Singurul orădean care poate dovedi că a fost mus pe vaporașul care a navigat pe Crișul Repede e fost polițist operativ. E scriitor și are o biografie ca a lui Gorki

Are formație cazonă și suflet de înger, Ștefan Lazăr, polițist cu funcție operativă, e autorul mai multor cărți de aforisme și are, așa cum remarca regretatul dramaturg Mircea Bradu, că vacanţele lui Ştefan Lazăr par luate din altă biografie, „a lui Gorki, mi se pare ”.Fuie și numai pentru că Ștefan Lazăr a fost, la 10 ani singurul mus-băiat marinar- de pe Delfin.

Cărțile lui s-au născut  în urma lecturilor pe nerăsuflate, inițial neselective, ulterior selective, derulate pe parcursul a decenii  de viață. Ștefan Lazăr a povestit că, obișnuit să aibă o activitate continuă încă din copilărie, în prima zi de pensie, într-o zi de 1 ianuarie, și-a luat, ca de obicei, geanta și sticluța de cafea să meargă la muncă.A fost oprit de soție, care i-a reamintit noul statut de pensionar. Abia atunci a realizat că viața va avea un alt curs: „Am crezut că pică bolta cerească pe mine. Ce fac de acum încolo? Mă apuc de gătit, inventez rețete, mâncăruri, inventez rachete?”, a mărturisit fostul polițist, scriitorul de azi cum a început să scrie cărți de aforisme. Mircea Bradu spunea că Ștefan Lazăr acoperă „faptic şi metaforic portretul unui «flăcău de pe crişuri »: cuminte, sârguincios, onest, prietenos, iubitor de pace şi linişte, crescut de părinţi înţelepţi, respectuos- altfel spus- purtat la vreme la şcoală şi la biserică ”.

Probabil fiecare secvenţă din viața fostului polițist are merita câte o carte: a muncit, în fiecare vacanţă, pe şantier pentru a-şi ajuta părinţii, la pepiniera de cireşi şi piersici, la coasă la trifoi şi fân, la seceră. A fost mus- băiat marinar- pe singurul vas care a navigat pe Criş. În copilărie, scriitorul de azi a luat ore de vioară şi trompetă, a fost distribuit în piese de teatru şi e „Prieten al cărţii ” cu acte în regulă- dovadă insigna păstrată la loc de cinste în cutia cu bijuterii a doamnei Lazăr. Cea care l-a şi îndemnat să scrie. Ştefan Lazăr a urmat o carieră destinată caracterelor puternice, a avut funcţii operative acolo unde viaţa se trăieşte în fapte: în poliţie. S-a călit de mic, dar sufletul a rămas al unui romantic.

La 10 ani a fost singurul mus de pe vasul de croazieră Delfinul.Era Oradea anilor 60. „Erau ani în care oraşul era cuprins de efervescenţă. În toate domeniile. Erau spectacole de teatru de revistă, la teatrul de vară venea o trupă de mare succes din fosta Republică Democrată Germană. În plan sportiv era la fel. La meciurile echipei de fotbal Crişul tribunele erau pline. Oradea a fost apoi gazda celebrei Boca Junior, a naţionalei de fotbal a Poloniei din care făcea parte Grzegorz Lato, jucător simbol. Se organizau concursuri de box, concursuri atletice, scrima era în mare vogă. Şi pentru a fi mai explicit, erau anii în care parcă toată lumea simțea, indiferent de domeniu că : «navigare necesse est». Fiindcă e obligatoriu, atunci şi acum să înveţi a naviga, fie că o faci intrând într-o bibliotecă, pe internet sau în sens strict practicând sporturi maritime”, spune Ştefan Lazăr, singurul orădean care poate dovedi că a fost mus pe vaporaşul de croazieră care naviga pe Crişul Repede, pe Delfinul.

„Pe orice vas există o scară ierarhică. Musul e primul, în treaptă inferioară. E băiatul bun la toate, un totum-factum. Era vacanţa de vară a anului 1961. Pe malul Crişului, în zona Parcului Muncitorilor erau două debarcadere: unul pentru nave, altul pentru caiace, bărci cu vâsle. Pe mal era şi o baracă din care un domn emitea bilete, puteai să împrumuţi barca pentru ½ oră-1 oră. Când nu emitea bilete, domnul avea un fluier. Îl mai ajutau 1-2 copii care fluierau şi te avertizau că trebuie să aduci barca la mal, fiindcă ţi-a expirat timpul. Mi-a plăcut mult ce am văzut că se întâmplă acolo şi mi-am oferit serviciile. Aveam zece ani. Atunci marangonii – constructori de bărci – făceau bărci din lemn, iar bărcile prindeau apă. Îmbinările dintre coaste cedau. Trebuia să golesc bărcile de apă- şi nu erau uşoare – să le pun apoi din nou pe linia de plutire. Pentru asta le puneam întâi pe un deluşor artificial şi la ridicam apoi până la linia de apă. Fixam vâslele în furcă şi porneam pe traseu. În zona Podului 23 August era o zonă de restricţie din cauza curenţilor. Apa ciupeşte din mal, era o navă de dragare care scotea grohotişuri din Criş. Era un debarcader în zona Hotel Dacia. Pe primul debarcader erau două babe maritime din fier unde se lega nava cu parâma ca să aibă stabilitate. Croziera cu vaporaşul era de 30 de minute. Mergea în aval spre pod întorcea în zona Hilton.”

Vaporaşul de croazieră Delfinul a fost construit în atelierele fostei întreprinderi de salubritate IATS. „Ideea a fost a maistrului mecanic Oşvat Ede. Atunci studiile unui maistru mecanic echivalau cu cele de subinginer. Domnul Oşvat a făcut proiectul navei. Era un om genial. Împreună cu echipa sa de la IATS, din trei foi de tablă au făcut o navă. Nişte oameni care au văzut nave doar în filme. Am avut admiraţie întotdeauna pentru ingeniozitatea oamenilor care au făcut atunci meserie. Delfinul era construit pe baze metalice, avea un coviltir deasupra. Şi o ghirlandă de becuri colorate. Ultimele curse cu Delfinul aveau loc la lăsatul serii, atunci când cântau greierii. Îmi amintesc că eram odată 40 de copii la bord. Stăteau pe nişte laviţe duble de lemn. Era o atmosferă feerică. Pe mal la grădina de vară, la Restaurantul Pescăruşul se dansa. Era un ring de dans printre platani şi castani uriaşi. Se auzea o muzică lentă.Beculeţele navei luminau Crişul. Delfinul duduia. Avea un motor de tractor. Avea şi o ancoră de câteva sute de kilograme, dar şi cangea cu care puteai să-l împingi. Domnul Oşvat Ede era şi constructorul Delfinului, dar şi instructor pe navă. Oamenii veneau de pe Averescu, se uitau de pe malul Crişului la navă. Pe mine această experinţă de mus m-a învăţat multe. M-a fortificat fizic- la zece ani vâsleam contra curentului şi duceam bărcile de lemn pe linia de plutire. Am devenit mai solid, mai viguros. Am avut şi un costum special pentru postul meu. Am primit bereta de la un orădean care s-a pensionat din marina militară. Domnula cela mi-a făcut cadou şi un porthart”, povesteşte Ştefan Lazăr.