Avocata Elena Radu a transmis, la 6 iulie 2026, o scrisoare deschisă către Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, prin care solicită instituției să intervină pentru apărarea independenței judecătorilor și a imaginii sistemului judiciar. Demersul vizează, potrivit autoarei, un tipar de mediatizare a unor cauze penale prin scurgeri de informații „pe surse”, comunicate ale parchetelor și expunerea publică a persoanelor cercetate, practici despre care aceasta susține că pot crea presiune asupra judecătorilor înainte ca aceștia să se pronunțe asupra unor cereri sau măsuri preventive.
Scrisoarea este adresată Secției pentru judecători a CSM, instituție căreia autoarea îi invocă atribuțiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 305/2022. Elena Radu cere apărarea „independenței judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor”, dar și a „independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție reprezentat de instanțele de judecată”.
Demersul avocatei pornește de la ideea că presiunea asupra judecătorilor nu vine doar dinspre alte puteri ale statului sau din intervenții politice directe, ci poate fi generată și printr-un climat public construit înainte ca instanța să analizeze efectiv dosarul. În opinia autoarei, modul în care anumite cauze penale ajung în spațiul public, încă din fazele incipiente ale urmăririi penale, poate afecta prezumția de nevinovăție și poate pune judecătorul într-o poziție dificilă atunci când trebuie să decidă exclusiv în baza legii și a probelor.
„Presiune publică indirectă, artificială, nelegitimă și orchestrată”
În scrisoarea deschisă, Elena Radu afirmă că a constatat direct existența unor practici care, în opinia sa, ar încălca principiul independenței justiției și al independenței judecătorului. Ea descrie aceste practici drept un posibil tipar întâlnit în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor parchete.
Autoarea susține că, în anumite dosare penale, ar fi folosite „practici ilegale pentru a genera o presiune publică indirectă, artificială, nelegitimă și orchestrată asupra judecătorului investit cu soluționarea cauzelor și cererilor”. Potrivit acesteia, mecanismul ar începe chiar din faza urmăririi penale, atunci când informații despre persoanele cercetate, percheziții sau acuzații ajung în presă „pe surse”.
Elena Radu arată că aceste informații ar fi prezentate uneori incomplet sau denaturat, înainte ca actele procedurale să fie finalizate sau înainte ca persoana vizată să poată beneficia efectiv de toate garanțiile procesuale. În descrierea autoarei, presa ar ajunge să relateze despre persoana cercetată, despre pretinsele fapte și despre percheziții, de multe ori într-un mod care creează interes public și așteptări sociale înainte ca judecătorul să fie sesizat.
„Astfel, se creează artificial interesul și așteptarea societății cu privire la subiect și persoană”, afirmă avocata în scrisoare.
Critici privind scurgerile de informații și mediatizarea perchezițiilor
Unul dintre punctele centrale ale scrisorii privește modul în care perchezițiile sunt aduse în atenția publică. Elena Radu susține că, în unele cazuri, desfășurarea perchezițiilor ar fi însoțită de o mediatizare disproporționată, prin prezența jurnaliștilor sau prin publicarea rapidă de imagini și informații despre operațiune.
Autoarea afirmă că, în anumite situații, la percheziții participă „un număr semnificativ de organe de cercetare penală” și persoane mascate, într-un mod pe care îl consideră disproporționat față de natura faptelor sau de periculozitatea persoanelor vizate. În opinia sa, această desfășurare ar contribui la construirea unei percepții publice de gravitate sporită a cazului.
Elena Radu susține, de asemenea, că jurnaliștii ajung uneori să cunoască locul perchezițiilor sau să relateze despre acestea în timp real ori înainte ca operațiunile să se fi încheiat. În interpretarea sa, acest lucru ar alimenta interesul public și ar transforma cauza penală într-un eveniment mediatic cu impact asupra imaginii persoanei cercetate.
În scrisoare, autoarea leagă aceste episoade de un mecanism mai larg de construire a unei imagini publice negative. Potrivit acesteia, publicul ar ajunge să primească fragmente de informație, uneori scoase din context, iar persoana vizată ar fi prezentată într-o lumină defavorabilă înainte ca un judecător să se pronunțe.
Comunicatele parchetelor, în centrul criticilor
O parte importantă a scrisorii este dedicată comunicatelor de presă transmise de parchete. Elena Radu susține că aceste comunicate apar uneori încă din faza în care persoana vizată are calitatea de suspect și că ele pot confirma, direct sau indirect, informațiile apărute anterior în presă „pe surse”.
Autoarea critică faptul că astfel de comunicate ar conține detalii precum vârsta persoanei, profesia sau funcțiile deținute, elemente care, chiar dacă nu includ numele complet, pot face persoana ușor identificabilă. De asemenea, ea susține că faptele ar fi prezentate în unele comunicate într-o manieră „trunchiată și denaturată”, prin includerea unor aprecieri ale procurorului, nu doar a descrierii juridice a acuzației.
„Chiar dacă se scrie în comunicatele de presă ale parchetelor că este respectată prezumția de nevinovăție, ea este încălcată”, afirmă Elena Radu, care leagă această încălcare de succesiunea etapelor descrise și de modul în care comunicarea publică se combină cu relatările din presă.
În opinia avocatei, aceste comunicate ar avea un efect dublu. Pe de o parte, ar confirma informațiile apărute anterior în mass-media, iar pe de altă parte ar contribui la crearea unei percepții publice potrivit căreia persoana cercetată ar fi deja vinovată. Autoarea susține că, pe fondul lipsei de educație juridică a publicului și al necunoașterii etapelor procesului penal, comunicarea publică poate fi înțeleasă greșit de cetățeni.
Ea afirmă că se poate crea impresia că „s-a stabilit deja că persoana cercetată este vinovată, a săvârșit fapta și trebuie condamnată penal la o pedeapsă cu închisoarea cu executare”.
De la imagine publică la presiune asupra judecătorului
În centrul demersului către CSM se află ideea că această mediatizare ar putea ajunge să influențeze climatul în care judecătorul soluționează cereri importante, precum plângeri împotriva măsurilor preventive sau propuneri de arestare preventivă.
Elena Radu susține că, până în momentul în care cauza ajunge în fața judecătorului, opinia publică ar putea fi deja expusă unei narațiuni potrivit căreia persoana cercetată este vinovată și periculoasă. În acest context, judecătorul ar fi chemat să se pronunțe nu doar în raport cu actele dosarului, ci și sub presiunea unei așteptări publice formate anterior.
„Când persoana ajunge în fața judecătorului pentru a îi fi analizată plângerea împotriva ordonanței privind măsurile preventive sau propunerea de arest preventiv, deja există presiunea creată în mod artificial și orchestrat asupra judecătorului”, afirmă autoarea.
Ea mai susține că, în unele situații, inclusiv motivele plângerilor formulate de persoanele vizate sau referatele cu propuneri de arestare ar ajunge în presă „pe surse”, înainte ca judecătorul să se pronunțe. Potrivit avocatei, această expunere publică ar putea alimenta dezbateri sau comentarii care să sugereze lipsa de temei a apărărilor formulate.
Autoarea invocă și dispozițiile art. 202 alin. (2) din Codul de procedură penală, arătând că judecătorul trebuie să verifice, între altele, dacă există vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. În opinia sa, o presiune publică construită înaintea soluției ar putea afecta libertatea judecătorului de a analiza calm și obiectiv aceste elemente.
Elena Radu afirmă că judecătorului i-ar putea fi „teamă de impactul pe care îl va avea soluția pe care o pronunță”, raportat la reacțiile publice generate anterior de prezentarea cazului.
Riscul extinderii criticilor de la un judecător la întregul sistem
Scrisoarea nu se limitează la protejarea judecătorului care soluționează o anumită cerere. Autoarea susține că efectele unei campanii publice împotriva unei soluții pot afecta imaginea întregului sistem judiciar.
Potrivit Elenei Radu, dacă judecătorul nu dispune luarea sau menținerea unei măsuri preventive în acord cu așteptarea publică formată prin mediatizare, acesta poate deveni ținta unor atacuri publice. În astfel de situații, afirmă autoarea, judecătorului i se pot atribui calificative precum corupt, abuziv sau nedrept, iar imaginea negativă a magistratului poate fi extinsă asupra instanțelor de judecată în ansamblu.
„Judecătorul este denigrat public și i se atribuie diverse apelative, creându-se în mentalul colectiv impresia că acesta a încălcat legea, a fost nedrept, corupt, abuziv”, se arată în scrisoare.
Autoarea susține că un fenomen similar poate apărea și în faza de judecată pe fond. Dacă persoana cercetată este trimisă în judecată, cauza poate fi readusă periodic în atenția publicului, mai ales în momente importante ale procesului, cum ar fi formularea cererilor, susținerea concluziilor sau pronunțarea soluției. În opinia avocatei, acest lucru ar menține vie percepția publică inițială de vinovăție.
Elena Radu afirmă că, în cazul unor soluții de achitare sau de încetare a procesului penal, judecătorul poate fi din nou criticat public, fără ca dezbaterea să se concentreze asupra motivelor juridice ale hotărârii. Autoarea susține că soluția este uneori prezentată „de principiu” ca un eșec al justiției, fără analiza probelor sau a temeiurilor legale care au stat la baza deciziei.
Impactul asupra încrederii în justiție
În scrisoarea adresată CSM, Elena Radu leagă aceste practici de scăderea încrederii publice în justiție. Autoarea susține că, atunci când publicul este expus repetat la narațiuni potrivit cărora instanțele ar proteja persoane deja prezentate ca vinovate, se poate crea o percepție generală negativă asupra judecătorilor și a instanțelor.
În opinia sa, problema nu se oprește la imaginea sistemului judiciar, ci poate avea efecte instituționale mai largi. Elena Radu afirmă că aceste percepții pot fi exploatate politic pentru adoptarea unor politici publice sau modificări legislative care să reducă independența judecătorilor și rolul constituțional al puterii judecătorești.
Autoarea avertizează că, în final, pot fi afectate drepturi fundamentale ale cetățeanului, precum dreptul la o instanță independentă și imparțială, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. De asemenea, ea susține că presiunile asupra instanțelor pot influența capacitatea acestora de a realiza un control judecătoresc efectiv asupra actelor administrației și ale puterii executive.
„Toate cele prezentate mai sus, pe lângă faptul că afectează imaginea și reputația întregului sistem de justiție, scăzând gradul de încredere al cetățenilor în sistemul de justiție, sunt exploatate de politic”, afirmă Elena Radu în scrisoare.
Referire la literatura juridică: presiunea societății asupra judecătorilor
Pentru a susține ideea că presiunea publică asupra judecătorilor nu este o temă nouă, autoarea citează un pasaj din lucrarea „Instituții Judiciare”, semnată de Tr. Briciu și publicată la Editura C.H. Beck în 2012. Fragmentul invocat tratează independența puterii judecătorești față de societate și pericolul ca actul de justiție să fie confundat cu satisfacerea unor așteptări populare.
În pasajul citat, se arată că „judecătorii sunt expuși şi presiunilor societății, venite din ce în ce mai des pe canale media”. Textul subliniază că opinia publică poate fi influențată de emoții, frustrări și formatori de opinie, în timp ce justiția presupune aplicarea legii pe baza probelor, într-o procedură caracterizată de contradicționalitate și garanții procesuale.
Autoarea reproduce și ideea potrivit căreia „între opinia publică, voința societății și justiție nu poate fi pus semnul egalității”. În același pasaj, se afirmă că „judecătorul nu trebuie să judece ce dorește societatea, ci ce impune legea”.
Prin această trimitere doctrinară, Elena Radu încearcă să plaseze problema descrisă într-un cadru mai larg: independența judecătorului nu trebuie protejată doar împotriva intervențiilor politice sau administrative, ci și împotriva presiunilor sociale create prin campanii mediatice sau prin interpretarea publică a unor dosare înainte de soluționarea lor.
Ce solicită, concret, autoarea CSM
Scrisoarea deschisă are forma unui apel public către Secția pentru judecători a CSM. Elena Radu cere instituției să își exercite atribuțiile legale pentru apărarea independenței judecătorilor, dar și a imaginii instanțelor.
„Vă solicit să apărați independența judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor, precum și a independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție reprezentat de instanțele de judecată”, se arată în debutul scrisorii.
Autoarea susține că CSM a făcut în trecut demersuri publice pentru apărarea independenței judecătorilor și a sistemului de justiție în raport cu anumite practici identificate de instituție. În acest context, avocata cere ca aceeași atenție să fie acordată și practicilor pe care le descrie în scrisoarea sa, respectiv celor care ar rezulta din comunicarea publică a parchetelor, din scurgerile de informații și din mediatizarea intensă a dosarelor penale.
Scrisoarea nu indică o cauză concretă în textul transmis, ci descrie un mecanism general despre care autoarea afirmă că l-a constatat direct și că ar putea apărea în mai multe dosare. Elena Radu menționează, totodată, că a detaliat această temă într-un articol publicat pe Juridice.ro.
O temă sensibilă: informarea publicului versus prezumția de nevinovăție
Subiectul ridicat de Elena Radu atinge o problemă recurentă în spațiul public: echilibrul dintre dreptul publicului de a fi informat cu privire la activitatea organelor judiciare și dreptul persoanelor cercetate de a beneficia de prezumția de nevinovăție, protecția reputației și un proces echitabil.
În cauzele penale de interes public, comunicarea instituțională are rolul de a explica activitatea autorităților și de a combate speculațiile. Totuși, atunci când informațiile sunt prezentate incomplet sau într-un limbaj care sugerează vinovăția înainte de o hotărâre definitivă, riscul este ca spațiul public să înlocuiască analiza juridică.
Miza semnalată de autoare este cu atât mai importantă cu cât măsurile preventive, inclusiv arestarea preventivă, nu reprezintă sancțiuni penale, ci instrumente procesuale care pot fi dispuse doar în condițiile prevăzute de lege. În această etapă, persoana vizată nu este condamnată, iar judecătorul trebuie să verifice temeiurile concrete ale măsurii, nu nivelul de indignare publică produs de mediatizarea cazului.
Prin scrisoarea transmisă CSM, Elena Radu cere ca independența judecătorului să fie privită inclusiv din această perspectivă: capacitatea magistratului de a decide fără presiunea unei așteptări sociale construite înainte de analiza probelor.
Redăm conținutul scrisorii:
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CSM – SECȚIA PENTRU JUDECĂTORI
Având în vedere atribuțiile pe care le aveți potrivit art. 31 din Legea nr. 305/2022, vă solicit să apărați independența judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor, precum și a independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție reprezentat de instanțele de judecată.
În mod repetat, ați sesizat public și ați făcut demersuri privind apărarea independenței judecătorului și a întregului sistem de justiție, invocând ca argumente anumite practici pe care dvs. le-ați sesizat.
Există, însă, și alte practici cu care justițiabilul se confruntă, pe care le-am constatat în mod direct, fiind încălcat principiul independenței justiției, precum și principiul independenței judecătorului, cu repercusiuni asupra întregului sistem de justiție.
Voi prezenta pe scurt o astfel de practică pe care am sesizat-o, care pare să fie un tipar
utilizat în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor parchete:
1. Afectarea independenței judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor.
Se folosesc practici ilegale pentru a genera o presiune publică indirectă, artificială, nelegitimă și orchestrată asupra judecătorului investit cu soluționarea cauzelor și cererilor.
Etapele prin care se orchestrează artificial această presiune sunt următoarele:
a) pregătirea terenului: încă din faza începerii urmăririi penale in personam și a efectuării unor eventuale percheziții, ”pe surse” se divulgă numele persoanelor cercetate și, eventual, locul unde se desfășoară percheziția, ”scăpând” pe scurt, trunchiat, pretinsele fapte pe care le-ar fi săvârșit persoana cercetată penal.
Presa scrie despre persoană, faptă prezentată denaturat și efectuarea de percheziții (de multe ori, înainte de a se finaliza percheziția).
Astfel, se creează artificial interesul și așteptarea societății cu privire la subiect și persoană.
b) perchezițiile: la percheziții participă un număr semnificativ de organe de cercetare penală, mascați, disproporțional raportat la faptele care fac obiectul cercetării penale și periculozitatea persoanelor, pentru a crea artificial amploarea cazului și gravitatea pericolului social.
La percheziții participă și jurnaliști care filmează, fotografiază, având deja cunoștință de locul percheziției sau, chiar dacă nu participă, oricum publică articole sau prezintă știri referitoare la percheziții, tot în scopul de a populariza subiectul și a atrage atenția publicului asupra subiectului.
c) la nivelul parchetelor se dau comunicate de presă încă din faza în care persoana cercetată are numai calitatea de suspect, pentru a confirma știrile, identitatea persoanei cercetate. Comunicatele de presă ale parchetelor conțin: vârsta persoanei, eventuale profesii pe care le deține, prezentarea trunchiată și denaturată a faptelor de care este acuzat, simple păreri ale procurorului, nu fapta și încadrarea juridică astfel cum sunt reținute în ordonanțele procurorului.
Chiar dacă se scrie în comunicatele de presă ale parchetelor că este respectată prezumția de nevinovăție, ea este încălcată față de etapele prezentate mai sus și față de conținutul comunicatului de presă care are scopul:
– de a pe de o parte, știrile de presă și realitatea ”informaților” obținute pe ”pe surse”, precum și identitatea persoanei cercetate;
– de a crea artificial pericolul social pentru opinia publică: pe lângă faptul că nu este prezentată fidel în comunicatul de presă fapta și încadrarea juridică, astfel încât orice observator independent să poată face propria analiză dacă într-adevăr parchetul a început urmărirea penală pentru o faptă care aparent poate fi infracțiune, prin modalitatea denaturată și trunchiată de prezentare a faptelor în comunicatele de presă se încearcă să se creeze o aparență a legalității, temeiniciei și realității faptelor, pe baza opiniei personale a procurorului, nu raportat la fapta ș încadrarea juridică, astfel cum sunt reținute în ordonanțele de acuzare.
Mai mult, față de lipsa de educație juridică a cetățenilor, necunoașterii etapelor procedurale ale fazei de urmărire penală, precum și a necunoașterii organelor judiciare care înfăptuiesc justiția se încearcă să se creeze impresia că s-a stabilit deja că persoana cercetată este vinovată, a săvârșit fapta și trebuie condamnată penal la o pedeapsă cu închisoarea cu executare.
În același timp, în presă apar articole care prezintă persoana, istoricul ei, calitățile, funcțiile pe care le-a deținut și le deține, care de multe ori nu au nicio legătură cu faptele de care este acuzată sau cu calitatea în care a săvârșit pretinsele fapte, pentru a se zugrăvi o imagine de om rău, infractor, penal, corupt, etc (cuvinte care au devenit sloganuri în prezent, lipsite de conținut, ca urmare a unor campanii acerbe de-a lungul anilor).
