O anchetă de amploare coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare scoate la lumină suspiciuni grave privind utilizarea fondurilor publice alocate prin programul guvernamental „Masă Sănătoasă”.
Marți, 19 mai 2026, procurorii au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal care vizează infracțiuni de obținere ilegală de fonduri, delapidare și fals intelectual, potrivit comunicatului oficial transmis de instituție.
Ancheta vizează activitatea unor unități de învățământ din comuna Socond, incluse în programul național destinat acordării unei mese elevilor din sistemul preuniversitar.
Din cercetările preliminare efectuate în cauză a rezultat că la nivelul unităților de învățământ situate pe raza comunei Socond prin intermediul personalului cu atribuții în acest sens, cu sprijinul societății de catering contractante, determină achitarea din bugetul de stat a unui număr de meniuri superior numărului de elevi prezenți fizic în fiecare zi la orele de curs, se arată în comunicatul Parchetului.
Procurorii susțin că diferențele dintre meniurile raportate și cele distribuite efectiv ar fi generat prejudicii suportate din bani publici.
Prejudiciind astfel bugetul de Stat, prin aceea că numărul meniurilor livrate zilnic era mult inferior celor achitate, precizează anchetatorii.
Dosarul ridică semne serioase de întrebare privind modul în care sunt gestionate fondurile destinate programelor sociale pentru elevi, în special într-un context în care „Masă Sănătoasă” a fost promovat ca instrument pentru reducerea abandonului școlar și sprijinirea copiilor din medii vulnerabile.
Ancheta este desfășurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Procurorii precizează că investigația este în desfășurare și urmărește „clarificarea situației de fapt și a contribuției fiecărei persoane implicate”, toate persoanele vizate beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Partajează acest conținut:





