Generalul Lungu, condus spre eternitate pe un afet de tun cu onoruri militare. A făcut primul pas mare în domeniul tactic al „câmpului de luptă” la Beiuș. ”Prin discreție, maniere și abilitate diplomatică am reușit să fiu operativ în permanență”

Generalul-maior dr.(r) Corneliu Mihai Lungu a decedat luni, 4 decembrie. „Stimați colegi, cu tristețe vă anunț că a încetat din viață domnul general Mihai Corneliu Lungu. Dumnezeu să îl ierte și să îi odihnească în pace în pace!” este mesajul care a circulat pe grupul camarazilor de arme.

 O slujbă de priveghi în memoria generalului Lungu este programată azi, la Capela Orășenească din Cimitirul Municipal, cu începere de la ora 17.

Înmormântarea va avea loc joi, cu onoruri militare.Ceremonia începe la ora 13.00  la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea. De acolo, trupul neînsuflețit va fi condus, pe un afet de tun și cu gardă de onoare, la Cimitirul Municipal. Fostul primar al Oradiei, omul care l-a cunoscut bine pe generalul Lungu a scris niște cuvinte emoționante de rămas bun:  

<La revedere Domnule General!Cu tristețe am aflat azi despre trecerea,pe neașteptate,în eternitate a dlui General Mihai Corneliu Lungu.Personalitate marcanta a vieții publice a Municipiului Oradea în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții.Am avut onoarea de a-l cunoaște și de a-l aprecia pentru modul elegant și totodată tranșant în care reușea sa-și susțină punctele de vedere în viața socială a orașului.A parcurs toată ierarhia pe care un militar de carieră și-o poate dori.A fost un factor de echilibru ca și Comandant al Garnizoanei Oradea dar preocupat de realitățile orașului și din pozițiile ulterioare de Inspector General al Armatei Române sau Atașat militar la Ambasada română de la Budapesta.Am avut plăcerea de a păstra o legătură vie cu domnul General Lungu în toți acești 30 de ani.Dumnezeu să-l odihnească în pace și sa-l aibe în paza Sa!La revedere Domnule General!>, a spus fostul primar al Oradiei, Petru Filip.

;Am văzut lumina zilei la 6 aprilie 1940 în municipiul Sibiu. Părinții mei, funcționari publici, români adevărați, au fost preocupați în permanență de educația mea și a fratelui meu Mircea. La terminarea cursurilor școlii elementare din municipiul Blaj, înainte de a păși treptele liceului, tatăl meu s-a impus categoric : ”Băiete, alege între a fi procuror, ofițer al armatei române sau preot.” Am optat pentru Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din orașul Breaza, județul Prahova. Nu am nicio amintire în care să-mi fi dorit să fiu altceva decât ofițer al armatei române. La absolvirea liceului militar, am urmat „Academia Trupelor Terestre”, cu sediul la Sibiu. La 23 august 1960 am fost înaintat la gradul de locotenent, repartizat la Târgu Mureș, comandant pluton cercetare. Din acest moment a început cariera militară, angrenat practic în procesul de instrucție și educație. Anul 1974 marchează un moment deosebit – am absolvit Academia de Înalte Studii Militare din București și am fost numit la comanda unei unități militare speciale din Târgu Mureș. Ulterior am urmat cursuri post-academice în țară și străinătate, cursuri intensive în domeniul limbilor străine. În ianuarie 1976 am fost promovat și numit comandant al R. 23 Mc. Beiuș, județul BIHOR. Am făcut primul pas mare în domeniul tactic al „câmpului de luptă”. Avean doar 35 de ani. Cadrele minunate din regiment erau adepte ale noului și iubitoare deopotrivă a actului de cultură, a condescendenței militare cât și a unui nivel înalt al capacității de luptă a regimentului. Toată admirația față de populația orașului, față de familiile cadrelor, față de organele administrației locale ale orașului. Rămân în amintirea mea primarii : Clepce, Butuc și Popa. Mă mîndresc cu toate cadrele din regiment, care în perioada 1976-1981 au fost alături de mine în ridicarea regimentului de la Beiuș la un nivel demn. Rezultatele n-au întîrziat. Aprecierile eșaloanelor superioare confirmau că regimentul de la Beiuș devenise o adevărată „academie” în pregătirea cadrelor. Meritul este al acelor cadre care comandau subunități sau asigurau buna funcționare a statului major al unității. Anii au trecut, ascensiunea celor merituoși s-a văzut. Astăzi sunt generali în rezervă, și îmbrățișez, pe distinșii generali : Gheorghiu, Cioară, Huchiu, Ghica, Bârloiu, Cătănici. Nici un regiment din țară nu poate prezenta asemenea realizare. De asemenea, îmbrățișez toți ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care astăzi sunt pensionari și sunt în orașul Beiuș. Pentru cei care ne-au părăsit, mă descopăr respectuos.

Rezultatele de la Beiuș și cele ulterioare m-au promovat la comanda Diviziei 2 Mecanizate Mihai Viteazu–Craiova, în 1988, Diviziei 1 Mecanizate Tudor Vladimirescu București, în decembrie 1989, la comanda Diviziei 11 Mecanizate Cărei din Oradea, în 1990. Odată cu numirea Ministrului Civil al Apărării în 1993, s-a înființat Inspectoratul General al Armatei, structură subordonată nemijlocit ministrului și care asigura actului de conducere al ministrului civil. În calitate de inspector general, funcție în care am fost numit, eram și consilierul principal al ministrului. În anul 1997, luna noiembrie, am intrat în diplomație în Europa Centrală. Prin discreție, maniere și abilitate diplomatică am reușit să fiu operativ în permanență. Mă gîndesc mereu cu emoție la tot ce-am realizat în întreaga mea carieră militară. Am iubit și iubesc nespus de mult haina militară, onoarea și demnitatea militară, demnitatea României, țara care m-a ocrotit, Ardealul care m-a născut. Nu acord nici un minut dușmanilor țării mele din interior și exterior. Arma armatei nu este emoția. N-are momente nici de relaxare nici de emoție, n-am fost și nici nu vom fi vreodată cîntăreți de poezie politică, armata este eternă, nu face nimic cu umilință, nu admite zîmbete de complezență. Să ne felicităm că România este membră NATO.

Armata va face gesturi de reverență numai în fața poporului român, respectiv Parlamentului României. Suntem convinși: a fi învingători nu-i de ajuns. Trebuie să scriem istorie !”, spunea marele dispărut.

Generalul-maior dr.(r) Corneliu Mihai Lungu s-a născut la 6 aprilie 1941, în orașul Sibiu. A urmat Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Școala Superioară de Ofițeri din Sibiu și Academia de Înalte Studii Militare din București, promoția 1974. A absolvit facultatea de drept. A absolvit un curs postuniversitar NATO, la Roma, în 1994. Cunoaște limbile italiană, engleză și maghiară.

A îndeplinit următoarele funcții de comandă în cadrul Armatei Române: comandant Batalion de Cercetare (Târgu Mureș, 1978), comandant Regiment Mecanizat (Beiuș, 1978-1982), comandant al Diviziei 1 Mecanizate București, comandant al Diviziei 2 Mecanizate Craiova și comandant al Diviziei 11 Mecanizate Oradea. Între anii 1994-1997 este numit Inspector General al Armatei Române, iar între 1997-2001 lucrează în calitate de diplomat-atașat al apărării la Budapesta. În 1989 a obținut gradul de general maior. În 7 iunie 2001 a trecut în rezervă, prin decretul prezidențial 416/07.06.2001.

A publicat lucrări în domeniul strategiei militare și al fenomenului militaro-politic contemporan în reviste de specialitate. A realizat filme de instrucție pe peliculă de 16 mm. A fost un iubitor al culturii și un promotor al unor inițiative, în urma cărora s-au realizat și dezvelit statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul și bustul Generalului Traian Moșoiu, ambele în municipiul Oradea.

Toate reacţiile:

7Stefan Herchi, Dumitru Noane şi alţi 5