Un simplu anunț de investiții financiare găsit pe Facebook s-a transformat într-o adevărată lecție despre pericolele fraudelor online pentru un bărbat din județul Satu Mare, care a ajuns să transfere aproape 10.000 de euro unor persoane necunoscute convinse că îi vor aduce profituri din investiții în acțiuni, dar care s-a încheiat într-un mod rar întâlnit: banii au fost recuperați aproape integral după ce titularul contului în care au ajuns a refuzat să îi trimită mai departe, suspectând că este vorba despre o fraudă.
Judecătoria Negrești-Oaș a confirmat soluția de renunțare la urmărirea penală într-un dosar de înșelăciune informatică, după ce anchetatorii au concluzionat că autorii reali nu au putut fi identificați, iar prejudiciul a fost recuperat integral.
„Analistul financiar” de pe facebook
Totul a început în februarie 2025, când victima a găsit pe Facebook o reclamă care promova investiții online aparent profitabile. După completarea unor date personale, inclusiv numărul de telefon, bărbatul a fost contactat rapid de persoane care s-au prezentat drept consultanți financiari.
Unul dintre ei s-ar fi recomandat drept „analist financiar”, iar conversațiile repetate au reușit să-i câștige încrederea victimei. Convins că face o investiție sigură, bărbatul a efectuat două transferuri bancare: unul de 1.287 de lei și altul de 46.938 de lei într-un cont indicat de interlocutori.
Abia după efectuarea plăților și-a dat seama că ar putea fi victima unei fraude și a încercat imediat să oprească tranzacțiile, solicitând blocarea lor prin bancă.
Cazul a luat o întorsătură neașteptată: „și eu sunt victimă”
Potrivit surselor din cadrul anchetei, elementul inedit al cazului a apărut în momentul în care polițiștii au identificat că banii ajunseseră în posesia unui bărbat din Reșița, acesta fiind titularul contului.
Însă cazul a luat o turnură neașteptată, contactat telefonic, acesta le-a spus anchetatorilor că și el crede că a fost atras într-o schemă de fraudă și că nu a mai trimis sumele către alte persoane, deși ar fi primit indicații în acest sens. Spre deosebire de alte cazuri, țeparul s-a arătat dispus să restituie integral suma și-a ales să colaboreze cu organele de cercetare penală.
Cu sprijinul poliției și al băncii, bărbatul țepuit a reușit ulterior să își recupereze întreg prejudiciul de aproximativ 10.000 de euro. O parte din bani a fost returnată prin recuperarea sumelor din cont, iar restul prin anularea unei tranzacții bancare. Victima a declarat că și-a recuperat integral prejudiciul și că nu mai dorește continuarea cercetărilor.
Site-uri clonă și urme șterse
Ancheta a scos la iveală că escrocii foloseau un site care imita numele unei companii reale de investiții, schimbând doar terminațiile domeniului de internet pentru a îngreuna identificarea. La momentul verificărilor, pagina era deja închisă.
Investigatorii au descoperit că presupusa platformă de investiții folosea un site care imita denumirea unei firme reale, schimbând doar terminația domeniului web care este o metodă frecvent utilizată în fraudele informatice pentru a induce în eroare victimele.
Mai mult, persoanei vătămate i-au fost recomandate aplicații mobile aparent legate de investiții în criptomonede, însă autorii reali nu au mai putut fi identificați. La momentul verificărilor, site-ul folosit în schemă era deja închis.
Țeparul a decedat, iar dosarul s-a închis
Cazul a avut o turnură neașteptată, și anume că persoana identificată ca titular al contului bancar a decedat între timp, înainte de a mai putea fi audiată oficial în dosar. În lipsa altor piste și având în vedere recuperarea integrală a prejudiciului, procurorii au apreciat că nu mai există un interes public pentru continuarea urmăririi penale.
În final, procurorii au renunțat la urmărirea penală, iar decizia a fost confirmată de Judecătoria Negrești-Oaș în mai 2026. Motivele: prejudiciul a fost recuperat integral, autorii nu au putut fi identificați, iar continuarea anchetei ar fi presupus costuri disproporționate față de rezultatul probabil.
Cazul rămâne un exemplu clar al modului în care escrocheriile online funcționează: promisiuni de profit rapid, identități false, presiune telefonică și transferuri către conturi greu de urmărit.
Soluția pe scurt :
Admite cererea de confirmare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu #### şi în consecinţă:
În baza art.318 alin.15 din NCPP constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei din data de 11.02.2026 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu #### în dosarul nr. 222/###/P/2025 şi confirmă soluţia de renunţare la urmărirea penală cu privire la infracţiunea de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art 244 alin 1 și 2 din Codul Penal, reclamate de persoana vătămată ####### ####.
În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 25.05.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Partajează acest conținut:





