Posibilitatea de a invoca în contestaţii la executare formulate peste termen caracterul abuziv al unor clauze contractuale, după pronunțarea de către CJUE a Ordonanţei din 6 noiembrie 2019

Titlul problemei de drept: Posibilitatea de a invoca în contestaţii la executare formulate peste termen caracterul abuziv al unor clauze contractuale, după pronunțarea de către CJUE a Ordonanţei din 6 noiembrie 2019, în cauza C-75/19.

• Materia: Drept civil
• Subcategoria: Alte tipuri de cauze
• Obiectul din ECRIS: contestație la executare
• Texte de lege incidente: art. 712 alin. (2), art. 715 alin. (3) C.proc.civ.
• Cuvinte cheie: clauze abuzive, contestație la executare, tardivitate.

Soluţii juridice:

a) Într-o primă opinie s-a apreciat că invocarea clauzelor abuzive se subsumează situaţiei în care se invocă apărări ce privesc întinderea creanţei, astfel că, din punct de vedere procedural, calificarea este cea de contestaţie la executare propriu-zisă, fiind necesară respectarea termenului de 15 zile de la emiterea somaţiei sau după caz, de luarea la cunoştinţă a primelor acte de executare.

Pe calea contestaţiei privind lămurirea titlului nu pot fi invocate apărări de fond, rolul instanţei de executare în această ipoteză fiind limitat la a interpreta conţinutul titlului executoriu, în a lămuri dispoziţiile ori, după caz, clauzele obscure sau echivoce în vederea aplicării înţelesului, întinderii ori aplicării titlului executoriu şi a determinării limitelor înăuntrul cărora va trebui să se desfăşoare executarea silită.

Or, în ipoteza în care, pe calea contestaţiei la executare, contestatorul invocă însăşi nulitatea totală sau parţială a titlului executoriu (i.e. ipoteza invocării clauzelor abuzive inserate într-un contract de credit bancar) contestatorul nu beneficiază de prevederile art. 715 alin. 3 C.proc.civ. care consacră lipsa unui termen de exercitare a contestaţiei, în limita termenului de prescripţie al executării silite, ci este ţinut de prevederile art. 715 alin. 1 pct. 3, care instituie un termen obligatoriu de decădere de formulare a contestaţiei la executare.

b) O a doua opinie a fost în sensul calificării juridice a unei astfel de contestaţii ca fiind o contestaţie la executare cu privire la lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu prevăzută de art. 712 alin. 2 C.proc.civ., astfel că, în temeiul art. 715 alin. 3 C.proc.civ., nu se mai pune problema tardivităţii, întrucât o asemenea contestaţie se poate promova oricând în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

c) O a treia opinie a fost aceea potrivit cu care analiza clauzelor abuzive urmează a fi realizată în temeiul jurisprudenţei europene în materie, dar cu condiţia respectării dreptului procesual naţional, respectiv, cel puţin faţă de un act de executare contestaţia să fie formulată în termen, apreciindu-se că, în caz contrar, nu sunt respectate dispoziţiile dreptului intern ce reglementează termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare.

Soluția adoptată în unanimitate este în sensul că poate fi analizat caracterul abuziv al clauzelor contestate, fără a se impune verificarea termenului de formulare a contestaţiei, prevăzut de dreptul național.

S-a reținut că invocarea clauzelor abuzive se subsumează situaţiei în care se invocă apărări ce privesc întinderea creanţei, astfel că, din punct de vedere procedural, calificarea este cea de contestaţie la executare propriu-zisă.

În ce privește termenul de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, ulterior pronunțării de către CJUE a Ordonanţei din 6 noiembrie 2019, în cauza C-75/19, poate fi analizat caracterul abuziv al clauzelor contestate, fără a se pune problema tardivităţii contestaţiei.

S-a reținut că, la data de 06.11.2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-75/19 cu privire la întrebările preliminare formulate de Tribunalul Mureș, prin care instanța națională a solicitat să se stabilească dacă Directiva 93/13 se opune unei norme de drept național precum cea care rezultă din articolul 712 și următoarele din capitolul VI din Codul de procedură civilă, care prevede un termen de 15 zile, care începe să curgă de la data la care debitorului îi este comunicată procedura de executare silită, în care acesta poate, pe calea contestației la executarea silită, să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în condițiile în care o acțiune în constatarea existenței unor clauze abuzive cuprinse în titlul executoriu nu este supusă niciunui termen.

Curtea Europeană a amintit că protecția efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiția ca sistemul procedural național să permită, în cadrul procedurii de emitere a ordonanței de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea ordonanțe, un control din oficiu de către instanță al caracterului potențial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză (par.25) și a reținut că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.”

Prin urmare, instanța poate analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate de debitor, fără a fi legată de verificarea termenului de formulare a contestației.

În mod constant, Curtea s-a pronunțat în sensul că este necesară invocarea din oficiu a caracterului abuziv al unei clauze, deși dreptul intern nu conţine norme care să reglementeze acest aspect, sau chiar interzice expres intervenţia din oficiu a judecătorului în proceduri speciale, așa cum s-a subliniat și la întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, desfășurată la București, la 21.06.2018. Numai în situaţia unei opoziţii manifestate de consumator cu privire caracterul abuziv al clauzei invocat din oficiu, instanţa poate să nu ia în considerare acest aspect.

Această problemă de drept a fost cuprinsă în minuta întâlnirilor trimestriale a judecătorilor de la Curtea de apel Iaşi şi instanţele arondate, privind problemele de practică judiciară neunitară în materie de civilă, în trimestrele I-II/2020.