SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat la data de 16 iulie 2026, hotărârea în cauza „Lin 2”, referitoare la întreruperea termenului de prescripție răspunderii penale.
Avocatul Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, apreciază într-o analiză faptul că noua hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie privită în continuitatea deciziei pronunțate în 2023 în cauza Lin 1 și nu ca pe o schimbare de direcție.
În opinia sa, CJUE nu modifică principiile stabilite anterior, ci le dezvoltă și clarifică anumite aspecte punctuale, „Cauza Lin2 urmează, în realitate, linia deciziei anterioare, Lin1, din 2023. Nu mi se pare că situația se schimbă semnificativ, pentru că există un aspect foarte clar, care pare să reprezinte deja un drept câștigat pentru persoanele aflate în această situație”
Acest fapt explică că principala diferență față de hotărârea anterioară, cunoscută drept „Lin1”, privește situația hotărârilor definitive prin care s-a constatat intervenirea prescripției.
Avocatul a subliniat că hotărârea CJUE precizează explicit că autoritatea de lucru judecat împiedică redeschiderea cauzelor soluționate definitiv pe motivul intervenirii prescripției, susținând că „Lin2 arată explicit că autoritatea de lucru judecat impune ca hotărârile definitive pronunțate pe motivul intervenirii prescripției să nu fie afectate, indiferent de soluțiile interpretative care ar putea apărea ulterior”.
Astfel, Decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza „Lin2” nu schimbă fundamental modul în care instanțele române vor aplica regulile privind prescripția răspunderii penale, susține președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Traian Briciu.
Despre ce este vorba în cauza Lin2 privind aplicarea prescripției răspunderii penale ?
În Hotărârea Lin II pronunțată astăzi, Curtea constată în esență că această abordare a ÎCCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii.
Mai exact, în cauza Lin II, administratorul a două societăți comerciale a emis facturi fiscale fictive pentru a-i permite unei a treia societăți să își reducă baza de impozitare.
Așadar, prejudiciul cauzat bugetului de stat al statului român este de 268 536 de lei românești (RON) (aproximativ 59 304 euro), în timp ce suma taxei pe valoarea adăugată (TVA) eludate este de 163 656 RON (aproximativ 36 142 de euro), aducând astfel atingere intereselor financiare ale Uniunii. Urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală, acest administrator a scăpat totuși de orice condamnare.
Astfel, expirarea termenului de prescripție a răspunderii sale penale a fost constatată în primă instanță și ulterior confirmată, printr-o hotărâre din 21 martie 2024, de Curtea de Apel Oradea. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a contestat, la 9 aprilie 2024, această din urmă hotărâre în fața ÎCCJ, considerând că instanța de apel încetase în mod greșit procesul penal prin aplicarea standardului național de protecție referitor la lex mitior astfel cum a fost consacrat prin decizia din anul 2022 a ÎCCJ și, prin urmare, fără a ține seama de hotărârea Curții în cauza Lin1.
Având îndoieli cu privire la modalitățile de aplicare de către instanțele române a Hotărârii Lin1, ÎCCJ a sesizat Curtea cu titlu preliminar. Ea solicită clarificări și cu privire la interpretarea noțiunii de fraudă „gravă” în dreptul Uniunii. În hotărârea sa, care constituie continuarea Hotărârii Lin1, Curtea precizează, în primul rând, noțiunea de fraudă „gravă” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, ea statuează că, atunci când nicio dispoziție națională nu stabilește pragul de la care o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată „gravă”, frauda trebuie calificată în mod automat drept „gravă”, în sensul Convenției PIF9 , din momentul în care valoarea sa totală este mai mare de 50 000 de euro, independent de aspectul dacă prejudiciul suferit efectiv de bugetul Uniunii este inferior sau nu acestui prag.
În al doilea rând, Curtea subliniază că ea nu a statuat nicidecum în Hotărârea Lin că standardul național de protecție referitor la aplicarea principiului lex mitior astfel cum este prevăzut în dreptul român și care depășește garanțiile prevăzute în materie la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene încalcă, din principiu, dreptul Uniunii. Într-adevăr, Curtea s-a limitat să statueze că dreptul Uniunii se opune ca acest standard național de protecție astfel cum a fost consacrat în decizia din anul 2022 a ÎCCJ să fie aplicat de instanțele române în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Aceasta era justificată de împrejurarea că o atare aplicare creștea în mod considerabil riscul sistemic de impunitate pentru asemenea fraude, care decurgea deja din deciziile Curții Constituționale din anii 2018 și 2022, implicând inexistența vreunei cauze de întrerupere a termenelor de prescripție în materie penală pe o perioadă de aproape patru ani.
În al treilea rând, Curtea arată că soluția reținută în Hotărârea Lin nu impune instanțelor române să combine mai multe reglementări succesive în vederea creării pe cale judecătorească a unui regim al modului de calcul al termenului de prescripție a răspunderii penale. Prin urmare, Hotărârea Lin1 nu impune acestor instanțe să încalce standardul național de protecție referitor la interdicția de aplicare a unei lex tertia.
În al patrulea rând, Curtea subliniază că soluția reținută în Hotărârea Lin nu încalcă nici principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 7 din Convenția europeană a drepturilor omului. Într-adevăr, interdicția impusă prin această hotărâre instanțelor române de a aplica decizia din anul 2022 a ÎCCJ se înscrie în continuarea unei jurisprudențe consolidate a Curții și prezenta astfel un caracter previzibil.
În plus, Curtea insistă asupra faptului că în Hotărârea Lin a constatat ea însăși că această decizie din anul 2022 genera un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Așadar, nu poate fi identificată nicio incertitudine în materie, instanțele române fiind obligate să considere, în conformitate cu Hotărârea Lin, că un asemenea risc este stabilit.
În al cincilea rând, Curtea precizează că, având în vedere importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat în dreptul Uniunii, acest drept nu impune repunerea în discuție a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ÎCCJ, prescripția răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Cu toate acestea, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casație nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, a precizat CJUE în dosarul privind aplicarea prescripției răspunderii penale.
Dosarele aflate pe rol rămân în centrul dezbaterii
Potrivit lui Traian Briciu, efectele hotărârii sunt mai puțin clare în cazul proceselor care nu au fost încă soluționate definitiv.
În opinia sa, din comunicatul CJUE nu rezultă că instanțele ar trebui să renunțe automat la hotărârea de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2022, prin care a fost consacrată aplicarea standardului național de protecție derivat din Constituție. „Din ceea ce citesc în comunicat, nu rezultă deloc că teza Înaltei Curți din 2022 ar fi invalidată automat prin hotărârea Lin2”, a explicat președintele UNBR.
Hotărârile definitive nu se mai discută, ci se aplică
Potrivit avocatului, cea mai importantă clarificare adusă de CJUE privește dosarele în care instanțele au pronunțat deja hotărâri definitive pe motivul intervenirii prescripției. Aceste soluții beneficiază de autoritatea de lucru judecat și nu mai pot fi afectate de eventuale interpretări ulterioare ale dreptului european, opinând că „Lin2 arată explicit că autoritatea de lucru judecat impune ca hotărârile definitive pronunțate pe motivul intervenirii prescripției să nu fie afectate, indiferent de soluțiile interpretative care ar putea apărea ulterior”.
Dacă în privința hotărârilor definitive lucrurile sunt, în opinia sa, lămurite, aceeași certitudine nu există pentru cauzele aflate încă pe rolul instanțelor. În special, rămâne de văzut dacă judecătorii vor continua să aplice hotărârea de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2022, care a consacrat aplicarea standardului național de protecție derivat din Constituție, Traian Briciu explicând că „În ceea ce privește procesele aflate încă pe rol și întrebarea dacă instanțele ar trebui să nu se mai raporteze la hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2022, care stabilește un standard de protecție derivat din Constituția României, situația este mai puțin clară. Din ceea ce citesc în comunicat, nu rezultă deloc că teza Înaltei Curți din 2022 ar fi invalidată automat prin hotărârea Lin2”.
De ce Înalta Curte consideră principiul legii penale mai favorabile esențial ? Perspectiva președintelui UNBR, Traian Briciu
Traian Briciu amintește că soluția Înaltei Curți s-a întemeiat pe principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), pe care îl consideră un standard de protecție a drepturilor fundamentale. În opinia sa, acesta reprezintă un standard de protecție a drepturilor fundamentale care nu poate fi înlăturat doar pentru că există o interpretare diferită la nivel european.
Mai departe, invocând articolele 15-20 din Constituție, Traian Briciu susține că „Constituția României conține două dispoziții esențiale. Prima este articolul 20, care prevede că tratatele și convențiile internaționale prevalează în caz de conflict doar în măsura în care legislația internă nu oferă un standard mai favorabil de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale. Principiul legii penale mai favorabile reprezintă tocmai un asemenea standard de protecție și este consacrat chiar de Constituție. Articolul 15 stabilește expres că legea penală sau contravențională mai favorabilă se aplică retroactiv. Prin urmare, nu vorbim despre o opțiune a Înaltei Curți, ci despre o obligație constituțională”.
De asemenea, avocatul mai subliniază și faptul că „Înalta Curte a reținut atunci că standardul național de protecție, derivat din Constituție, presupune aplicarea principiului mitior lex, adică a legii penale mai favorabile. Acesta este un principiu constituțional românesc, care nu poate fi înlăturat doar pentru că există o interpretare diferită la nivel european”.
Concluzia președintelui UNBR în ceea ce privește evoluția dosarelor penale în curs de prescripție potrivit deciziei CJUE asupra Lin2
Concluzia președintelui UNBR, Traian Briciu, privind hotărârea CJUE privind cauza Lin2 referitoare la aplicarea prescripției răspunderii penale este următoarea: „Din ceea ce rezultă până acum, hotărârea Lin2 nu aduce elemente care să schimbe poziția exprimată în Lin1 cu privire la prioritatea standardului național de protecție a drepturilor fundamentale. Din acest motiv, cred că instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea de principiu din 2022”.
În final, Traian Briciu apreciază că hotărârea Lin2 nu schimbă raportul dintre jurisprudența CJUE și standardul constituțional invocat de instanțele române. Din acest motiv, avocatul estimează că judecătorii vor continua să aplice hotărârea de principiu a Înaltei Curți din 2022 în dosarele aflate încă pe rol privind aplicarea prescripției răspunderii penale.
Partajează acest conținut:
