SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
România intră într-o etapă paradoxală a dezvoltării sale energetice, în care abundența proiectelor declarate maschează o criză tot mai vizibilă de capacitate real disponibilă. Dincolo de discursul despre investiții și tranziție verde, datele oficiale indică o distorsiune profundă în modul în care este alocat accesul la rețea.
Semnalul vine chiar dintr-un comunicat al Guvernului: „avizele tehnice de racordare valabile corespund unor proiecte energetice cu o putere totală planificată de peste 80.000 MW – de aproape zece ori puterea actuală necesară”.
În același document apare și constatarea-cheie: „o parte însemnată a capacităților rezervate nu progresează în mod efectiv către implementare”.
Datele centralizate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA capătă însă o altă greutate atunci când sunt corelate cu profilul economic al titularilor.
Analiza realizată pe baza informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului relevă un dezechilibru care nu mai poate fi interpretat drept o simplă etapă de dezvoltare.
Pentru un eșantion de 722 de firme, reprezentând aproximativ 72.000 MW capacitate aprobată, indicatorul care redefinește întreaga discuție este unul aparent banal, dar cu implicații majore, 78% dintre companii nu aveau niciun angajat în 2024.
Această realitate schimbă fundamental natura problemei.
Într-un sector intens tehnologic și capitalizat, în care dezvoltarea unui proiect presupune echipe de ingineri, specialiști în autorizare, finanțare și execuție, absența completă a personalului nu mai poate fi interpretată ca o simplă fază incipientă. Devine, în schimb, un indiciu clar că o mare parte dintre aceste entități nu sunt structurate pentru a livra proiecte, ci pentru a deține poziții.
În paralel, ceilalți indicatori confirmă același tipar. Aproximativ 76% dintre firme nu au raportat cifră de afaceri, iar 318 dintre ele funcționează cu un capital social sub 1.000 de lei.
Împreună, aceste date conturează profilul unor companii fără activitate, fără resurse umane și fără capacitate financiară reală.
În aceste condiții, lipsa angajaților nu este doar un detaliu statistic, ci devine elementul central al disfuncționalității. O companie fără angajați nu întârzie un proiect, ci, în mod practic, nu îl poate începe. Prin extensie, capacitatea de racordare asociată acelui proiect rămâne blocată, fără o perspectivă clară de utilizare.
Implicațiile sunt directe și cuantificabile. Accesul la rețea, o resursă limitată și esențială, este ocupat de entități care nu au infrastructura minimă pentru a transforma acea rezervare în producție de energie. În același timp, investitori cu proiecte viabile și echipe operaționale se confruntă cu dificultăți în obținerea racordării.
Rezultatul este o inversare a logicii economice. Capacitatea nu este alocată în funcție de capacitatea de execuție, ci în funcție de momentul și abilitatea de a obține un aviz. În acest context, avizul tehnic de racordare își pierde rolul de instrument tehnic și devine un activ strategic, deținut independent de capacitatea de implementare.
Fenomenul amintește de episoadele în care „băieții deștepți din energie” au valorificat imperfecțiunile sistemului pentru a captura rente. Diferența este de mecanism: nu mai este vorba despre exploatarea fluxurilor de energie, ci despre controlul accesului la infrastructură înainte ca energia să existe.
Publicarea datelor de către Guvern marchează un pas important spre transparență, dar relevă și dimensiunea unei probleme structurale. Atât timp cât majoritatea titularilor de capacitate nu au angajați, discuția despre investiții rămâne, în mare parte, teoretică.
În esență, România nu duce lipsă de proiecte energetice, ci de proiecte susținute de organizații capabile să le execute. Într-un sistem în care aproape opt din zece companii nu au nici măcar un angajat, blocajul nu mai este unul administrativ, ci unul de fundament economic.
Lista titularilor care dețin Aviz Tehnic de Racordare poate fi consultată mai jos.
Partajează acest conținut:
