SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Într-un moment în care presiunea asupra sistemului judiciar devine tot mai vizibilă, judecătorul Alin Ene, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii și reprezentant al judecătoriilor, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj amplu despre necesitatea normării activității instanțelor de judecată.
Postarea, intitulată sugestiv „Schimbarea paradigmei: despre normarea activității instanțelor de judecată”, propune o reflecție lucidă asupra limitelor actuale ale sistemului și asupra modului în care poate fi regândită organizarea muncii în instanțe.
Mesajul pornește de la o constatare statistică dificil de ignorat. După cum arată judecătorul Alin Ene, „în fiecare an, numărul dosarelor nou-intrate în instanțele din România crește exponențial, creșterea înregistrată între 2020 și 2024 fiind de peste 27%”.
În același timp, realitatea structurii sistemului judiciar a rămas practic neschimbată: „schemele de judecători și grefieri au rămas aceleași în ultimii 10 ani”, iar timpul disponibil pentru desfășurarea activității este același „anul are tot 365 de zile (aprox. 250 lucrătoare), săptămâna are tot 5 zile lucrătoare, iar ziua are tot 8 ore de muncă”.
În aceste condiții, sistemul judiciar românesc a funcționat până în prezent pe baza unei paradigme implicite, pe care membrul CSM o sintetizează foarte clar: „până acum, paradigma Justiției a fost simplă: instanțele și judecătorii trebuie să gestioneze oricâte dosare li se repartizează”.
Rezultatul acestui model de funcționare a fost unul paradoxal. Instanțele românești au reușit să mențină o operativitate ridicată și o durată medie de soluționare a cauzelor situată sub media europeană, deși volumul de dosare gestionat este mult mai mare decât în alte state.
După cum subliniază Alin Ene, această performanță nu poate fi explicată decât prin efortul constant al celor care lucrează în sistemul judiciar: „asta a fost posibil exclusiv prin eforturile și sacrificiile imense ale personalului din Justiție (judecători, grefieri, personal auxiliar)”. Totuși, avertizează acesta, un astfel de model nu poate fi sustenabil pe termen lung.
Pentru a descrie această situație, judecătorul folosește o comparație sugestivă: „este ca și cum ai cere cuiva să alerge un maraton în fiecare zi. O vreme poate reuși, din voință și din simțul datoriei. Dar niciun organism nu poate funcționa astfel la nesfârșit”.
Pornind de la această realitate, mesajul publicat de membrul CSM propune o schimbare de paradigmă în modul în care este înțeleasă capacitatea sistemului judiciar de a gestiona volumul de cauze. Noua abordare pornește de la o întrebare elementară: „câte dosare poate gestiona în mod realist un judecător într-un an, în condiții de calitate?”.
În lipsa unor măsurători interne consolidate, raportarea se face la studiile europene, care arată diferențele majore dintre România și alte state. După cum precizează, „în materie non-penală, media europeană este de aproape patru ori mai mică decât în România”.
Soluția propusă este introducerea unui mecanism de normare a activității instanțelor.
Concret, „se stabilește norma anuală și zilnică de dosare nou-înregistrate per judecător și per instanță, iar dosarele nou intrate se repartizează în limita acestei capacități obiective”. Cauzele care depășesc această capacitate nu sunt ignorate, ci „rămân într-un stoc vizibil public, repartizat gradual în zilele următoare”, cu posibilitatea prioritizării anumitor tipuri de dosare.
În esență, noua paradigmă este exprimată într-o formulare directă: „sistemul judiciar, în structura actuală, poate gestiona zilnic un număr de X dosare nou înregistrate. Prin urmare, doar atâtea dosare vor fi repartizate judecătorilor spre soluționare. Tot ce depășește această capacitate așteaptă”.
Judecătorul Alin Ene nu evită însă nici efectele imediate ale unei astfel de schimbări. În configurația actuală a sistemului, normarea va avea inevitabil un impact asupra duratei proceselor. După cum explică acesta, „normarea va duce automat la creșterea termenelor de soluționare pentru dosarele nou-înregistrate. Este un efect matematic, nu o opțiune”.
Diferența esențială constă însă în faptul că presiunea nu va mai fi transferată exclusiv asupra judecătorului, ci va deveni vizibilă la nivel instituțional. Iar această vizibilitate poate genera, în mod real, intervenții structurale menite să corecteze dezechilibrul dintre volumul de activitate și capacitatea sistemului.
În acest sens, mesajul indică și direcțiile posibile de remediere: creșterea numărului de judecători, asigurarea personalului de suport pentru fiecare magistrat și reducerea numărului de cauze care ajung în competența instanțelor.
În concluzie, judecătorul subliniază că normarea activității instanțelor nu reprezintă o reacție conjuncturală și nici o sancțiune pentru sistem. „Normarea nu este o reacție conjuncturală și nu este o sancțiune pentru nimeni. Este un deziderat vechi al sistemului, amânat constant sub pretextul că «nu e momentul potrivit». Momentul potrivit nu apare singur. Este determinat de realitate”.
Iar realitatea, după cum sugerează mesajul publicat de membrul CSM, indică tot mai clar că sistemul judiciar are nevoie de o schimbare de paradigmă pentru a putea funcționa sustenabil pe termen lung.
Partajează acest conținut:
