Sesizarea HP formulată de Curtea de Apel Oradea referitor la drepturi salariale ale personalului din Justiție, respinsă de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă o sesizare formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția I Civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea a patru chestiuni de drept. Este vorba, printre altele, despre dispoziții referitoare la acordarea retroactivă a unor drepturi salariale personalului din Justiție și la acordarea unor despăgubiri pentru săvârșirea unor fapte de discriminare salarială de către ordonatori de credite.

Decizia nr. 56 în dosarul nr. 1269/1/2021 al ÎCCJ

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 722/111/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1. Dacă, raportat la dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 211 din Legea nr. 62/2011 sau art. 268 din Codul Muncii, personalul din justiție care, fiind în imposibilitate obiectivă de a beneficia şi care nu a beneficiat de recunoașterea drepturilor salariale stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, recunoscute în favoarea altor salariați prin hotărâri judecătorești anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sunt îndreptățiți la acordarea retroactivă, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, a drepturilor salariale stabilite şi recunoscute prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 7/2019, în favoarea altor salariați care şi-au desfășurat activitatea în aceleași condiții.
2. Într-o cauză având ca obiect o cerere de chemare în judecată prin care se solicită obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru săvârșirea unor fapte de discriminare salarială de către aceștia, în calitatea lor de ordonatori de credite, pentru perioada 01.01.2010 – 08.04.2015 si întemeiată în drept pe dispozițiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care din textele legale ce reglementează cursul prescripției dreptului material la acțiune este incident, anume: art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 211 lit. c) din Legea nr.62/2011 sau art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii?
3. În cazul în care aplicabile speței sunt incidente prevederile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, termenul de prescripție curge de la momentul producerii actului de discriminare (plata efectuată discriminatoriu în temeiul unor hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2006-2009, ale căror dispozitive au fost lămurite în cursul anului 2019 ca urmare a pronunțării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. nr. 7/2019), data publicării Deciziei nr. 7/2019 sau de la momentul în care diferențele salariale trebuiau să fie plătite lună de lună?
4. Dacă publicarea Deciziei nr. 7/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constituie momentul obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţele dintre indemnizaţia efectiv încasată şi indemnizația rezultată ca urmare a aplicării majorărilor la valoarea de referinţă sectorială (VRS), conform prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 (5%, 2% şi 11%) și a aplicării coeficientului de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2006), pentru perioada 01.01.2010 – 08.04.2015, cauza juridică a acțiunii fiind fapta discriminatorie săvârșită în anul 2019 de ordonatorul de credite?

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Tot în ședința din 13 septembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins alte trei sesizări prealabile și a admis-o pe cea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, stabilind că:

”În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 207 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006 raportate la prevederile art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 10 din Anexa nr. II, Capitolul II din aceeaşi lege, precum şi la prevederile art. 41 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, încadrarea asistenţilor medicali absolvenţi de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic care au dobândit gradul de principal şi, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist sau de moaşă, în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, în condiţiile art. 207 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006, intervine de drept, nefiind condiţionată de îndeplinirea altor cerinţe pentru promovarea în funcţie, respectiv de încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în buget, conform art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi de transformarea postului avut într-un post corespunzător studiilor superioare absolvite, în condiţiile art. 10 din Anexa nr. II, Capitolul II din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 41 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011.”

DOCUMENT – Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 13 septembrie 2021: