Consiliul Județean Bihor a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Tram-tren, cea mai mare investiție din istoria instituției, în valoare de peste 280 de milioane de euro.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.
Proiectul va transforma mobilitatea în zona metropolitană Oradea, prin dezvoltarea unei rețele moderne de transport public, cu o lungime totală de 33,4 kilometri și 27 de stații.

Tram-trenul va conecta municipiul Oradea cu Băile Felix, Băile 1 Mai și Cordău, dar și cu localitățile din vestul județului, precum Sântandrei, Toboliu și Borș. Un element esențial îl reprezintă realizarea unei legături directe cu Aeroportul Oradea, facilitând accesul rapid pentru pasageri.
Sistemul va integra infrastructura feroviară existentă cu rețeaua de tramvai din Oradea, permițând circulația unor vehicule moderne de tip tram-tren, capabile să ruleze atât pe liniile urbane, cât și pe cele feroviare.
În cadrul proiectului vor fi achiziționate 14 astfel de vehicule.
Componenta de infrastructură include reabilitarea și electrificarea liniilor de cale ferată pe tronsoanele Oradea – Băile Felix – Cordău și Oradea – Toboliu, realizarea conexiunilor între calea ferată și rețeaua de tramvai, precum și extinderea liniilor până în Borș și către aeroport.
Proiectul este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Oradea Transport Local, Asociația Zona Metropolitană Oradea și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, fiind finanțat prin Programul Transport 2021–2027.
Din valoarea totală, 10,7 milioane de euro reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor, restul fiind fonduri europene.
Autoritățile estimează că proiectul va reduce timpul de deplasare, va descongestiona traficul rutier și va oferi o alternativă modernă de transport pentru mii de persoane care tranzitează zilnic zona metropolitană.
Partajează acest conținut:





