Argumentele CCR pentru respingerea sesizării Avocatului Poporului privind constituirea completurilor specializate | Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

”Nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală și a modului de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii.” Este unul dintre argumentele reținute de Curtea Constituțională a României în decizia de respingere a sesizării Avocatului Poporului privind constituirea completurilor specializate. Dată pe 9 februarie 2021, decizia a fost publicată, marți, 25 mai, în Monitorul Oficial.

Potrivit instanței de contencios constituțional, legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a acorda Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia constituirii completurilor specializate. Astfel, spre deosebire de situaţia în care legea înfiinţează completuri specializate, în ipoteza în care legea prevede doar posibilitatea înfiinţării unor completuri specializate, precum în cauza de faţă [art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004], decizia înfiinţării lor aparţine colegiului de conducere.

În opinia CCR, dacă legea reglementează un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor de judecată (spre exemplu, tragere la sorţi, în cazul Completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti nu pot stabili un alt mod de desemnare a acestora. În lipsa unei prevederi legale exprese care să reglementeze un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor [art.29 alin.(1) teza întâi şi art.31 alin.(1) lit.c), respectiv art.52 alin.(1)], colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti pot stabili ele însele modul de desemnare a acestora.

Câteva dintre argumentele reținute în decizia Curții Constituționale:

• Curtea constată că legiuitorul are competența de a acorda Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție decizia constituirii completurilor specializate. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut caracterul obligatoriu al înființării acestor completuri chiar în textul legii nu poate fi considerat o încălcare a art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție; legiferarea în considerarea acestui text constituțional a fost realizată prin simplul fapt al stabilirii posibilității înființării completurilor specializate. Reglementarea caracterului opțional al acestor completuri, și nu obligatoriu, nu echivalează cu o delegare a activității de legiferare, ci reprezintă o expresie a acesteia. Prin urmare, textul criticat nu încalcă art. 61 și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.
• Curtea a statuat că atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme prin lege organică, nu are învedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională. Or, așa cum s-a arătat, legea este cea care prevede posibilitatea constituirii de completuri specializate, altele decât cele obligatorii reglementate, la rândul lor, prin lege, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 126 alin. (4) din Constituție.
• Decizia administrativă de înființare a unor completuri specializate nu are nicio legătură cu activitatea de jurisdictio a instanțelor judecătorești, ceea ce înseamnă că art. 126 alin. (1) din Constituție nu are incidență în cauză.
• Modul de desemnare a membrilorcompleturilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.
• Curtea mai reține că și în privința curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, astfel că, dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.

DOCUMENTUL – Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi, ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: