SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Material realizat de avocat Irina Poinar – Cabinet de avocat și insolvență – Irina Poinar
În materie fiscală este de notorietate că deciziile de impunere sunt titluri executorii și, în măsura în care efectele acestora nu sunt suspendate potrivit art. 14-15 din Legea contenciosului administrativ, în temeiul lor organul fiscal trece la executarea silită a contribuabilului, fie persoană fizică sau juridică.
Dacă contribuabilul apreciază că actul administrativ este nelegal și urmează procedura de anulare a acestuia, o dată cu solicitarea de anulare/revocare a deciziei de impunere, va solicita, în măsura în care a achitat sau a fost executat, să-i fie restituite și sumele achitate/executate, precum și dobânda fiscală aferentă acestor sume, de la data achitării și până la data restituirii sau compensării sumelor încasate nelegal.
Temeiul legal în baza căruia se poate solicita plata dobânzii este art. 182 din Codul de procedură fiscală, care statuează că „în cazul creanțelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului/plătitorului rezultate în urmă anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 107 alin. (5); (4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitor/contribuabil.”
Prevederea legală a suferit o evoluție, prin acordarea dobânzii de la data plății respectiv stingerii creanței fiscale, în reglementarea anterioară anului 2016, aceasta se acorda doar în cazul în care cererea de restituire a sumei încasate nelegal, se soluționa cu depășirea termenului de 45 de zile. Această evoluție legislativă a fost impusă de Decizia nr. 694/2015 a Curții Constituționale, prin care a fost declarat neconstituțional art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, aplicabil la acea dată.
În considerentele deciziei, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 124 alin. (1), raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deşi garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligaţiei de restituire, nu acoperă complet pagubă pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înţeles să execute de bunăvoie o obligaţie fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de către organul fiscal însuşi. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului printr-o acţiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată. Or, apare cu evidenţă că dobânda trebuie calculată de la dată indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere.
În acest fel se asigură un tratament rezonabil şi echitabil între părţi: dacă, potrivit art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitorul contribuabil a obligaţiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, tot astfel dobânzile aferente sumelor de restituit de la buget trebuie acordate de la dată plăţii lor, şi nu de la o dată ulterioară – după 45 de zile de la dată solicitării sau chiar după mai mult timp (art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală). Aceeaşi idee transpare şi din analiza art. 131 coroborat cu art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia termenul de prescripţie pentru încasarea creanţelor fiscale, respectiv a sumelor de restituit de la buget este acelaşi – 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor naşterii dreptului. De fapt, din analiza coroborată a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală incidente în materie nu rezultă existenţa vreunei justificări obiective pe care să se întemeieze diferenţa substanţială de tratament juridic între stat şi contribuabili.
Obligația organului fiscal de a achita contribuabililor dobânda legală de la dată încasării sumelor nedatorate a fost în mod constant tranșată de instanțele de judecată: Curtea de Apel Oradea – Decizia nr. 729/2018 în dosar nr. 10.243/296/2014*; Tribunalul Bihor – Hotărârea 694/2020 – 13.10.2020 în dosar nr. 2648/111/2019.
Partajează acest conținut:
