SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Problema de practică neunitară, soluționată în cadrul Întâlnirii președinților de secții civile din septembrie 2024, vizează admisibilitatea unor capete de cerere accesorii, având ca obiect intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară sau alte operațiuni de carte funciară, precum alipire/dezmembrare (dezlipire)/radiere drept, ca urmare a admiterii unor cereri principale formulate în materia dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale (uzucapiune, succesiune, revendicare, partaj judiciar, hotărâre care ține loc de contract de vânzare-cumpărare).
Într-o primă opinie, s-a apreciat că cererile accesorii având ca obiect intabulare, alipire, dezmembrare, radiere sunt inadmisibile, întrucât persoana interesată are la îndemână o procedură administrativă, necontencioasă, care se realizează de către birourile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară, intervenţia instanţei de judecată impunându-se numai în cazul formulării plângerii de carte funciară, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Potrivit unui alt punct de vedere, cererile menționate nu sunt inadmisibile doar pentru că există o cale administrativă pentru înscrierea în cartea funciară. În această optică, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 7/1996 nu exclude posibilitatea părții interesate de a formula direct în faţa instanței de judecată o cerere de intabulare, alipire, dezlipire, radiere, iar instanța poate dispune aceste măsuri prin hotărâre, ca urmare a admiterii cererilor principale formulate înmateria dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, în măsura în care se respectă condiţiile tehnice prevăzute de regulament pentru aceste operaţiuni.
Potrivit art. 888 C. civ., înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în
baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.
În conformitate cu art. 914 C. civ., proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii.
Din dispozițiile care reglementează procedura de înscriere în cartea funciară rezultă că cererea de înscriere se adresează biroului de cadastru și carte funciară (art. 28), fiind de competența registratorului (art. 29 și art. 30), care se pronunță prin încheiere supusă reexaminării, de competența registratorului-șef [art. 31 alin. (2)]; încheierea registratorului-șef este supusă plângerii care este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul [art. 31 alin. (3)].
Rezultă, în mod neîndoielnic, din analiza dispozițiilor legale care reglementează procedura de înscriere în carte funciară, o partajare a competenței de soluționare a cererilor între registrator, registrator-șef și instanța de judecată.
Prin urmare, în măsura în care cererea de înscriere în cartea funciară sau, după caz, cererea de reexaminare împotriva încheierii pronunțate de către registrator ar fi formulate la instanța de judecată, aceasta ar urma ca, în virutea obligației ce îi revine, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., de verificare a competenței generale, să invoce și să supună dezbaterii contradictorii a părților excepția necompetenței generale a instanței, pentru considerentul că cererea este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională. Soluția preconizată într-o atare ipoteză va fi aceea de pronunțare a unei hotărâri de respingere a cererii ca inadmisibilă, supusă numai recursului la instanța ierarhic superioarăîntrucât cauza nu este de competența generală a instanțelor judecătorești, ci de competența unui organ fără activitate jurisdicțională.
Dispozițiile art. 24 și 28 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 888 Cod Civil nu pot fi invocate pentru a acredita teza potrivit căreia înscrierea în cartea funciară ar fi de competența instanței judecătorești.
Astfel, potrivit art. 24 din lege, cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de Legea nr. 7/1996 şi de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale. Art. 888 C. civ. prevede că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.
Din perspectiva procedurii de înscriere în cartea funciară, din art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, rezultă că cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, iar în cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, nu se poate concluziona în temeiul textelor anterior menționate că înscrierea se dispune prin hotărâre judecătorească, ci doar că hotărârea judecătorească ar putea constitui înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. De altfel, opinia contrară ar fi de natură să lipsească de efecte aceste dispoziții legale, înscrierea fiind efectuată, în această optică, prin chiar hotărârea judecătorească.
De asemenea, nu s-ar putea susține că, deși legea prevede competența de soluționare a cererii de înscriere în favoarea unui organ fără atribuții jurisdicționale, instanța ar avea plenitudine de competență, contrariul rezultând din art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (4) C. proc. civ. din care rezultă obligația instanței de a proceda din oficiu la verificarea competenței sale generale și, după caz, la respingerea cererii ca inadmisibilă, atunci când aceasta este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicțională.
Nici argumentele formulate pentru ipoteza unor cesiuni succesive a dreptului supus înscrierii în cartea funciară a unor dezbateri succesorale succesive urmate de o cerere de partaj judiciar nu pot fundamenta opinia potrivit căreia instanța ar fi competentă general să dispună înscrierea dreptului, partea interesată putând solicita biroului teritorial al oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară înscrierea dobândirilor succesive anterioare. Cu atât mai puțin ar putea fi invocată practica unor birouri teritoriale ale oficiului teritorial, aceasta fiind susceptibilă a fi sancționată pe calea formulării plângerii de carte funciară.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că cererile de înscriere sau de radiere în cartea funciară a unui drept real și cererile de alipire ori dezlipire în privința unui teren, formulate în fața instanțelor judecătorești, sunt inadmisibile, întrucât sunt de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională.
În minoritate, participanții au considerat că cererile de înscriere sau de radiere în cartea funciară a unui drept real și cererile de alipire ori dezlipire în privința unui teren, formulate în fața instanțelor judecătorești, sunt admisibile. În argumentarea acestei opinii s-au avut în vedere considerentele inserate în partea introductivă a prezentei minute în care sunt expuse soluțiile divergente pronunțate în practica judiciară.
Partajează acest conținut:
