Nu iese fum fără foc astfel că zvonistica s-a dovedit cât se poate de reală. Fostul căpitan al echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Bogdan Nicolescu a semnat cu marea rivală, U-Banca Transilvania. Clubul clujean l-a prezentat azi (sâmbătă, 13 iunie) ca primul transfer făcut de campioana României pentru viitorul sezon.

Cunoscut în lumea baschetului românesc ca „Bobe”, jucătorul în vârstă de 29 de ani a început activitatea în 2015 la Oradea, unde a evoluat timp de 11 sezoane.

Din 2015 până în 2026, Nicolescu a intrat pe parchet în 502 meciuri pentru CSM CSU. În cei 11 ani petrecuți pe malul Crișului, Bobe a pus umărul la câștigarea a trei campionate ale României (2016, 2018 și 2019) și o SuperCupă (2019). De asemenea, a urcat alături de fosta sa echipă pe ultima treaptă a podiumului în ediția 2020-2021 a FIBA Europe Cup.
„Mă bucur foarte mult că am reușit de data aceasta să-l aducem pe Bobe la Cluj. Este un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult încă de anul trecut, însă nu am reușit să îl aducem. Îi mulțumesc pentru că de această dată a ales Clujul. Este un jucător care poate să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Este și căpitanul echipei naționale, îl cunosc bine de acolo. Este un băiat cu un caracter foarte bun, exact ceea ce ne dorim noi. În plus, calitățile lui baschetbalistice, în special cât de atletic este și dorința sa de luptă, sunt caracteristici care se încadrează foarte bine în stilul nostru de joc și în ceea ce ne dorim. Îi urez bun venit, mult succes la noi și să ne îndeplinim împreună toate obiectivele” – a declarat Mihai Silvășan pentru site-ul oficial al clubului clujean u-bt.basketbal. De altfel, Bobe Nicolescu a evoluat în 12 meciuri pentru națională cu Mihai Silvășan selecționer.
„Mă bucur foarte mult să mă alătur unui proiect atât de ambițios. Am urmărit de la distanță ascensiunea clubului în ultimii ani și am admirat munca tuturor celor implicați. Competițiile în care clubul a evoluat în ultimii ani m-au făcut să îmi doresc să fac parte din această echipă. Posibilitatea de a concura la acest nivel a fost un factor important în decizia mea, și sunt bucuros că am primit această oportunitate. Îmi doresc să ajut echipa să aibă cât mai mult succes prin energia și determinarea care mă definesc ca jucător și, împreună, să continuăm parcursul european pe care acest club l-a construit în ultimii ani. Abia aștept să ne vedem! Haide „U”!” a spus Bobe, citat de același site.
sursa foto reprezentativ: CSM Oradea
sursa foto articol: u-bt.basketbal
Partajează acest conținut:





