost soția, dacă ar fi dorit să continue să locuiască împreună cu el.
Centrul terapeutic medico-legal Garsten a transmis însă instanței că nu recomanda eliberarea. Reclamantul continua să nege faptele, să își învinovățească familia și să refuze asumarea responsabilității. Tratamentul era încă într-un stadiu incipient, iar pericolul nu scăzuse suficient.
Tribunalul Regional a solicitat un nou raport de la dr. K. Aceasta l-a examinat pe reclamant la 15 septembrie 2023, de această dată fără interpret de limbă albaneză, și a depus raportul la 24 septembrie 2023. A constatat că reclamantul se prezenta în aceeași manieră ca în urmă cu doi ani: nu răspundea direct, insista că este nevinovat și că fiii și fiicele sale mint. A concluzionat că diagnosticul anterior nu se schimbase, că reclamantul suferea în continuare de o tulburare mintală severă și persistentă și că era foarte probabil să își rănească grav membrii familiei sub influența acestei tulburări.
Un element important al raportului a fost respingerea ideii că pericolul depinde exclusiv de disponibilitatea copiilor de a menține contactul cu el. Potrivit expertei, riscul depindea și de capacitatea reclamantului de a-i localiza.
La 13 februarie 2024, Tribunalul Regional a dispus continuarea internării. La 3 aprilie 2024, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului. Instanța a clarificat că legea austriacă nu cere ca diagnosticul să fie încadrat în ICD sau DSM. Reforma din 2023 nu modificase categoria de persoane vizate, ci doar introdusese o terminologie mai neutră.
Plângerea la CEDO: libertatea, martorii și traducerea
În fața Curții Europene, reclamantul a invocat în principal articolul 5 §§ 1 și 4 din Convenție, privind dreptul la libertate și controlul legalității detenției. A susținut că nu se demonstrase în mod fiabil că era o persoană cu tulburări mintale în sensul Convenției. În opinia lui, internarea într-un centru terapeutic medico-legal nu putea fi justificată printr-o simplă structură de personalitate violentă sau autoritară.
Argumentul său central era că o persoană poate fi detestabilă, violentă, dominatoare sau lipsită de empatie fără a fi, în sens juridic și medical, „de tulburare mintală” astfel încât să fie internată. El a insistat că jurisprudența CEDO cere existența unei tulburări mintale reale, recunoscute de știința medicală actuală. Or, în opinia sa, „tiran familial” nu este un diagnostic medical.
Totodată, reclamantul a invocat articolul 6 §§ 1 și 3 lit. d) și e) din Convenție, privind dreptul la un proces echitabil, dreptul de a interoga martorii acuzării și dreptul la interpret. El a susținut că nu putuse contesta adecvat declarațiile copiilor, care au fost probe decisive, și că interpretarea rezumativă din timpul audierilor nu i-a permis să participe efectiv la apărare.
În procedura de revizuire a internării, a criticat și faptul că a doua examinare psihiatrică realizată de dr. K. a avut loc fără interpret, deși cunoștințele sale de germană ar fi fost limitate.
Guvernul austriac a susținut contrariul. În opinia sa, instanțele interne se bazaseră pe expertize psihiatrice obiective și solide. Nici Convenția, nici dreptul intern nu cereau ca tulburarea să fie încadrată strict în ICD sau DSM. Important era că reclamantul avea o tulburare psihică gravă, persistentă, legată de riscul de a comite noi acte de violență extremă împotriva familiei. În plus, procedura penală fusese echitabilă, deoarece copiii fuseseră audiați contradictoriu, apărarea fusese prezentă, existaseră posibilități de a pune întrebări, iar înregistrările fuseseră redate în proces.
Raționamentul CEDO pe articolul 5: ce înseamnă „persoană cu tulburări mintale”
Curtea a pornit de la jurisprudența sa clasică privind detenția persoanelor cu tulburări mintale. Pentru ca o asemenea privare de libertate să fie compatibilă cu articolul 5 § 1 lit. e), trebuie îndeplinite trei condiții. Mai întâi, existența unei tulburări mintale reale trebuie stabilită în mod fiabil, pe baza unei expertize medicale obiective. Apoi, tulburarea trebuie să fie de o natură sau gravitate care justifică internarea obligatorie. În cele din urmă, continuarea internării este permisă doar atât timp cât tulburarea persistă.
În cauza K.A., Curtea a considerat că prima condiție era îndeplinită. Instanțele austriece se bazaseră pe rapoartele unei experte calificate, specialistă în psihiatrie și neurologie. Rapoartele erau suficient de recente la momentul deciziilor interne. Reclamantul nu contestase calificările expertei. De asemenea, instanțele analizaseră raportul privat depus de apărare, dar nu îl consideraseră suficient pentru a răsturna concluziile dr. K.
Cea mai importantă parte a raționamentului privește relația dintre noțiunea juridică de „persoană cu tulburări mintale” și clasificările medicale ICD sau DSM. Curtea a spus clar că termenul folosit în Convenție are un sens autonom. El nu poate fi redus mecanic la categoriile din dreptul intern și nici nu depinde obligatoriu de o încadrare formală într-un manual de diagnostic.
Aceasta nu înseamnă că orice comportament violent poate fi patologizat. Curtea a insistat asupra gravității concrete a stării psihice stabilite în cauză. Reclamantul comisese, potrivit instanțelor interne, numeroase acte de violență domestică împotriva soției și copiilor timp de peste zece ani. Comportamentul era explicat printr-o structură de personalitate puternic narcisică, exclusiv orientată spre dominare, marcată de tendințe sadice și de convingeri profund disfuncționale potrivit cărora avea dreptul să exercite control nelimitat asupra familiei. Consumul de alcool agrava riscul.
Curtea a considerat că această stare atingea pragul unei „tulburări mintale reale” în sensul articolului 5 § 1 lit. e). Chiar dacă tratamentul avea șanse reduse de succes, era necesar să fie încercate măsuri terapeutice, iar controlul și supravegherea erau justificate pentru prevenirea unor noi acte de violență.
De ce a contat violența domestică în analiza Curții
Un pasaj deosebit de important al hotărârii este cel în care Curtea discută vulnerabilitatea victimelor violenței domestice. CEDO a amintit că violența domestică poate lua forme fizice, sexuale, economice, emoționale sau verbale și că, adesea, se produce în spații private, în relații personale sau în cercuri închise. Tocmai de aceea, victimele pot fi greu de protejat, iar riscul poate fi subestimat.
Curtea a legat cauza K.A. de obligațiile pozitive ale statelor de a proteja viața, integritatea fizică și psihologică a victimelor. În cauzele de violență domestică, autoritățile trebuie să evalueze riscul letal și să identifice toți potențialii destinatari ai pericolului. În cazul reclamantului, riscul nu era abstract. Existau amenințări, un istoric lung de violență, refuzul respectării ordinelor de restricție și o probabilitate ridicată, stabilită prin expertiză, ca el să îi rănească grav sau să îi ucidă pe copiii care depuseseră mărturie împotriva lui.
Curtea a respins implicit minimalizarea riscului prin argumentul că victimele erau adulte. Faptul că fiii și fiicele crescuseră nu elimina pericolul. Nici faptul că soția se distanțase de reclamant nu era suficient. În logica hotărârii, protecția victimelor nu depinde doar de capacitatea lor de a evita agresorul, ci și de obligația statului de a preveni un risc concret și serios.
Articolul 5 § 4: controlul legalității internării și problema interpretului
Curtea a analizat separat și plângerea reclamantului privind procedura de revizuire a internării. Articolul 5 § 4 garantează dreptul persoanei private de libertate de a obține un control judiciar al legalității detenției. În cazul internării pentru tulburări mintale, acest control trebuie să privească starea actuală de sănătate și periculozitatea actuală, nu doar faptele care au justificat inițial internarea.
În cazul K.A., legislația austriacă prevedea revizuirea periodică a necesității internării, cel puțin o dată pe an, precum și posibilitatea persoanei internate de a solicita eliberarea. Reclamantul a folosit această posibilitate.
Problema concretă ridicată la Strasbourg a fost lipsa interpretului la examinarea psihiatrică din 2023. Reclamantul a susținut că, fără interpret de limbă albaneză, examinarea nu putea fi una reală, deoarece competențele sale de germană erau limitate.
