De la închisoare cu executare la pedeapsă sub supraveghere: doi șoferi condamnați pentru trafic de migranți nu vor mai ajunge în penitenciar

Judecătorii Curții de Apel au decis definitiv, la 27 mai 2026, să admită apelurile formulate de doi inculpați cetățeni letoni condamnați pentru trafic de migranți. Instanța a păstrat condamnările la câte 3 ani de închisoare pentru fiecare, însă a schimbat modalitatea de executare: pedepsele nu vor fi executate în regim de detenție, ci au fost suspendate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În cazul unuia dintre inculpați, aflat în arest preventiv, Curtea a dispus „punerea de îndată în libertate”, dacă acesta nu era reținut sau arestat în altă cauză.

O decizie definitivă: condamnarea rămâne, detenția este înlocuită cu supravegherea

Prin minuta și dispozitivul hotărârii, Curtea de Apel a admis apelurile declarate de cei doi inculpați împotriva sentinței Tribunalului Satu Mare, a desființat-o în parte și, rejudecând, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 3 ani de închisoare. Instanța a stabilit pentru fiecare inculpat un termen de supraveghere de 3 ani, în temeiul art. 91 și art. 92 Cod penal.

Cei doi trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele stabilite, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe schimbarea locuinței și orice deplasare mai mare de 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să furnizeze informații privind mijloacele lor de existență. De asemenea, Curtea le-a impus frecventarea unui program de reintegrare socială și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pentru 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei indicate în hotărâre sau la Mănăstirea Sfintei Cruci.

Noaptea transporturilor: două autovehicule, două grupuri de migranți și traseul spre frontiera cu Ungaria

Starea de fapt reținută de instanțe descrie o operațiune desfășurată în noaptea de 3 septembrie 2022, pe un traseu care pornea din zona Timișoara și se îndrepta spre nord-vestul țării, în apropierea frontierei româno-ungare. Potrivit hotărârii, primul inculpat conducea un autovehicul marca Peugeot, înmatriculat în Slovacia, iar în compartimentul de marfă al acestuia au fost găsite 20 de persoane, cetățeni din Bangladesh. Autovehiculul a fost oprit în jurul orei 02:30, pe comunicația DJ196B, la intrarea într-o localitate la aproximativ 5 kilometri de linia de frontieră cu Ungaria, pe direcția bornei K 40.

În aceeași noapte, în jurul orei 05:30, în punctul de trecere a frontierei Urziceni, a fost identificat și al doilea inculpat, la volanul unui Citroen Jumper, de asemenea înmatriculat în Slovacia. În legătură cu acest vehicul, hotărârea consemnează că au fost observate urme de noroi și obiecte considerate specifice migranților de religie musulmană. Vehiculul fusese văzut anterior, în jurul orei 04:20, deplasându-se în zona localității Berveni, către frontiera de stat.

Mai târziu, în jurul orei 08:00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră, pe direcția bornei L 31, un alt grup de 20 de persoane de origine afroasiatică. Din descrierea hotărârii rezultă că în acest al doilea grup se aflau cetățeni sirieni, somalezi și mai mulți minori, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani.

Imaginea de ansamblu reținută de instanță este aceea a două transporturi paralele sau coordonate, realizate de doi șoferi străini, cu autovehicule înmatriculate în Slovacia, care ar fi preluat migranți din zona Timișoara și i-ar fi dus în apropierea frontierei cu Ungaria. În logica acuzării, transportul nu era unul obișnuit, ci făcea parte dintr-un traseu clandestin de facilitare a trecerii frauduloase a frontierei de stat.

Preluarea din zona Timișoara și transportul până aproape de graniță

Una dintre piesele centrale ale dosarului a fost locul și modul în care migranții au fost preluați. Hotărârea arată că, din declarațiile inculpaților, ale migranților și din procesele-verbale de cercetare la fața locului, a rezultat că persoanele transportate au fost preluate dintr-o zonă împădurită din apropierea Timișoarei. Acest detaliu a cântărit semnificativ în analiza instanței, deoarece contrazicea versiunea apărării potrivit căreia inculpații ar fi realizat un transport legitim de muncitori.

În cazul primului inculpat, instanța a reținut că acesta a transportat 20 de cetățeni din Bangladesh, ascunși în autovehiculul Peugeot, pe ruta Timișoara – zona frontierei cu Ungaria, până la locul unde autovehiculul a fost oprit de autorități. Pentru al doilea inculpat, instanța a reținut că a transportat 20 de persoane, printre care și minori, cu autovehiculul Citroen Jumper, până în zona localității Berveni, foarte aproape de linia de frontieră.

Faptul că al doilea inculpat a susținut că s-ar fi speriat și i-ar fi abandonat pe migranți nu a convins instanța. Judecătorii au observat că acesta nu i-a lăsat imediat după îmbarcare, ci a parcurs cu ei sute de kilometri, de la Timișoara până în județul Satu Mare, oprindu-se abia în apropierea frontierei. În motivare, Curtea a apreciat că această conduită este incompatibilă cu ideea unei retrageri spontane și credibile din activitatea infracțională.

Pentru instanță, traseul, ora deplasării, modul de preluare, apropierea de frontieră și coordonarea prin aplicații de comunicare au format un ansamblu probator coerent. Nu un singur element a dus la condamnare, ci coroborarea lor: preluarea dintr-un loc izolat, deplasarea pe un traseu transfrontalier, transportul în autovehicule de marfă și promisiunea unor sume de bani.

Apărarea inculpaților: „credeam că transportăm muncitori”

Cei doi inculpați au avut, potrivit Curții, o poziție procesuală oscilantă. În faza de urmărire penală au făcut declarații care au inclus elemente de recunoaștere, dar în cursul judecății au încercat să-și limiteze vinovăția, afirmând că nu ar fi știut că transportă migranți în contextul unei treceri frauduloase a frontierei.

Primul inculpat a declarat inițial că fusese trimis de angajatorul său să preia muncitori, pe baza unor coordonate primite, și să îi lase într-o altă locație indicată. Ulterior, la o nouă audiere, a admis că venise pentru a prelua și transporta un grup de migranți ilegali, despre care susținea că ar fi crezut că sunt moldoveni sau ucraineni. A mai arătat că urma să primească o sumă consistentă de bani, fără a putea preciza cuantumul exact.

Al doilea inculpat a declarat că fusese angajat, împreună cu primul, de o persoană de cetățenie letonă, pentru a prelua și transporta un grup de migranți până în Slovacia. A susținut, la rândul său, că ar fi crezut că persoanele transportate erau moldoveni sau ucraineni și că s-a speriat când a constatat că erau de origine afroasiatică. Totuși, potrivit instanței, această explicație a fost infirmată de faptul că a continuat deplasarea până aproape de frontieră.

Curtea a respins aceste apărări ca fiind lipsite de consistență. În motivare se arată că, dacă ar fi fost vorba despre un transport obișnuit de muncitori, „era lipsit de orice logică” faptul că cei doi șoferi ar fi mers pe coordonate separate, dar pe trasee asemănătoare, din zona Timișoara până în apropierea frontierei cu Ungaria.

Declarațiile migranților și recunoașterile după planșe foto

Hotărârea acordă o importanță deosebită declarațiilor date de migranți în cursul urmăririi penale. Aceștia au relatat că au fost preluați din zona Timișoara și transportați în vederea trecerii frontierei. În cazul persoanelor găsite în zona Berveni, o parte dintre acestea au arătat că au fost transportate cu un vehicul de culoare albastră, culoare asociată autovehiculului condus de al doilea inculpat.

Mai mult, în cazul celui de-al doilea inculpat, mai mulți migranți l-au recunoscut după planșa foto ca fiind persoana care i-a preluat din zona Timișoara și i-a transportat până în locul în care au fost găsiți, în zona localității Berveni. Pentru instanță, aceste recunoașteri au completat tabloul probator, alături de declarațiile inculpaților, procesele-verbale de cercetare la fața locului și împrejurările obiective ale deplasării.

Instanța de fond, iar ulterior Curtea de Apel, au considerat că probele demonstrează „dincolo de orice îndoială rezonabilă” că ambii inculpați au realizat activități de preluare și transport al migranților în scopul trecerii frauduloase a frontierei. Această formulare este esențială în materie penală: condamnarea nu poate fi întemeiată pe simple suspiciuni, ci pe un standard probatoriu ridicat, care exclude îndoiala rezonabilă cu privire la existența faptei, caracterul ei penal și vinovăția autorului.

Încadrarea juridică: trafic de migranți în formă agravată

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal. Forma agravată reținută în cauză are legătură cu scopul obținerii, direct sau indirect, a unui folos patrimonial.

Instanța a reținut că elementul material al infracțiunii a constat în preluarea, călăuzirea și transportarea migranților în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. În motivarea hotărârii se arată că infracțiunea este una de pericol, ceea ce înseamnă că nu era necesar ca migranții să fi trecut efectiv frontiera pentru ca fapta să fie consumată. Este suficientă activitatea de facilitare a trecerii frauduloase, în condițiile cerute de lege.

Curtea a subliniat și un aspect important: naționalitatea migranților este irelevantă pentru existența infracțiunii. Chiar dacă inculpații au susținut că ar fi crezut că persoanele transportate erau moldoveni sau ucraineni, acest lucru nu înlătură caracterul penal al faptei, dacă transportul era realizat în scopul trecerii frauduloase a frontierei. Instanța a reținut explicit că elementele constitutive ale infracțiunii sunt îndeplinite indiferent dacă persoanele transportate proveneau din Bangladesh, Moldova, Ucraina sau alte state.

La fel, Curtea a arătat că nu este decisiv dacă inculpații au încasat efectiv banii promiși. Pentru forma agravată, ceea ce contează este scopul urmărit: obținerea unui folos patrimonial. În motivare, instanța explică faptul că textul legal are în vedere scopul obținerii directe sau indirecte a unor foloase, fiind irelevant dacă acest scop a fost atins în final.

De ce nu a fost aplicată procedura simplificată

În apel, ambii inculpați au solicitat aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă. Curtea a respins această solicitare ca tardivă. Judecătorii au arătat că procedura simplificată nu mai poate fi aplicată în apel, deoarece momentul procesual prevăzut de lege fusese depășit: cererea trebuia formulată înainte de începerea cercetării judecătorești în fața instanței de fond.

Totuși, Curtea nu a ignorat complet poziția de recunoaștere manifestată ulterior. A precizat că, în faza apelului, această atitudine poate fi valorificată în beneficiul inculpaților doar în cadrul individualizării pedepsei, potrivit art. 74 Cod penal, nu ca mecanism automat de reducere a limitelor de pedeapsă.

Această distincție este esențială. Recunoașterea târzie nu mai deschide calea procedurii simplificate, dar poate conta la stabilirea modului de executare. Exact acest lucru s-a întâmplat în cauză: Curtea nu a redus pedeapsa, dar a folosit, printre altele, recunoașterea finală și regretul manifestat pentru a justifica suspendarea sub supraveghere.

De la executare la suspendare: punctul decisiv al hotărârii

Miza reală a apelului nu a fost existența faptei, ci modalitatea de executare. Tribunalul condamnase inculpații la câte 3 ani de închisoare cu executare, reținând, printre altele, că aceștia s-ar fi sustras de la urmărirea penală sau judecată. Pe această bază, prima instanță a considerat incident art. 91 alin. 3 lit. c Cod penal, care exclude suspendarea sub supraveghere atunci când inculpatul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată.

Curtea de Apel a avut o abordare diferită. Judecătorii au admis că inculpații nu au respectat obligațiile impuse prin controlul judiciar și că această conduită a atras măsuri preventive, inclusiv arestarea preventivă. Totuși, Curtea a apreciat că noțiunea de „sustragere” nu trebuie interpretată automat și rigid. În motivare, instanța arată că sustragerea presupune o atitudine activă, orientată spre evitarea urmăririi penale sau a judecății, dar și efectul concret ca una dintre aceste faze procesuale să se desfășoare în lipsa inculpatului.

Or, în această cauză, Curtea a constatat că inculpații au participat efectiv atât la urmărirea penală, cât și la judecată, au fost audiați și au dat declarații. Din acest motiv, instanța a considerat că nu se poate reține interdicția absolută de la art. 91 alin. 3 lit. c Cod penal. Aceasta este una dintre cele mai relevante concluzii juridice ale deciziei: încălcarea controlului judiciar nu este echivalentă, în mod automat, cu sustragerea care blochează suspendarea executării pedepsei.

Gravitatea faptelor și circumstanțele personale

Curtea nu a minimalizat gravitatea cauzei. A reținut că inculpații au transportat grupuri numeroase de migranți, că unul dintre grupuri includea minori și că activitatea urmărea obținerea unor sume de bani. A mai observat că infracțiunile la regimul frontierei sunt infracțiuni de pericol, iar instanța trebuie să evalueze în concret măsura în care fapta a pus în pericol relațiile sociale protejate.

În același timp, judecătorii au pus în balanță circumstanțele personale ale inculpaților. Ambii nu erau cunoscuți cu antecedente penale, erau căsătoriți, aveau pregătire școlară și profesia de conducători auto. Curtea a apreciat că, în afara faptelor deduse judecății, cei doi par integrați social și că infracțiunea poate fi privită ca o conduită izolată în viața lor.

Un alt element care a cântărit a fost faptul că migranții nu au trecut efectiv frontiera. Curtea a arătat că, deși acest rezultat nu este necesar pentru existența infracțiunii, el poate fi luat în calcul la individualizarea pedepsei și, mai ales, la alegerea modalității de executare. Cu alte cuvinte, fapta rămâne penală și gravă chiar dacă trecerea frontierei nu s-a produs, dar lipsa rezultatului final poate diminua intensitatea consecințelor concrete.

De ce pedeapsa nu a fost redusă

Curtea a păstrat pedepsele de câte 3 ani de închisoare, apreciind că acestea sunt proporționale cu gravitatea faptelor. Judecătorii au observat că pedeapsa stabilită de prima instanță era deja la minimul special prevăzut pentru forma agravată a infracțiunii de trafic de migranți. În aceste condiții, nu exista un spațiu real de reducere în afara aplicării procedurii simplificate, care fusese cerută tardiv.

Instanța a formulat limpede echilibrul soluției: pedeapsa de 3 ani este necesară pentru a atrage atenția inculpaților asupra gravității încălcării legii penale, dar executarea în detenție nu este indispensabilă pentru atingerea scopului pedepsei. Curtea a considerat că simpla condamnare, împreună cu măsurile de supraveghere, obligațiile impuse și riscul revocării suspendării, reprezintă un avertisment suficient.

Aceasta este cheia hotărârii: Curtea separă ferm cuantumul pedepsei de regimul executării. Menținerea pedepsei transmite gravitatea juridică a faptei; suspendarea sub supraveghere reflectă evaluarea persoanei inculpaților, a conduitei procesuale finale și a posibilității de reintegrare fără privare de libertate.

Şedinţe