SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat luni, 19 mai, o hotărâre prealabilă extrem de importantă pentru practica instanțelor penale din întreaga țară. Prin Decizia nr. 189/2025, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, privind interpretarea dispozițiilor art. 219¹ din Codul penal, care reglementează infracțiunea de agresiune sexuală asupra unui minor.
Întrebarea adresată instanței supreme a fost dacă, pentru ca fapta să fie încadrată ca agresiune sexuală asupra unui minor, este necesar ca făptuitorul să fi urmărit scopul obținerii unei satisfacții sexuale.
Înalta Curte a stabilit că:
„În cazul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută de art. 219¹ alin. (1), alin. (1²) și alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii nu este necesară și îndeplinirea condiției privind urmărirea scopului obținerii unei satisfacții sexuale.”
Art. 219¹ din Codul penal, introdus prin Legea nr. 286/2009 și modificat ulterior, reglementează în mod distinct agresiunea sexuală față de viol (art. 218), definind această infracțiune prin raportare la acte de natură sexuală altele decât cele care presupun un raport sexual propriu-zis, comise prin constrângere, asupra unui minor.
Partajează acest conținut:
