Poate procurorul autoriza colaboratorul cu identitate reală sau investigatorul sub acoperire să întocmească înscrisuri?

Titlul problemei de drept: Activitatea colaboratorului și a investigatorului sub acoperire; dacă procurorul poate autoriza colaboratorul cu identitate reală sau investigatorul sub acoperire să întocmească înscrisuri (PÎCCJ – DNA)

Examinând practica indicată de autorul problemei, se constată că judecătorul de cameră preliminară a apreciat că ordonanța prin care s-a autorizat colaboratorul cu identitate reală și investigatorul sub acoperire este lovită de nulitate relativă întrucât dispozițiile art.148 alin. (7) și art.150 alin. (7) C.p.p. nu prevăd posibilitatea întocmirii unor înscrisuri de către colaboratorul cu identitate reală sau investigatorul sub acoperire. În schimb, în calea de atac a contestației, în aceeași cauză, s-a apreciat legalitatea probelor administrate de colaboratorul și investigatorul sub acoperire, întrucât dispozițiile art.148 alin.7 și art.150 alin.7 Cod procedură penală nu exclud posibilitatea ca înscrisurile să fie întocmite de către aceștia, mai ales în ipoteza în care respectivele înscrisuri pot fi calificate ca rezultatul unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Autorul întrebării nu indică alte soluții de practică.

Din cele două încheieri, reținem, ca premisă a întrebării, că un investigator sub acoperire, care documenta o activitate de luare de mită a unor lucrători vamali, a întocmit și folosit documente nereale de proveniență a mărfurilor în legătură cu care s-a comis infracțiunea de corupție.

Nici din materialul întocmit de autorul întrebării și nici din încheierile indicate nu rezultă cu claritate ce procedeu probator (ce metodă specială se supraveghere) s-a utilizat în cauză, respectiv dacă numai cel prevăzut la art. 138 alin. (1) lit. g) C.p.p. – folosirea investigatorului sub acoperire sau și cel prevăzut la lit. h) – participarea autorizată la anumit activități.

În opinia noastră, trebuie clarificat întâi raportul dintre cele două metode.

Dacă pentru documentarea activității infracționale simpla introducere a investigatorului sau colaboratorului în mediul infracțional nu este suficientă, fiind necesar ca acesta să și participe la activitățile infracționale, atunci nu este suficient ca procurorul să dispună, conform art. 148 C.p.p., utilizarea acestei persoane, indicându-i activitățile pe care le poate desfășura, ci este necesar ca el să dispună, totodată, și participarea acestuia la activitățile care presupun comiterea unor infracțiuni, în condițiile art. 150 C.p.p.; art. 148 alin. (6) C.p.p. prevede expres aceasta: „în cazul în care desfăşurarea activităţii investigatorului impune participarea autorizată la anumite activităţi, procurorul procedează potrivit dispozițiilor art. 150”. Fără a recurge la acest procedeu, investigatorul sau colaboratorul nu pot efectua activități similare infracțiunilor de corupție (în speță, deducem că investigatorii aveau, între altele rolul de a oferi sume de bani funcționarilor).

Când s-a recurs numai la metoda utilizării investigatorului sau a colaboratorului, acesta poate folosi înscrisuri numai în condițiile art. 148 alin. (7) C.p.p.: „organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate”.

Când s-a recurs și la măsura participării autorizate la anumite activități, investigatorul sau colaboratorul poate fi autorizat să desfășoare numai activitățile enumerate limitativ la art. 138 alin. (11) C.p.p.:

• comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracțiuni de corupție;
• efectuarea de tranzacții, operațiuni sau orice fel de înțelegeri privind un bun;
• efectuarea de tranzacții, operațiuni sau orice fel de înțelegeri privind o persoană despre care se bănuiește că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri;
• efectuarea de operațiuni privind droguri;
• prestarea unui serviciu.

Prin urmare, investigatorul sau colaboratorul nu poate fi autorizat să comită o faptă similară laturii obiective a vreuneia dintre infracțiunile de fals în înscrisuri. În anumite împrejurări însă, întocmirea unor înscrisuri cu caracter nereal poate să se subsumeze noțiunii de „operațiuni privind un bun” și poate fi cuprinsă în autorizare.

În cadrul dezbaterilor purtate asupra acestei probleme, reprezentantul DCCO din cadrul DIICOT a făcut și o prezentare detaliată a procedurii de autorizare, precum și a aspectelor administrative pe care le implică utilizarea investigatorului acoperit, instruirea și dotarea acestuia, referindu-se și la aspectele de ordin juridic care pot surveni pe parcursul desfășurării activității lui, cum ar fi necesitatea de a modifica, de a completa limitele autorizației inițial emise, precum și faptul că, în mod obișnuit, necesitatea autorizării investigatorului pentru a participa la anumite activități survine ulterior introducerii lui în mediul infracțional; a arătat că, în opinia sa, în cadrul procedurii reglementate de art. 148 C.p.p. investigatorul sau colaboratorul nu poate proceda la întocmirea în fals a unor înscrisuri, având această posibilitate, în condițiile menționate în punctul de vedere al INM, numai în cadrul activității reglementate de art. 150 C.p.p.

În unanimitate, a fost agreată opinia INM.

Această problemă de drept s-a aflat pe agenda întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.