SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este chemat să rezolve o problemă referitoare la cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale. Prin două sesizări prealabile, Curtea de Apel București cere instanței supreme să stabilească dacă poate fi considerată eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală, omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a prescripției între 26 iunie 2018 și 30 mai 2022. Problema ridicată se referă la cauzele definitiv judecate.
Sesizările prealabile cu același obiect au fost formulate într-un dosar de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și într-un caz de trafic de influență și au fost înregistrate la instanța supremă luni, 22 august.
Conținutul sesizării prealabile:
Constituie omisiunea instanţei de a avea în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, în perioada 26.06.2018 – 30.05.2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate, în perioada anterior menţionată?
Text de lege invocat în sesizarea prealabilă:
Art. 426 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală – Cazurile de contestaţie în anulare: Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
Opinia majoritară a completului de judecată:
Deși textul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai face trimitere expresă la ”nepronunțarea” instanței asupra cauzei de încetare a procesului penal astfel cum era stipulat în dispozițiile art. 386 lit. c din Codul de procedură penală (1968), aplicabilitatea sa este, în continuare, condiționată implicit de constatarea unei omisiuni totale a instanței de a analiza și a statuia explicit asupra unei astfel de cauze. Doar într-o atare situație, hotărârea definitivă este afectată de un viciu de procedură susceptibil de a afecta legalitatea sa și de natură a legitima repunerea cauzei în discuție și eventuala sa rejudecare.
Într-adevăr, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal.
Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penale – pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal – se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul formuleze contestație în anulare.
În ipoteza în care cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanței, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilității sale și a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanței nu mai pot fi puse în discuție. Într-o atare situație, contestarea hotărârii tinde nu la înlăturarea viciului de procedură derivat din omisiunea de a examina incidența unui impediment procedural, ci la reevaluarea în substanță a fundamentului faptic și juridic al soluției în sine, pe calea unui apel deghizat.
Or, conform principiului securității raporturilor juridice anterior invocat, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se pot aduce derogări decât dacă o impun motive substanțiale și serioase.
DOCUMENT – Textul complet al încheierilor de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
Partajează acest conținut:
