SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Un proiect de lege înregistrat recent în Parlament propune o schimbare importantă în modul în care sunt administrate probele în procesele de malpraxis medical. Inițiativa legislativă, aflată în prezent în dezbatere la Senat, vizează completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și introduce o cerință nouă pentru situațiile în care instanța dispune efectuarea unei expertize medico-legale: participarea obligatorie a unui specialist în specialitatea medicală relevantă cazului analizat.
Un nou articol în Legea sănătății pentru cauzele de malpraxis
Propunerea legislativă urmărește introducerea, după articolul 687 din Legea nr. 95/2006, a unui nou articol, art. 687¹, dedicat în mod expres expertizelor medico-legale dispuse în cauzele de malpraxis medical.
Potrivit textului propus, atunci când instanța dispune efectuarea unei expertize medico-legale în vederea stabilirii răspunderii, aceasta va fi realizată de instituția medico-legală competentă, însă cu participarea obligatorie a unui specialist în specialitatea vizată de cazul analizat. Totodată, specialistul nu va avea un rol marginal sau pur consultativ, ci va trebui să formuleze concluzii motivate, care vor fi incluse în raportul de expertiză.
Prin această formulare, proiectul încearcă să schimbe nu doar componența tehnică a expertizei, ci și filosofia administrării probei științifice în dosarele de malpraxis. Accentul se mută de la o evaluare realizată exclusiv în interiorul sistemului medico-legal la o examinare care integrează și perspectiva unui practician sau expert din specialitatea medicală în care s-ar fi produs pretinsa eroare.
Ce se schimbă, concret, dacă proiectul va fi adoptat
Modificarea propusă are mai multe componente esențiale.
În primul rând, participarea specialistului devine obligatorie în toate cazurile în care instanța dispune o expertiză medico-legală pentru stabilirea răspunderii civile profesionale în materie de malpraxis. Cu alte cuvinte, nu ar mai fi vorba despre o opțiune lăsată la aprecierea ocazională a instituției medico-legale sau despre o măsură excepțională, ci despre o regulă de principiu.
În al doilea rând, specialistul ar urma să fie numit de instanță, în mod aleatoriu, dintre experții medicali înscriși pe lista națională prevăzută de lege și care își desfășoară activitatea profesională pe raza unei alte curți de apel decât cea în care a avut loc presupusul act de malpraxis. Soluția este gândită ca o garanție de imparțialitate, menită să reducă riscul influențelor locale, al relațiilor profesionale apropiate sau al suspiciunilor de solidaritate de breaslă.
În al treilea rând, proiectul oferă părților posibilitatea de a se învoi asupra numirii specialistului. Această deschidere introduce o doză de flexibilitate procedurală și reflectă principiul disponibilității specific procesului civil, permițând părților să accepte de comun acord un anumit nume, atunci când consideră că acesta oferă suficiente garanții de competență și imparțialitate.
Nu în ultimul rând, textul prevede că, în situația în care, din motive obiective, este imposibilă obținerea punctului de vedere al unui specialist, expertiza medico-legală va putea fi realizată și în lipsa acestuia. Această rezervă are rolul de a evita blocarea proceselor în situații în care nu există specialiști disponibili, aceștia sunt incompatibili ori apar alte impedimente care fac imposibilă cooptarea lor.
Cum ar urma să fie desemnat specialistul
Una dintre cele mai sensibile chestiuni într-un astfel de mecanism este desemnarea persoanei chemate să participe la expertiză. Proiectul încearcă să răspundă acestei probleme printr-o formulă care combină criteriul competenței profesionale cu cel al imparțialității.
Astfel, specialistul va fi ales dintre experții medicali înscriși pe lista națională prevăzută la art. 680 din Legea nr. 95/2006, iar numirea sa se va face de către instanță, în mod aleatoriu. În plus, acesta trebuie să provină din raza altei curți de apel decât cea în care s-a produs actul medical reclamat.
Această regulă are o logică evidentă. În dosarele de malpraxis, suspiciunile privind proximitatea profesională sau instituțională pot afecta serios încrederea părților în obiectivitatea expertizei. Prin desemnarea unui specialist din afara zonei în care s-a produs incidentul medical, inițiatorii proiectului încearcă să întărească aparența și exigențele imparțialității.
În același timp, părțile își păstrează posibilitatea de a conveni asupra numirii specialistului, ceea ce poate simplifica procedura în anumite cauze și poate reduce disputele auxiliare privind componența expertizei.
Expertiza se va desfășura în contradictorialitate
Proiectul prevede expres că procedura se desfășoară în condiții de contradictorialitate și se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Mențiunea nu este una pur formală.
În practică, contradictorialitatea este una dintre garanțiile esențiale ale unui proces echitabil. Ea presupune că părțile trebuie să poată cunoaște, discuta și combate concluziile tehnice care stau la baza soluției instanței. În materia malpraxisului medical, unde raportul de expertiză are adesea o influență decisivă asupra deznodământului procesului, această garanție capătă o importanță sporită.
De ce este considerată necesară această modificare
Inițiatorii pornesc de la o constatare simplă, dar importantă: în prezent, expertiza medico-legală este realizată de medicii legiști din instituțiile de medicină legală, iar aceștia au o specialitate distinctă de cea a personalului medical al cărui act profesional este contestat.
Această separație între medicina legală și specialitățile clinice nu este, în sine, problematică. Însă, potrivit argumentelor din proiect, evoluția rapidă a medicinei, diversificarea tehnicilor de diagnostic și tratament și gradul tot mai ridicat de specializare impun o adaptare a instrumentelor judiciare. În cauze care privesc proceduri complexe, tratamente inovatoare sau conduite medicale foarte tehnice, simpla pregătire medico-legală poate fi insuficientă pentru a surprinde toate nuanțele profesionale relevante.
Cu alte cuvinte, atunci când instanța trebuie să stabilească dacă un medic chirurg, un anestezist, un oncolog, un neurochirurg, un ortoped sau un alt specialist a respectat standardele profesiei, opinia unei persoane care activează în acea ramură medicală poate deveni esențială pentru înțelegerea reală a situației de fapt.
O schimbare cu impact direct asupra proceselor de malpraxis
Dacă va fi adoptată, noua reglementare ar putea influența semnificativ felul în care vor fi soluționate dosarele de malpraxis medical.
Pentru pacienți, o astfel de modificare ar putea însemna o analiză mai apropiată de specificul real al actului medical reclamat. În multe situații, acuzația de malpraxis se referă la decizii terapeutice, conduită intraoperatorie, alegerea unui protocol de tratament, interpretarea unor investigații sau reacția la complicații medicale. Toate acestea sunt chestiuni care nu pot fi evaluate pe deplin fără o bună cunoaștere a practicii medicale din domeniul respectiv.
Pentru cadrele medicale, includerea obligatorie a unui specialist poate reprezenta, de asemenea, o garanție importantă. O acuzație de malpraxis poate avea consecințe profesionale, patrimoniale și reputaționale foarte grave. În aceste condiții, este esențial ca analiza actului medical să fie făcută nu doar dintr-o perspectivă formală, ci și prin raportare la standardele concrete ale specialității respective.
Din perspectiva instanței, noua soluție legislativă ar putea oferi un sprijin probatoriu mai solid. Judecătorul nu este chemat să devină medic, ci să aprecieze probele administrate. Cu cât expertiza este mai completă, mai clară și mai bine fundamentată științific, cu atât crește șansa unei hotărâri corecte și echitabile.
Expunerea de motive: de la condamnările României la CEDO la nevoia unei expertize mai credibile
Argumentația care însoțește proiectul de lege este amplă și încearcă să așeze inițiativa într-un context mai larg, care ține atât de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de dificultățile structurale ale sistemului intern de expertiză în cauzele de malpraxis.
Inițiatorii pornesc de la ideea că, începând cu primele condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru cauze legate de malpraxis medical, jurisprudența de la Strasbourg a semnalat în mod repetat deficiențe în materie de probațiune și necesitatea îmbunătățirii legislației interne. Sunt invocate în mod expres cauzele Elvira Codarcea contra României și Eugenia Lazăr contra României, prezentate ca repere importante în conturarea unei exigențe sporite privind efectuarea corectă, completă și imparțială a expertizelor medico-legale.
În logica expunerii de motive, aceste cauze nu reprezintă simple condamnări punctuale, ci semnale de alarmă cu privire la capacitatea cadrului legislativ românesc de a oferi instanțelor instrumentele necesare pentru aflarea adevărului în litigii medicale complexe. Autorii proiectului pornesc de la premisa că o justiție corectă și echitabilă nu poate exista în absența unor garanții procesuale adecvate, care să permită o evaluare completă și riguros fundamentată științific a actului medical contestat.
Argumentul central: medicina a devenit prea specializată pentru evaluări exclusiv generale
Expunerea de motive privește transformarea profundă a medicinei contemporane. Inițiatorii arată că evoluția continuă a științelor medicale și gradul tot mai ridicat de specializare impun adaptarea mecanismelor judiciare la noua complexitate a cazurilor de eroare medicală.
Această idee este dezvoltată în mod direct: deși pregătirea medicilor legiști este adecvată pentru activități din domeniul medico-legal, în anumite situații ea poate fi insuficientă pentru evaluarea în profunzime a unui act de malpraxis. Prin natura sa, malpraxisul presupune analiza unei erori profesionale produse în cadrul unui act medical sau medico-farmaceutic, iar stabilirea neglijenței, imprudenței sau a altei abateri profesionale necesită o examinare aprofundată a conduitei medicale.
Cu alte cuvinte, problema nu este pusă în termenii unei critici la adresa medicilor legiști, ci în termenii unei limite obiective a expertizei atunci când aceasta trebuie să pătrundă în zone de cunoaștere medicală extrem de specializată.
De ce ar fi esențial punctul de vedere al unui specialist
Expunerea de motive insistă asupra ideii că obiectivul principal al medicinei legale este stabilirea adevărului cu privire la o stare de fapt incertă, în situații care pun în discuție cunoștințe medicale. Însă malpraxisul medical implică, de regulă, analiza unor elemente specifice ale actului medical, care reclamă cunoștințe vaste într-un domeniu restrâns al medicinei.
Într-un asemenea cadru, autorii inițiativei susțin că medicul specialist din ramura relevantă este cel mai bine plasat pentru a oferi o opinie științifică pertinentă asupra conduitei analizate. Sunt oferite și exemple sugestive: cazuri din neurochirurgie, oncologie, ortopedie sau alte specializări în care o evaluare aprofundată nu poate fi desprinsă de expertiza concretă a unui practician familiarizat cu standardele, riscurile și practica de zi cu zi a domeniului.
Totodată, se arată că multe cauze medico-legale implică probleme de sănătate complexe, în care instanța are nevoie de o înțelegere clară a semnificației testelor, diagnosticelor și tratamentelor de actualitate. Implicarea unui specialist ar permite, astfel, o explicare mai corectă a datelor medicale și ar crește gradul de încredere în raportul de expertiză.
Trei obiective declarate ale proiectului
În expunerea de motive, inițiatorii sintetizează miza proiectului în trei obiective principale.
Primul este creșterea calității actului de justiție, prin obținerea unor opinii fundamentate științific din partea specialiștilor care depun concluzii scrise în raportul de expertiză. Practic, proiectul pleacă de la ideea că o hotărâre judecătorească este cu atât mai solidă cu cât se sprijină pe un probatoriu tehnic mai bun.
Al doilea este consolidarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar, prin reducerea riscului de eroare judiciară. În dosarele de malpraxis, unde consecințele umane și profesionale pot fi extrem de grave, legitimitatea soluției depinde în mare măsură de credibilitatea expertizei.
Al treilea este protejarea drepturilor justițiabililor, prin asigurarea unei evaluări corecte a actului medical reclamat și prin oferirea mijloacelor judiciare necesare pentru soluționarea justă și echitabilă a cauzelor. Cu alte cuvinte, inițiatorii încearcă să prezinte proiectul ca pe o garanție pentru toate părțile implicate, nu doar pentru una dintre ele.
Colaborarea cu specialiști există deja, dar este doar facultativă
Un alt punct important din expunerea de motive este acela că ideea participării unui specialist nu este complet străină legislației actuale. Autorii arată că solicitarea opiniei unui specialist este permisă deja de art. 330 alin. (3) din Codul de procedură civilă, atunci când nu există experți autorizați, precum și de art. 2 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor OG nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
Aceste norme permit participarea, atunci când este necesar, și a altor specialiști cu studii superioare, precum medici specialiști, farmaciști, toxicologi, chimiști, biologi, psihiatri, psihologi și alte persoane atestate ca experți.
Cu toate acestea, inițiatorii susțin că simpla posibilitate de a coopta un specialist este insuficientă. În viziunea lor, practica actuală nu oferă o garanție reală, întrucât această colaborare este folosită doar în puține cauze, iar specialistul nu este desemnat în condiții de contradictorialitate, ci este selectat fără criterii suficient de clare de experții din cadrul instituției de medicină legală care efectuează lucrarea.
De aici și concluzia proiectului: implicarea specialistului trebuie generalizată și transformată dintr-o facultate într-o obligație legală.
Partajează acest conținut:
