SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
La 5 august 2022, reclamantele din litigiul principal au sesizat, în calitate de asociații profesionale ale magistraților, Curtea de Apel Pitești (România), care este instanța de trimitere, cu o acțiune având ca obiect anularea parțială a unui ordin de desemnare la PÎCCJ a unor procurori care vor efectua urmărirea penală în cauzele de corupție care intră în competența Direcției Naționale Anticorupție (România) și care privesc judecători și procurori.
În susținerea acțiunii lor, reclamantele din litigiul principal arată în esență că reglementarea națională pe care se întemeiază acest ordin este contrară diverselor dispoziții ale dreptului Uniunii, astfel încât această reglementare ar fi trebuit să fie înlăturată de procurorul general. Reglementarea menționată a desființat Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ și a atribuit competența exclusivă de a efectua urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite de judecători și procurori unor procurori anume desemnați de procurorul general, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (România), pentru o perioadă de patru ani.
Instanța de trimitere arată în primul rând că, în temeiul normelor procedurale române, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție (România), ar trebui să declare inadmisibilă acțiunea în anulare din litigiul principal.
Ea arată în această privință că, deși reglementarea română recunoaște dreptul de a contesta un act administrativ oricărei persoane al cărei interes legitim a fost vătămat, din această reglementare reiese că persoanele de drept privat nu pot invoca un interes public decât în măsura în care vătămarea acestui interes decurge logic dintr‑o încălcare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat. Or, în ceea ce privește asociațiile, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție condiționează admisibilitatea unei acțiuni precum cea în discuție în litigiul principal de existența unei legături directe între actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele urmărite de asociația reclamantă. Pe baza acestei jurisprudențe, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, în mai multe hotărâri, că asociațiile profesionale ale magistraților nu justificau un interes de a exercita acțiuni împotriva unor decizii referitoare la numirea magistraților.
Instanța de trimitere subliniază însă că reclamantele din litigiul principal urmăresc să obțină o protecție jurisdicțională efectivă într‑un domeniu reglementat de dreptul Uniunii. Aceasta consideră, prin urmare, că este necesar să se stabilească dacă interpretarea normelor procedurale naționale reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție este contrară articolului 2 și articolului 19 alineatul (1) TUE în corelație cu articolele 12 și 47 din cartă.
În această privință, ea arată în special că Curtea a recunoscut o calitate procesuală activă asociațiilor de protecție a mediului și că s‑a pronunțat cu privire la cereri de decizie preliminară formulate în cauze principale introduse de asociații profesionale ale magistraților.
În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema compatibilității cu dreptul Uniunii și în special cu articolul 19 alineatul (1) TUE, precum și cu angajamentele României în materie de luptă împotriva corupției a noii reglementări adoptate de acest stat membru în ceea ce privește efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile comise de judecători și procurori.
În aceste condiții, Curtea de Apel Pitești a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și, în corelație cu acestea, articolul 12 și articolul 47 [din] [cartă] se opun limitării formulării unor acțiuni judiciare de către asociațiile profesionale ale magistraților în scopul promovării și apărării independenței judecătorilor și a statului de drept, precum și al salvgardării statutului profesiei, prin introducerea condiției existenței unui interes legitim privat limitat excesiv, în baza unei decizii obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție urmate de o practică națională în cauze similare celei în care este formulată prezenta cerere, prin impunerea unei legături directe între actul administrativ supus controlului de legalitate al instanțelor și scopul direct și obiectivele asociațiilor profesionale ale magistraților, prevăzute în statutul acestora, în situații în care asociațiile urmăresc obținerea unei protecții jurisdicționale efective în domenii reglementate de dreptul Uniunii în acord cu scopul și obiectivele generale statutare?
2) În funcție de răspunsul la prima întrebare, articolul 2, articolul 4 alineatul (3) și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, anexa IX la [Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană] și Decizia 2006/928 se opun unei reglementări naționale care restrânge competența Direcției Naționale Anticorupție prin atribuirea competenței de anchetare a infracțiunilor de corupție (lato sensu) săvârșite de judecători și procurori în sarcina exclusivă a unor procurori anume desemnați ([de procurorul general], la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii) din cadrul [PÎCCJ], respectiv al parchetelor de pe lângă curțile de apel, aceștia din urmă având în competență și celelalte categorii de infracțiuni comise de judecători și procurori?”
Curtea constată că dreptul Uniunii nu se opune unei norme naționale care, în practică, prin faptul că impune dovedirea unui interes privat pentru ca o astfel de acțiune să fie admisibilă, exclude ca asociațiile magistraților să poată contesta numirea procurorilor însărcinați cu urmărirea penală a judecătorilor. În principiu, statele membre sunt cele care decid cine poate introduce acțiuni în justiție, fără a aduce însă atingere dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă. Desigur, în anumite cazuri, dreptul Uniunii obligă statele membre să
autorizeze asociațiile reprezentative să acționeze în justiție pentru a proteja mediul sau pentru a combate discriminările. Totuși, nicio dispoziție de drept al Uniunii nu impune statelor membre, în general, să garanteze asociațiilor profesionale ale magistraților dreptul de a contesta orice incompatibilitate cu dreptul Uniunii a unei măsuri naționale legate de statutul judecătorilor. De altfel, simplul fapt că o reglementare națională nu autorizează aceste asociații să introducă astfel de acțiuni nu este suficient pentru a genera, în percepția justițiabililor, îndoieli legitime cu privire la independența judecătorilor români.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) TUE coroborate cu articolele 12 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care, prin condiționarea admisibilității unei acțiuni în anulare împotriva desemnării procurorilor competenți să efectueze urmărirea penală împotriva magistraților de existența unui interes legitim privat, exclude în practică posibilitatea ca o astfel de acțiune să fie introdusă de asociații profesionale ale magistraților în scopul apărării principiului independenței judecătorilor.
Partajează acest conținut:
