SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că o clauză contractuală care nu a fost negociată, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părți în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră sub incidența dreptului Uniunii referitor la clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatori. Decizia a fost dată la solicitarea Curții de Apel Cluj-Napoca, instanță care a mai întrebat CJUE care sunt consecințele pe care o instanță națională trebuie să le deducă, dacă este cazul, din constatarea caracterului abuziv al unei clauze referitoare la riscul de schimb valutar.
Curtea de Apel Cluj-Napoca a cerut lămuriri judecătorilor europeni într-un caz care a început în martie 2017, când două persoane au introdus o acțiune la Tribunalul Cluj.
Cei doi precizau că, în 2006, au contractat la Banca Transilvania un împrumut de 90.000 de lei (aproximativ 18.930 de euro). Doi ani mai târziu au încheiat un alt contract de credit în franci elvețieni, destinat refinanțării contractului inițial.Ca urmarea puternicei devalorizări a leului românesc, suma care trebuia rambursată aproape s-a dublat în anii următori.
Prin acțiunea din 2017, cei doi au cerut Tribunalului Cluj să constate ”caracterul abuziv al unei părți a contractului de refinanțare, care, deși stipula că plata trebuia efectuată în moneda în care fusese acordat creditul, prevedea că împrumutații puteau solicita băncii conversia monedei creditului într-o altă monedă, fără ca banca să fie obligată să accepte”. Se preciza de asemenea că banca era mandatată de către împrumutat să stingă obligațiile de plată scadente utilizând propriul curs de schimb.
Potrivit CJUE, cei doi reclamanți susțineau de asemenea că Banca Transilvania nu își îndeplinise obligația de informare, întrucât nu îi avertizase, cu ocazia negocierii și a încheierii contractului, cu privire la riscul pe care îl implica conversia monedei contractului inițial într-o monedă străină. În plus, clauza privind rambursarea în monedă străină ar crea, în opinia acestora, un dezechilibru în defavoarea lor, întrucât ei erau singurii care trebuiau să suporte riscul de schimb valutar.
Judecătorii Curții de Apel Cluj-Napoca au solicitat CJUE să stabilească dacă Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se aplică unei clauze contractuale care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință.
Curtea Europeană de Justiție a dat un răspuns negativ și a precizat că ”această directivă nu se aplică dacă sunt îndeplinite două condiții: pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă și, pe de altă parte, actul sau norma respectivă trebuie să fie obligatorie”.
”În ceea ce privește prima condiție, din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute de directivă. În ceea ce privește a doua condiție, Curtea arată că expresia „acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii” acoperă și normele care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu fi intervenit alte acorduri. Or, din acest punct de vedere, această dispoziție nu face nicio distincție între dispozițiile care se aplică independent de alegerea părților contractante și dispozițiile supletive”, se arată într-un comunicat al CJUE.
Comunicatul integral al Curții de Justiție a Uniunii Europene:
CJUE a precizat că instanța europeană nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Partajează acest conținut:
