Demitizarea seminariilor de dezvoltare personală

Material realizat de avocatul Ionel Manole, licențiat în psihologie

Prolog: Ești descendentul vreunei zeități, ești mult mai mult decât credeai că ești! Doar că încă nu realizezi asta și ai nevoie de un ”trainer-coach-master” care împarte ”cunoașterea” într-un număr semnificativ de grade (beginners, avansați, foarte avansați etc), pentru că nu poți suporta totul deodată. Detaliu: seminariile nu sunt ”pro bono”, necesită o mică avere.

Tone de maculatură exaltată. Fluvii de truisme pseudo-oculte, amestecate cu câteva formule abandonate de Seneca sau alți stoici. Exact ce se cere.

Am parcurs vagoane de cărți și am evaluat zeci de seminarii. Am întâlnit și specialiști reali, care parcurseseră ani de studii universitare de calibru (psihologie, psihiatrie etc), nu doar un curs de NLP parcurs online sau două seminarii de formare de trei zile în vânzarea de formule cartonate. Erau exact cei care nu pretindeau nimic în plus față de ce puteau oferi în mod real. În continuare mă refer la majoritate, nu la aceste câteva excepții.

Cei mai decăzuți, trainerii de very low level, se axează pe ritualuri de abundență, prosperitate, cum să înmulțești banii, siguranță financiară. Nu a cursanților! Așa funcționează franciza. Memorează niște trucuri non-verbale și formulele garantate la seminariile unde au investit ei înșiși bani, apoi încearcă să recupereze paguba.

Dacă simți cel mai mic interes pentru vreun seminar cu un titlu de tip: ”Atrage/lasă să curgă abundența/banii/prosperitatea/orice altceva în viața ta”, ești următoarea victimă. Cele mai faimoase seminarii/cursuri/cărți sunt cele care încep astfel: ”Cum să (devii mai)…”.  Înțelepciune în 21 de zile, garantat.

Aceleași modele de urmat, firme care au crescut brusc sau oameni de succes după monocriteriul renumelui/averii sunt servite obsesiv în sutele de seminarii ”vindecătoare”. ”Vrei să fii ca noi?” devine întrebarea piramidală care întreține mitul. Din când în când, statistica norocului permite îmbogățirea unuia din 1.000.000 de contribuabili la bunăstarea trainerului.  Sau acel norocos are o revelație care îi permite transcenderea unui nivel și găsirea unui sens superior în viață. Acel premiu dă un nou avânt pentru loterie celorlalți 999.999. Pentru că trainerul va stabili o legătură cauzală falsă acolo unde există doar o sincronicitate cu o corelație nulă.

Teambuilding-urile cu traineri faimoși reprezintă o risipă inutilă a fondurilor firmelor.

Ați observat că absolut toate cărțile din seria ”dezvoltare personală” includ abundent astfel de exemple? Statistica însă este cumplit de dezamăgitoare. Iar cei care reușesc supraestimează rolul propriilor abilități și subestimează drastic aportul norocului. Mai mult, își ”amintesc” cum o frază sau o lecție dură a trainer-ului le-a dat impulsul să ajungă la succes. În realitate, aceste amintiri false se creează foarte ușor. Trebuie să atribui cuiva meritul, norocul și statisticile sunt noțiuni abstracte.

Tarele psihologice și puterea atribuită de adepții înfocați le permit deseori trainerilor izbucniri dictatoriale față de cursanți, care înghit facil ulterior teza că inclusiv acele izbucniri sunt doar o parte naturală a seminarului (sau pre-seminarului) cu scopul de a-și învăța lecția. Este, desigur, vina exclusivă a cursantului, care astfel participă și mai asiduu, ca un elev amenințat de corigență, dependența sa frizând sindromul Stockholm.