CEDO nu a acceptat argumentul. Curtea a observat că dr. K. îl examinase deja personal în 2021, cu interpret, și cunoștea modul său de comunicare. În 2023, reclamantul s-a comportat similar: a evitat răspunsurile directe, a insistat că este nevinovat și a susținut că fiii și fiicele sale mințeau. În plus, existau indicii că reclamantul înțelegea germana într-o anumită măsură. Chiar experții privați ai apărării afirmaseră că el înțelegea limba germană pe larg, deși o vorbea greu.
În aceste condiții, Curtea a considerat că instanțele interne au revizuit în mod real persistența tulburării, pe baza unei evaluări medicale actualizate, și că procedura a respectat articolul 5 § 4.
Raționamentul pe articolul 6: martori absenți, dar garanții suficiente
În privința dreptului la un proces echitabil, Curtea a analizat situația copiilor audiați în faza de urmărire penală, dar absenți de la proces. Problema era serioasă, deoarece declarațiile lor au fost decisive pentru condamnare.
Jurisprudența CEDO nu interzice folosirea declarațiilor martorilor absenți. Totuși, Curtea verifică dacă exista un motiv întemeiat pentru absență, dacă declarațiile au fost probe unice sau decisive și dacă au existat garanții compensatorii suficiente pentru apărare.
În cazul K.A., Curtea a constatat că exista un motiv întemeiat pentru absența copiilor: aceștia erau rude apropiate ale reclamantului, dar și victime vulnerabile ale violenței domestice, iar o nouă audiere ar fi fost prea împovărătoare emoțional. Dreptul austriac le permitea să refuze depunerea unei noi mărturii dacă fuseseră deja audiați contradictoriu.
Curtea a recunoscut că declarațiile copiilor au fost decisive. De aceea, a verificat atent garanțiile procedurale. A reținut că audierile din 30 iunie 2021 au avut caracter contradictoriu. Reclamantul, avocatul și procurorul au putut urmări declarațiile prin sistem audio-video, au putut vedea și auzi martorii, au putut observa comportamentul lor și au avut posibilitatea să pună întrebări. Reclamantul a fost asistat de interpret. Înregistrările au fost redate ulterior la proces, iar instanța a putut aprecia direct credibilitatea martorilor.
În ceea ce privește traducerea rezumativă, Curtea a observat că nici reclamantul, nici avocatul său nu au formulat obiecții la momentul audierilor. Reclamantul nu a indicat concret ce întrebări nu a putut pune din cauza interpretării. Mai mult, în timpul procesului i-au fost traduse din nou pasaje relevante, iar la cererea lui anumite declarații au fost traduse integral sau detaliat.
Prin urmare, CEDO a considerat că drepturile apărării nu au fost încălcate. Plângerile întemeiate pe articolul 6 cu privire la procedura penală au fost declarate vădit nefondate.
În ceea ce privește procedura de revizuire a internării, Curtea a reținut că nu mai era vorba despre stabilirea unei acuzații penale. Prin urmare, garanțiile articolului 6 în materie penală nu erau aplicabile. Sub aspect civil, articolul 5 § 4 era norma specială, astfel că nu se ridica o problemă separată.
Soluția CEDO: Austria nu a încălcat Convenția
Prin hotărârea din 19 mai 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, să conexeze cele două cereri introduse de reclamant, să declare admisibile plângerile privind internarea și procedura de revizuire în temeiul articolului 5 §§ 1 și 4, dar să constate că nu a existat nicio încălcare a acestor dispoziții.
Curtea a declarat inadmisibile plângerile privind procedura penală întemeiate pe articolul 6 §§ 1 și 3 lit. d) și e), iar în privința procedurii de revizuire a considerat că nu există o problemă separată sub aspectul articolului 6 § 1 în latura civilă.
Cu alte cuvinte, Strasbourgul a confirmat că, în circumstanțele concrete ale cauzei, Austria a acționat în limitele Convenției atunci când a dispus internarea reclamantului și când a refuzat ulterior eliberarea sa.
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-55569%22]}
Partajează acest conținut:
