Curtea de Apel Oradea a închis, la 6 aprilie 2026, o nouă încercare a lui Suto Ferenc de a obține înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață. Potrivit minutei pronunțate în dosarul 21/111/2026, completul CC4 a respins ca nefondată contestația formulată de condamnat împotriva sentinței penale nr. 40 din 12 februarie 2026 a Tribunalului Bihor.

Hotărârea este definitivă. Din considerentele deciziei rezultă că judecătorii au respins cererea atât pentru că ea fusese deja tranșată definitiv într-un dosar anterior, cât și pentru că legea nu îi permite încă lui Suto Ferenc să ceară o asemenea înlocuire a pedepsei.

Cazul nu este unul obișnuit nici prin gravitatea faptelor, nici prin persistența violenței. Suto Ferenc, în vârstă de 60 de ani, originar din satul Ser, comuna Bogdand, județul Satu Mare, a fost condamnat pentru o serie de crime care au rămas ani întregi fără autor cunoscut și care au lăsat în urmă victime ucise cu o brutalitate greu de descris.

Un traseu al violenței început în anii ’90

Prima victimă a fost un cioban din județul Arad, ucis în 1992. Omorul a fost comis cu o cruzime extremă, fața victimei fiind zdrobită cu un obiect improvizat dintr-un corn de cerb. Trei ani mai târziu, în 1995, Suto Ferenc și un complice au ucis un bătrân din județul Sălaj, lovindu-l cu o asemenea violență încât lama cuțitului s-a rupt și a rămas înfiptă în craniu. După crimă, cei doi au furat patru tablouri, pe care le-au vândut ulterior în Carei pentru 6.000 de mărci germane.

Ambele omoruri au rămas mult timp cu autori necunoscuți. A urmat o perioadă în care bărbatul a comis furturi și incendieri, fapte pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt și distrugere.

Eliberarea condiționată din septembrie 1999 nu a dus însă la o încetare a comportamentului violent. La scurt timp după ieșirea din penitenciar, furios că soția îl părăsise între timp, a căutat-o, a agresat-o în propria casă, a legat-o de un stâlp, apoi a dus-o într-o casă părăsită, unde a violat-o. Femeia, terorizată, a fugit din sat și nu a mai avut curajul să depună plângere.

Violența a continuat imediat după acel episod. Mai întâi și-a ucis un prieten din copilărie, apoi, la 20 iunie 2000, a omorât un vecin în vârstă de 71 de ani. După capturarea sa, anchetatorii au descoperit în adăpostul lui o listă cu 17 nume, oameni cu care intrase în conflict și pe care intenționa să-i ucidă. În fața procurorilor, și-a recunoscut faptele. Expertiza psihiatrică a arătat că avea tulburări de personalitate de tip antisocial, dar discernământul îi era păstrat, ceea ce a dus la trimiterea lui în judecată. Nici în fața instanței nu s-a liniștit. În sala de judecată i-a amenințat pe magistrați, spunând că, dacă va evada sau va fi eliberat, îi va pedepsi pe toți.

În final, a fost condamnat la detențiune pe viață și a trecut prin mai multe penitenciare din țară, inclusiv cel din Oradea. Hotărârea analizată acum nu rejudecă acele crime, ci privește strict tentativa condamnatului de a obține o reducere a celei mai severe pedepse prevăzute de legea penală română.

Ce a cerut, de fapt, condamnatul

În ianuarie 2026, Suto Ferenc a formulat o nouă cerere prin care a solicitat înlocuirea sau comutarea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 25 de ani. Cererea a fost înregistrată inițial la Curtea de Apel Oradea, apoi trimisă spre soluționare Tribunalului Bihor. Tribunalul a respins-o, iar condamnatul a atacat soluția cu contestație.

În ședința publică din 6 aprilie 2026, avocatul din oficiu a cerut admiterea contestației, „în măsura în care sunt îndeplinite condițiile cerute de lege”, în timp ce procurorul a solicitat respingerea ei, arătând că cererea este blocată de autoritatea de lucru judecat, față de o decizie anterioară a Curții de Apel. La ultimul cuvânt, condamnatul a susținut că termenul ar fi fost depășit cu șapte luni, că rapoartele penitenciarului nu au valoare și că este nevinovat, afirmând inclusiv că și-ar fi ispășit pedeapsa.

Judecătorii nu au intrat însă într-o nouă discuție despre vinovăție. Din punct de vedere juridic, miza dosarului a fost mult mai îngustă: dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile legale care permit înlocuirea detențiunii pe viață.

Legea care i-a închis drumul

Curtea de Apel Oradea arată în hotărâre că cererea trebuie analizată prin raportare la art. 58 din Codul penal. Textul prevede că pedeapsa detențiunii pe viață poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata maximă numai dacă persoana condamnată a împlinit 65 de ani în timpul executării pedepsei, a avut o bună conduită pe toată durata executării, a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori dovedește că nu a avut posibilitatea să o facă și a făcut progrese constante și evidente în vederea reintegrării sociale. Instanța subliniază că aceste condiții sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia singure face inutilă analiza celorlalte.

În cazul lui Suto Ferenc, prima barieră este una simplă și decisivă: vârsta. Curtea notează că acesta are 60 de ani, iar într-o decizie anterioară reținuse deja că solicitarea este „prematur formulată”, pentru că nu a împlinit pragul de 65 de ani impus de lege. Cu alte cuvinte, indiferent de celelalte argumente, condamnatul nu poate cere încă, în mod legal, înlocuirea detențiunii pe viață în baza actualului Cod penal.

Din actele dosarului reiese că Suto Ferenc a încercat să își întemeieze cererea și pe vechea reglementare, respectiv pe art. 55 alin. 2 din fostul Cod penal, mizând pe formula de înlocuire cu 25 de ani de închisoare. Curtea a respins însă explicit această teză și a arătat că analiza trebuie făcută potrivit art. 58 din Codul penal în vigoare. Instanța a considerat că motivul invocat de condamnat nu este apt, potrivit legii procesual-penale, să facă obiectul controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea din 2025 care a blocat orice nouă discuție

Argumentul decisiv al Curții de Apel Oradea nu s-a oprit însă la problema vârstei. Judecătorii au constatat că aceeași cerere fusese deja soluționată definitiv printr-o altă decizie, pronunțată la 6 octombrie 2025. În acel dosar, Curtea admisese contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva unei sentințe anterioare și, rejudecând cauza, respinsese ca nefondată cererea lui Suto Ferenc de înlocuire a detențiunii pe viață.

Curtea explică în termeni limpezi că o cerere „nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată”, iar hotărârea astfel pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre. Judecătorii leagă acest principiu de securitatea raporturilor juridice și de dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivare se arată că respectarea autorității de lucru judecat are rolul de a împiedica redeschiderea fără sfârșit a unor chestiuni deja tranșate și de a proteja stabilitatea actului de justiție.

Aplicând acest principiu în dosarul lui Suto Ferenc, Curtea a concluzionat că situația juridică a condamnatului nu s-a schimbat în niciun fel față de momentul pronunțării deciziei definitive din 2025. Prin urmare, aceleași aspecte nu mai puteau fi supuse „unui nou control” judiciar. Instanța a arătat limpede că în această procedură nu pot fi modificate dispozițiile din hotărârea anterioară și că este exclusă afectarea autorității de lucru judecat pe această cale.