Iar pe site-urile lor dedicate te privesc grupuri de fețe zâmbitoare, figuranți fericiți că au absolvit un curs, cu degetele rășchirate intr-un semn al victoriei (împotriva cui?). Doar cei speciali au acces la curs, ei au fost selectați printr-o  laborioasă procedură, nu-i așa? Ceilalți par veseli, e bine să nu te catalogheze drept cârcotaș…Tot ai plătit, poate urmează ceva și pentru tine. Dacă nu, există anxiolitice.

Ocazional, mărețul trainer îți sfaturi trase la indigo din înțelepciunea comună a speaker-ilor: „Hidratați-vă!”, afirmă sentențios în timp ce soarbe cu poftă dintr-o sticlă de apă. „Faceți sport!’, iar tu cazi în extaz, deoarece chiar ei au inventat sportul si băutul a doi litri de lichide zilnic, e prima dată când auzi dintr-o sursă fără cusur. Dezolant!

Poate cel mai grotesc aspect constă în obediența față de Marele speaker-trainer-antreprenor-etc, în lupta pentru o poziție de favorit, amintind de curțile regale. Docilitatea a fost mereu apreciată de „iluminații”  specializați în iluzia încrederii exacerbate de trei zile. Cam până ajungi acasă și apuci să povestești exultând amicilor si prietenelor de bârfă ce sursă de dezvoltare în salturi te-a binecuvântat. După cele trei zile, mai simulezi pe baterii vreo săptămână starea de om schimbat la față, repetând din amintiri ceva formule magice (mantre) dătătoare de energie:
„Ești mult mai mult decât credeai că ești!”, ”Mă împac cu mine însumi, cu toți oamenii și cu Universul”, ”Universul mă servește”
Ori
„Sunt minunat/ă, sunt o sursă infinită de iubire, alea, alea”
Înduioșător!

Să nu uităm rubedeniile! Dacă avem un Mare Maestru în față, efectul de halo se extinde automat asupra soțului/soției, asupra copiilor, chiar și câinele familiei privilegiate de zei prinde o fărâmă de dezvoltare personală.

De câte ori câinele dă din coadă, cursanții înfocați găsesc o semnificație adâncă. Se întrec în mângâieri și dezmiardă animalul atins de divinitate… mai ales când se știu priviți.

Îți amintești momentele favorite din seminar, îi dublezi mintal atributele serafice de life-coach, îndrumător spiritual, Sursă divină etc.

Interpretând extremist formulele ”de putere” ale trainerilor, unii cursanți mai slabi de înger își dau demisia după 20 de ani de carieră pentru a începe o viață „autentică”, se mută mai aproape de guru sau rup relațiile violent cu toți cunoscuții (ok, poate cu unii merită).

Uneori se întâmplă accidente mortale. În urmă cu 10 ani,  Arthur James Ray, un self-help trainer, specialist în exacerbări motivaționale și faimos pentru participarea la ”documentarul” hazardat ”The secret”, a petrecut câțiva ani în detenție după ce a forțat limitele fizice ale unor cursanți, decedați într-o ceremonie ”sweat-lodge” fără precauții medicale.

Doar Maestrul ne spune că e o criză psiho-spirituală (mereu e o criză spirituală)… Îl crezi, mai ales că și-a arogat un alias care pare foarte spiritual, sigur el e un spirit străvechi care a revenit din compasiune pentru tine. Iar compasiunea trebuie răsplătită. Ce e rău ca trainerul tău să trăiască în ultralux?

Faci tot ce crezi că știi pentru a conserva starea artificială din momentul seminarului, dar, surpriză! S-a dus…Ești din nou acasă, cu familia, cu job-ul pe care îl urăști și, la următorul seminar, ești apostrofat că ”nu ai integrat stările sacre din seminar în viața de zi cu zi”. Te simți din nou vinovat și ești pregătit să rezervi locul la următoarele grade de dezvoltare personală, locurile sunt limitate. Ați mai auzit în vânzări acest criteriu de persuadare, nu-a așa?

Din când în când trainerul îți acordă atenție și devii mândru că ești recunoscut de un „maestru”. „Doar un maestru poate recunoaște un alt maestru”, ți se servește imediat formula care te captează la masa preferaților; așa că mai scoți de-un seminar spiritual. Tânjești să ajungi în cercul privilegiat care poate pune întrebări direct intangibililor, care poate sunt invitați în mod excepțional la masa apostolilor. Desigur, după o donație consistentă suplimentară.

Vestea neplăcută: toți suntem banali. Inclusiv cei care vând aceste palavre și ritualuri. Cum recunoști un adevărat expert în moduri de a dobândi o viață mai bună (cam asta vrem toți)?

Nu există o metodă sigură, iar experiența personală devine costisitoare.

Și cei priviți ca maeștri zen recunosc că, după revenirea de la un seminar în vârful munților, unde și-au motivat pentru alte trei zile adepții (majoritatea manageri, specialiști IT etc), sunt scindați de imposibilitatea de a integra în viața lor de zi cu zi ceea ce predau in vitro. Reîntorși în mediul familial redevin nervoși, conflictuali, anxioși ori depresivi. Astfel că au și ei nevoie de psiholog, psihiatru, alt trainer, aspecte necunoscute dependenților care le achită seminariile.

Probabil nici un guru sau speaker motivațional care îți promite secretul bogăției, indiferent că a obținut sau nu o insulă privată în Fiji, nu va atinge puterea lui Osho, adulat de milioane de adepți (sanyasin-i) care i-au donat averile și i-au construit un oraș în deșert. Spre deosebire de speaker-ii care uzual nu au vreo legătură reală cu evoluția spirituală (cei care au reinventat meditația transcendentală ori shamanismul de bulevard etc), ori de cei atinși de har, însă lipsiți de abilitățile comunicării eficiente, Osho a dezvoltat meditații eficiente, construind contexte pentru stări de conștiință modificate.

Iar discursurile sale spontane, întemeiate pe o cunoaștere intelectuală impresionantă (citea zilnic ore întregi, absolvise filozofia), au constituit perle ale influenței, chiar dacă engleza sa era aparent rudimentară. Însă chiar și această unică speranță a transcenderii umanității obișnuite (unii îi spun iluminare) a clacat în momentul în care a reacționat adolescentin la aparenta trădare a femeii puternice care îi construise imperiul – Sheela; cea fără de care ar fi rămas un guru zonal în India.

Probabil punctul vulnerabil, care deviază spre atributele perfide inevitabile (aroganța, dorința de putere, autozeificarea etc), inclusiv umanii care au avut epifanii reale, îl reprezintă șuntarea spirituală. Neglijarea rezolvării problemelor psihologice inerente tuturor îi conduce la scindarea între ocheada care le-a permis să pătrundă în profunzimea ființei și latura lor umană.

Atât despre cei câțiva care, probabil, aveau veleitățile și compasiunea imperative în a deveni stăpâni ai propriei vieți și călăuzele celorlalți mai puțin dăruiți cu harul divin.

Epilog: Când auzi vreun ”specialist” în self-mastery afirmând platitudini ca: „Fericirea e mereu în noi” – ”Ființa superioară doarme înlăuntrul tău, așteptând să se trezească”, ascultă-l (doar acum!) și nu îți irosi atenția și banii, tocmai pentru că nu ai nevoie de o sursă externă. Tocmai ți-a spus, doar cu alt scop.

Iar dacă îți spune, într-o notă mai subtilă de marketing, că nu te poate ajuta, că îți creează doar contextul să evoluezi, că totul depinde de tine,  că problemele au apărut în primii trei ani de copilărie și necesită timp să ajungi acolo, amintește-ți că viața de zi cu zi îți oferă for free contexte, fără să se pretindă a fi un trainer-Maestru omniștient.

Viața este singurul Maestru și noi o blamăm mereu, căutând experiențe dezamăgitoare in vitro. Reexplorând fără încetare trecutul pe care ”experții” ne învață că e plin de traume și trebuie să irosim restul vieții împreună cu ei pentru a vindeca ceea ce s-a întâmplat înainte de amintirile conștiente. În timp ce ei își construiesc insidios din munca voastră o viață prosperă.