Despre identitate

de Nicolae POP

„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza

Oradea nu are nevoie de nicio mega-lucrare de fluidizare a traficului! Trebuie executate, în schimb, lucrări de asfaltare, întreţinere şi modernizare a drumurilor deja existente, iar sursele şi resursele cele mai mari ar trebui canalizate spre centura exterioară a oraşului şi spre aeroport. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că acesta şi atâta este oraşul, respectiv că nu-l putem lăţi sau lungi fără să-i distrugem istoria/ identitatea. Când vom înţelege asta, vom… accepta timpii petrecuţi în trafic (care sunt la un nivel acceptabil), vom renunţa la una dintre cele 2-3 maşini/ familie în favoarea a 1-2 biciclete, vom folosi transportul în comun, vom respira aer mult mai curat.

Oradea nu (mai) are nevoie de blocuri! Sursele şi resursele ar trebui canalizate spre legături rapide cu cele 10 comune din zona metropolitană, în care există suficient spaţiu pentru sute de cartiere… de case! Este vorba, în mare, tot despre istoria/ identitatea oraşului, dar şi despre calitatea vieţii orădenilor. Blocurile cresc numărul de locuitori şi, implicit, numărul de maşini, deci generează aglomeraţie, poluare etc. Aglomeraţia urbană aduce şi alte probleme ecologice, de la gunoiul care se produce până la poluarea generată de funcţionarea centralelor sistemului de termoficare!

Oradea are nevoie de spaţiu verde! Sursele şi resursele ar trebui canalizate spre corecta/ eficienta întreţinere a marilor parcuri, dar şi spre identificarea şi realizarea cât mai multor noi spaţii verzi! Oradea a fost şi trebuia/ trebuie să rămână oraşul Crişului Repede şi al Peţei, cu malurile lor „sălbatice” şi „pletoase”, cu zone amenajate pentru plajă şi scăldat (baraj Ioşia, Silvaş); oraşul în care să te poţi plimba pe sub copaci dintr-un capăt în celălalt, oraşul tiselor, teilor şi castanilor.

Oradea are nevoie de cultură! Sursele şi resursele ar trebui canalizate înspre cinstirea memoriei unor personalităţi ca Andrea Scolari, Ioan Vitez de Zredna, Nicolaus Olahus sau Szenczi Kertész Abrahám, reprezentanţi ai aşa-numitului „secol de aur” al cetăţii orădene. Şi a altora ca ei. Oradea a fost şi trebuia/ trebuie să rămână un oraş reprezentativ pentru cultura românească şi pentru cea europeană.

Orădenii au nevoie de mândrie! „Un important act privilegial a acordat orădenilor principele Cristofor Báthori, la 10 martie 1580. Având în vedere importanța Oradei în cadrul principatului și ajutorul acordat lui Ștefan Báthori, atunci când acesta s-a dus să ocupe tronul Poloniei, locuitorii orașului Oradea au fost ridicați la rangul de nobili, ei și urmașii lor. Pentru a se consfinți această stare de lucruri s-a acordat un blazon, de acum toți locuitorii fiind nobili cu blazon (czémeresek). Această diplomă a fost confirmată, în 21 martie 1600, de către împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, ocazie cu care blazonul a fost îmbogățit cu noi elemente heraldice. Față de prima variantă în care, sub casca cu viziera ridicată, era numai leul cabrat care ținea în labele din față o bardă, acum se adaugă și îngerul. (…) La 27 noiembrie 1712, ca gest de recunoștință pentru meritele dovedite de orădeni în apărarea intereselor Casei de Austria în războiul antihabsburgic pornit de principele Francisc Rákóczi al II-lea, împăratul Carol al VI-lea reconfirmă, prin decret imperial, calitatea de „oraș liber regal” a Oradei și toate privilegiile dobândite de locuitorii celor trei târguri orădene de-a lungul vremii, așa cum au fost ele stipulate în diploma emisă de predecesorul său, împăratul Rudolf al II-lea, la 21 martie 1600.”…