SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În cadrul întâlnirii președinților șefi de secție penală din cadrul ÎCCJ și Curților de Apel, București 15-16 noiembrie 2023, s-a pus problema posibilității sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală, în cazul în care plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată în cazul infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal este tardiv introdusă, ulterior Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție,Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 2/2020 (M. Of., Partea I, nr. 135 din 20 februarie 2020).
Potrivit acesteia din urmă:
În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, – de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.
Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.
Într-o primă opinie, s-a apreciat că existența plângerii prealabile valabil formulate, nu împiedică organul de cercetare să întocmească un proces verbal de sesizare din oficiu cu privire la aceeaşi faptă de abandon de familie, care poate fi încheiat în același dosar penal.
În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că, de vreme ce există o plângere prealabilă formulată de reprezentantul legal al persoanei vătămate minore, plângere care îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, soluția nu poate fi decât de încetare a procesului penal pentru tardivitatea plângerii prealabile, câtă vreme, în acelaşi dosar, nu se poate întocmi un proces verbal de sesizare din oficiu de către organul de urmărire penală, în baza căruia să se dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Același proces verbal de sesizare din oficiu poate fi întocmit și înregistrat ca dosar penal separat.A fost înaintată practică judiciară neunitară, fiind expusă opinia referentului cu privire la problema de drept.
În opinia INM, niciunul
din punctele de vedere exprimate nu este riguros corect.
Aceasta deoarece în cazul infracțiunilor urmăribile la plângerea prealabilă, în care plângerea prealabilă îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, dar este tardiv introdusă, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate împreună cu propunerea de clasare, potrivit art. 297 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Clasarea, în situația dată, se dispune de procuror în baza art. 315 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, înainte de începerea urmăririi penale in rem, nu pentru că nu sunt întrunite condițiile de formă esențiale ale sesizării, ci tocmai pentru că plângerea prealabilă nu este depusă în termenul prevăzut de lege (condiție de fond a aceleiași sesizări).
Altfel spus, în ceea ce privește modul de sesizare a organelor de urmărire penală, acesta rămâne plângerea prealabilă, care respectă condițiile prevăzute în art. 289 alin. (1)(6) și (8) din Codul de procedură penală, la care art. 295 alin. (3) din același act normativ fac trimitere.
Prin urmare, câtă vreme există un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, sesizarea acestora nu are de ce să se facă din oficiu, prin întocmirea unui proces verbal (un singur mod de sesizare a organelor de urmărire penală fiind suficient).
Dispozițiile art. 289 alin. (8) din Codul de procedură penală care se referă la sesizarea organelor de urmărire penală din oficiu nu au în vedere situația în care persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu formulează plângere (prealabilă) prin reprezentant legal sau persoana vătămată cu capacitate de exercițiu restrânsă formulează plângere (prealabilă) cu încuviințarea persoanei prevăzute de legea civilă, plângeri prealabile tardiv introduse, ci situația în care făptuitorul este chiar persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate.Or, în cazul infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, minorul persoană vătămată formulează plângere prealabilă prin reprezentant legal sau personal, cu încuviințarea persoanei prevăzute de legea civilă (în
exemplele din jurisprudența redată, mama la care a fost stabilită locuința minorului) împotriva făptuitorului care nu a plătit cu rea credință pensia de întreținere timp de 3 luni (în exemplele din jurisprudența redată, tatăl obligat prin hotărâre judecătorească la plata pensiei de întreținere).
În continuare, potrivit art. 157 alin. (4) din Codul penal referitor la lipsa plângerii prealabile, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu. Din acest punct de vedere, tardivitatea formulării plângerii prealabile echivalează cu lipsa ei.
Prin urmare, dacă plângerea prealabilă este tardiv introdusă în cazul infracțiunii în discuție, deși nu este necesar un nou mod de sesizare a organelor de urmărire penală – proces verbal de sesizare din oficiu, potrivit art. 292 din Codul de procedură penală (plângerea prealabilă fiind suficientă), manifestarea de voință în sensul punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul persoanei vătămate minore trebuie să rezulte din (toate) actele de urmărire penală ulterior efectuate în cauză.
Partajează acest conținut:
