Posibilitatea ca, în cursul judecății instanța de judecată să restituie cauza la parchet pentru că rechizitoriul este neregulamentar întocmit | Practică neunitară

În perioada 15-16 noiembrie 2023 a avut loc, la Bucureşti, Întâlnirea preşedinţilor secțiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal şi procesual penal, ocazie cu care a fost dezbătută pus problema posibilității trimiterii rechizitoriului la parchet în vederea clarificării situației de fapt după ce, în prealabil, în etapa camerei preliminare, au fost admise în parte cererile și excepțiile invocate, au fost excluse o parte din probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și referirile la acestea din cuprinsul rechizitoriului, iar actul de sesizare a fost remediat, judecătorul de cameră preliminară statuând că pot fi stabilite limitele și obiectul judecății, sens în care a dispus începerea judecăţii.

INM arată că în

actuala reglementare, restituirea cauzei la parchet (în cazurile prevăzute de art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală) poate fi dispusă după începerea judecății, ca urmare a reluării procedurii în camera preliminară.

Referitor la aceasta din urmă, potrivit art. 386 ind. 1 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 201/2023, reluarea procedurii în camera preliminară poate fi dispusă dacă în cursul judecăţii se constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, situație în care instanţa, prin încheiere, desfiinţează actul prin care s-a dispus începerea judecăţii şi stabileşte limitele în care procedura va fi reluată, încheierea fiind supusă contestaţiei în condiţiile art. 425 ind. 1 din Codul de procedură penală.

Dispozițiile legale sunt cuprinse în Cap. II Judecata în primă instanță, Titlul III Judecata; în aplicarea art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care prezentul titlu nu există dispoziții contrare. Prin urmare, aceleași dispoziții sunt aplicabile și în apel, deși art. 421 din Codul de procedură penală, referitoare la soluțiile la judecata în apel nu a fost modificat. 

Constatarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară presupune încălcări aledispozițiilor legale care atrag incidența sancțiunii în discuție în procedura de cameră preliminară, nu în legătură cu obiectul procedurii în camera preliminară. 

Prin urmare, nu vor putea fi invocate (reiterate) cazuri de nulitate absolută decurgând din încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor privind competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală (art. 281 alin. (1) lit. b ind. 1) din Codul de procedură penală), prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii (art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală) sau asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, a celorlalte părți, precum și a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie (art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală), câtă vreme nulitatea absolută în aceste din urmă cazuri putea fi invocată numai până la încheierea procedurii în camera preliminară (art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală).Pe de altă parte, vor putea fi invocate cazuri de nulitate absolută decurgând din încălcarea, în procedura de cameră preliminară, a dispozițiilor privind compunerea completului de judecată (art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală), competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când 

judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală), participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii (art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală), prezența inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii (art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală) sau asistarea de către avocat a inculpatului, a celorlalte părți, precum și a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie (art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală). 

Cu toate acestea, pentru respectarea autorității de lucru judecat a încheierii definitive a judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății, este necesar ca aceleași ultime cazuri de nulitate absolută să nu fi fost dezbătute și analizate de completul de judecători de cameră preliminară din contestație. 

În ceea ce privește rechizitoriul neregulamentar întocmit, în condițiile în care, în procedura de cameră preliminară, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, însă această neregularitate nu a atras imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății (astfel încât soluția restituirii cauzei la parchet, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, nu a fost posibilă), nimic împiedică procurorul ca în cursul judecății să procedeze la remedierea neregularității, la solicitarea instanței de judecată, cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului.  

În acest sens, aplicabil fiind dreptul Uniunii, este de amintit și Hotărârea Curții de Justiţie a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021, pronunțată în Cauza  C–282/20 ZX, prin care s-au hotărât următoarele:

• articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după ședința preliminară într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare; 
• articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13 și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că instanța de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislației naționale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului în cadrul ședinței de judecată, protejând în același timp în mod activ și real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanța de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziția națională care interzice suspendarea procedurii judiciare și trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu.

 Nu în ultimul rând, că exigențele referitoare la descrierea acuzației penale sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, loc și modalitate de comitere sunt indicate, în cuprinsul actului de sesizare, cu o precizie suficientă pentru a permite inculpatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul faptic al acuzaţiei penale (I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheiereanr. 779 din 20 noiembrie 2020).