Ligia Deca, Ministrul Educației, a emis, marți, 28 mai 2024, Ordinul privind confirmarea prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău...
Mai puţin de 16% dintre cei 234 de candidaţi care s-au prezentat la examenul psihologic pentru admiterea în magistratură au...
În Bihor, toate pădurile vor fi atent monitorizate pentru a opri defrişările ilegale şi depozitările clandestine de deşeuri. Fiecare Primărie...
La cea de-a 6-a ediție a Salonului de Vinuri Millésime care are loc în perioada 31 mai-2 iunie în Cetatea...
Prima mobilitate a proiectului de ACREDITARE ERASMUS+EDUCAȚIE ȘCOLARĂ cu număr de referință: KA120-SCH-DA3960B2, desfășurată în luna aprilie 2024,ne-a oferit una...
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie.„Este în premieră la nivel național. În 2024, în întreaga țară,...
Update: fetia a fost găsită moartă în jurul orei 11. Sunt urme de traumatisme pe corpul ei. Anchetatorii tratează cazul...
39 de ani din comuna Lazuri de Beiuș a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat cu mașina pe...
Au demonstrat-o la Challenge Kart Low Cost. Organizatorul și gazda ediției din acest an a fost Institutul Superior de Automobile...
De câțiva ani, designerul Dorin Negrău e prezent la Husasău de Tinca, acolo unde a înființat Centrul Tradițional de Conectare...
