SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, joi, condamnarea României la plata a câte 10.000 de euro daune morale pentru doi studenți pakistanezi expulzați din țară în 2012, la solicitarea Serviciului Român de Informații. Judecătorii CEDO au arătat că instanțele române nu le-au adus la cunoștință celor doi studenți faptele concrete în baza cărora Serviciul Român de Informații a cerut expulzarea lor.
Potrivit documentelor CEDO, cetățenii pakistanezi Ramzan și Adeel Muhammad au venit la studii în România, în 2009, respectiv 2012, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Primul beneficia de o viză de lungă ședere, în timp ce Adeel primise o viză valabilă până în 2015.
Pe 4 decembrie 2012, Serviciul Român de Informații a cerut Parchetului sesizarea Curții de Apel București pentru a-i declara indezirabili pe cei doi pakistanezi pe teritoriul românesc. Erau invocate indicii serioase – susținute prin informații strict secrete – în legătură cu implicarea celor doi studenți în activități de natură a afecta grav securitatea națională. Pentru că primul complet al Curții de Apel care trebuia să ia această decizie nu poseda autorizație de acces la informațiile clasificate din dosarul Parchetului, a fost format un nou complet, care i-a declarat indezirabili pe cei doi pakistanezi.
În plus, asiaticii au fost reținuți, urmând a fi scoși de pe teritoriul românesc. În recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi au susținut că s-au aflat în imposibilitatea de a se apăra în fata instanței, după ce Curtea de Apel București le-a respins atât dreptul la un avocat din oficiu, cât și accesul la dosar, pe motiv ca documentele au caracter clasificat.
Pakistanezii au reclamat România la CEDO în 2012
Pentru că apelul le-a fost respins, Ramzan și Adeel Muhammad au sesizat CEDO, invocând încălcarea art.1 din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (garanții procedurale în cazul expulzării străinilor) și a art.13 al Convenției (dreptul la un recurs efectiv). Cei doi reclamanți susțineau că nu li s-a spus care sunt motivele invocate de autoritățile române pentru a-i expulza, iar instanțele din țară au invocat caracterul secret al informațiilor, fără să li se spună de ce sunt acuzați.
În urma verificării documentelor, CEDO a concluzionat că reclamanții au suferit ”limitări semnificative în exercitarea dreptului lor de a fi informați cu privire la faptele care stau la baza deciziei de deportare și dreptul lor de a avea acces la conținutul documentelor și la informațiile invocate de autoritatea competentă care a avut a luat acea decizie”.
”Din dosar nu reiese că necesitatea unor astfel de limitări fusese examinată și identificată ca justificată în mod corespunzător de către o autoritate independentă. Curtea a observat că reclamanții au primit doar informații foarte generale despre acuzațiilor împotriva lor (…). Nici nu li s-au furnizat informații despre etapele cheie ale procedurilor sau despre posibilitatea de a accesa documente clasificate din dosar prin intermediul unui avocat care deține un certificat ORNISS”, a arătat instanța europeană.
Drept urmare, CEDO a constatat încălcarea art.1 din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (garanții procedurale în cazul expulzării străinilor) și a condamnat România la plata către fiecare reclamant a sumei de 10.000 de euro și a 1365 de euro, pentru ambii, pentru acoperirea costurilor de judecată.
DOCUMENT – Decizia CEDO în cazul Muhammad and Muhammad v. Romania:
Partajează acest conținut:
