Obiecția de neconstituționalitate privind dispozițiile Legii pentru aprobarea OUG nr. 73/2023 respinsă

În ședința din data de 31 ianuarie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați și a constatat că dispozițiile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, precum și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea a reținut că nu sunt încălcate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât justificarea urgenței reglementării a fost făcută în preambulul ordonanței de urgență criticate, iar Guvernul este cel care conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice. Aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar pe calea controlului parlamentar. Așadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere, forul legislativ având competența de a cenzura ordonanța de urgență a Guvernului, atât sub aspectul legalității, cât şi al oportunității.

Totodată, Curtea a reținut că nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 135 și ale art. 137 din Legea fundamentală, întrucât legiuitorul a instituit două tipuri diferite de finanțări aflate la dispoziția Guvernului, cu destinații diferite. Astfel, Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se repartizează pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar [art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice], în vreme ce Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului este cel care se repartizează pentru finanțarea unor acțiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamități naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate [art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002].

Nici Constituția și nici jurisprudența instanței de contencios constituțional nu impun Guvernului să aleagă între accesarea sumelor aflate în Fondul de rezervă bugetară și rectificarea bugetară, esențial fiind ca măsura să fie adoptată de Guvern prin proiecte de lege sau prin acte normative cu putere de lege, supuse ulterior analizei Parlamentului, care se va pronunța în sensul aprobării sau respingerii inițiativei legislative ori a ordonanței, după caz, controlând, astfel, actul normativ al Guvernului din perspectiva oportunității intenției/actului de legiferare. Alegerea uneia sau alteia dintre cele două surse de finanțare aflate la dispoziția Guvernului este o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.