(Ne)legalitatea completurilor specializate pentru soluționarea cauzelor de corupție | Practică neunitară

În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel s-a pus problema de practică neunitară ce vizează (ne)legalitatea completurilor specializate pentru soluționarea cauzelor de corupție prin raportare la înființarea acestora prin Hotărârea nr. 299/28.09.2006 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (Direcția Națională Anticorupție)/

Autorul sesizării arată că, în practica judiciară, s-a pus problema verificării acestui aspect de către instanța penală prin intermediul unei excepții de procedură, respectiv invocând incidența art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sau în cadrul procedurii vizând soluționarea chestiunilor prealabile (art. 52 din Codul de procedură penală), fiind invocate ca exemple de analizare în mod diferit a chestiunii legalității constituirii completurilor specializate pentru soluționarea cauzelor de corupție prin raportare la înființarea acestora prin) Hotărârea nr. 299/28.09.2006 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii două hotărâri (una de la Curtea de Apel Târgu Mureș și una de la Curtea de Apel Ploiești).

Nu a fost expusă opinia autorului cu privire la problema de drept.

INM apreciază că este corectă prima orientare a practicii, pentru următoarele argumente:

Compunerea completului de judecată nu se limitează la numărul judecătorilor care îl compun ci implică și aptitudinea judecătorului de a face parte din acesta și de a soluționa cauza.

Pe de altă parte, chestiunile prealabile reprezintă împrejurări/aspecte de natură extrapenală asupra cărora instanța penală este chemată să se pronunțe judecând potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune (implicit nu potrivit dreptului procesual penal).

În același timp, chestiunile prealabile sunt împrejurări de care depinde soluționarea fondului cauzei, respectiv care trebuie să influențeze într-o manieră determinantă elementele raportului de conflict dedus judecății48. Cu privire la acestea s-a arătat că pot să vizeze de exemplu situația premisă a infracțiunii, o cerință esențială a acesteia etc. În mod evident, nu pot fi incluse în această categorie aspectele care țin de modalitatea de soluționare a procesului penal, din perspectiva constituirii instanței de judecată.

Împrejurarea că analiza legalității constituirii completului de judecată implică și evaluarea modalității în care o hotărâre cu caracter administrativ (vizând desemnarea judecătorilor în completul de judecată) s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare, nu transformă acest aspect într-o chestiune prealabilă, străină de dispozițiile de drept procesual penal.

În concluzie, apare ca evident faptul că legala constituire/compunere a completului de judecată nu reprezintă o chestiune prealabilă, aceasta putând fi invocată în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală .

În unanimitate, a fost agreată opinia INM.