Combinând conținutul trunchiat și denaturat al comunicatului de presă al parchetului cu exagerările jurnaliștilor cu privire la faptă și persoană, multe fără bază reală și străine de fapta pentru care s-a început urmărirea penală, se creează artificial, post factum, pericolul social față de ordinea publică pe care îl percepe societatea.
Eventual, se comunică și data, ora și locul unde persoana este audiată, reținută, astfel încât presa să poată fi prezentă, să fotografieze, să filmeze, să scrie articole, să dea știri sau chiar să transmită live de la fața locului în timp real ceea ce se întâmplă.
d) după ce s-a creat artificial pericolul social și imaginea defavorabilă a persoanei și faptelor în mediul public, procurorul întocmește ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și de multe ori și ordonanța de luare a măsurii preventive.
Pe fondul întregii așteptări și mediatizări create artificial cu privire la subiect și persoană, se mai dau comunicate de presă, se comunică stadiul cercetărilor sau persoana este scoasă încătușată pentru a putea fi expusă presei care să o filmeze și fotografieze, într-o situație degradantă.
e) când persoana ajunge în fața judecătorului pentru a îi fi analizată plângerea împotriva ordonanței privind măsurile preventive sau propunerea de arest preventiv, deja există presiunea creată în mod artificial și orchestrat asupra judecătorului investit cu soluționarea plângerii sau a cererii, fiindu-i afectată astfel independența.
Mai mult, în această fază, până la judecarea plângerii sau a cererii, deja ajung în presă și motivele plângerii formulate de persoana asupra căreia s-a luat măsura preventivă și eventual se scriu articole sau se fac dezbateri cu privire la temeinicia argumentelor invocate, pentru a fi manipulată opinia publică că este lipsită de fundament calea de atac.
Aceeași este situația și în cazul propunerii de arest preventiv, referatul cu propunerea ajunge la presă ”pe surse”.
În unele ordonanțe de luare a măsurii preventive nu este prezentată fapta și încadrarea juridică astfel cum au fost reținute în ordonanța pe punere în mișcare a acțiunii penale, tocmai cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice și eventual a judecătorului cu privire la obiectul acuzației penale formulate.
În actele procurorului sunt incluse și mențiuni cu privire la alte posibile fapte care nu au legătură cu acuzația formulată (fapta și încadrarea juridică) într-o modalitate care să creeze repulsie sau revoltă, pentru a sugera că activitatea infracțională este mult mai amplă și mai gravă decât cea reținută în actele de acuzare, în condițiile în care ele nu au făcut obiectul cercetării penale, nefiind dispusă începerea urmăririi penale cu privire la respectivele fapte.
În presă apar articole și știri tocmai cu aceste fapte care nu fac obiectul acuzației (dar care sunt inserate în actele procurorului), cu citarea paragrafelor aferente din actele procurorului sau de probe izolate, care creează repulsie și revoltă, se fac comentarii, dezbateri pe aceste fapte care nu fac obiectul acuzației.
Toate acestea creează așteptarea societății ca persoana acuzată să fie sancționată încă din faza de urmărire penală, prin luarea sau menținerea unei măsuri preventive, eventual cea mai grea, arestul preventiv, deoarece prin prezentarea denaturată în mediul public a faptelor, societății i s-a creat impresia că persoana cu siguranță a săvârșit infracțiuni grave și este vinovată.
Cu toate că art. 202 alin. (2) Cod procedură penală impune obligația ca judecătorul să analizeze printre condițiile de luare a măsurii preventive și existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) Cod procedură penală, independența acestuia este afectată fiindu-i deja teamă de impactul pe care îl va avea soluția pe care o pronunță, raportat la așteptările, revolta și repulsia societății față de persoana cercetată și faptele prezentate în presă ca fiind infracțiuni (care au fost create artificial).
2. afectarea independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție
Dacă raportat la actele dosarului de urmărire penală și prevederile legii, judecătorul investit cu cererea sau plângerea nu a pronunțat o soluție de luare sau menținere a măsurii preventive, conform așteptării societății creată în mod orchestrat și artificial (așa cum am arătat mai sus), judecătorul este denigrat public și i se atribuie diverse apelative, creându-se în mentalul colectiv impresia că acesta a încălcat legea, a fost nedrept, corupt, abuziv, etc.
Mai mult, această imagine negativă a judecătorului care este prezentată în mediul public raportat la soluția adoptată în cauza respectivă, contrar așteptărilor pe care le avea societatea în urma manipulării, este extinsă la nivelul întregului sistem de justiție (al instanțelor de judecată și judecătorilor).
Dacă persoana cercetată ajunge să fie trimisă în judecată, periodic, prin articole de presă, cazul este adus în atenția publicului, de multe ori, în momente esențiale din dosar (când se formulează cereri, se pun concluzii, urmează să se pronunțe soluția, etc), aducându-i-se aminte societății că persoana cercetată a fost deja considerată vinovată de către societate, cu scopul de a se crea presiune artificială asupra judecătorului care se pronunță asupra fondului cauzei.
În multe situații, dacă soluția pronunțată de judecătorul investit cu fondul cauzei nu este o soluție de condamnare, iar persoana acuzată este achitată sau s-a dispus încetarea procesului penal, și acest judecător este denigrat în public, raportat la acuzația prezentată denaturat, fără să se facă vreo referire la motivele de achitare sau de încetare a procesului penal.
Și în această situație, soluția care este adoptată pe fondul cauzei și care este criticată ”de principiu” prin denigrarea judecătorului, nu raportat la motivele pe care a fost fundamentată, este prezentată de multe ori ca o critică la adresa întregului sistem de justiție catalogat drept corupt, abuziv, care nu își îndeplinește rolul în societate, pentru simplul fapt că nu a condamnat o persoană acuzată la pedeapsa închisorii așa cum se crease artificial și orchestra așteptarea societății.
În aceste condiții, este afectată și independența judecătorilor investiți cu alte cazuri sau cereri în care se procedează similar, deoarece aceștia au observat deja care vor fi consecințele asupra propriei persoane, în cazul în care nu vor pronunța o soluție conform așteptării societății create în mod artificial.
Toate cele prezentate mai sus, pe lângă faptul că afectează imaginea și reputația întregului sistem de justiție, scăzând gradul de încredere al cetățenilor în sistemul de justiție, sunt exploatate de politic pentru a adopta politici publice și legi prin care independența judecătorilor este afectată și, totodată, prin care se urmărește diminuarea sau chiar anihilarea rolului constituțional pe care îl are puterea judecătorească în păstrarea echilibrului între puterile statului – în democrația constituțională care trebuie să existe în România-, ajungându-se în final să fie afectate chiar dreptul la o instanță independentă și imparțială, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al cetățeanului, ducând și la imposibilitatea efectuării unui control judecătoresc real al actelor administrative ale puterii executive.
Totodată, problema practicilor de creare a presiunilor societății asupra judecătorului și afectarea independenței acestuia nu sunt noi. Am regăsit-o și într-un tratat editat în anul 2012:
”Judecătorii sunt expuși şi presiunilor societății, venite din ce în ce mai des pe canale media. Judecătorii trăiesc în cadrul societății, sunt înconjurați de alți membri ai societății cu care interacționează, au năzuințe şi nemulțumiri împreună cu ceilalți membri ai societății, prin urmare nu le este indiferent cum sunt percepuți de societate. Pe de altă parte societatea, sau mai bine spus cei care știu cum să apară ca vectori de opinie, cunosc la fel de bine această posibilă slăbiciune a magistraților.
Presiunea societății poate fi un lucru la fel de grav și cu consecințe la fel de nefaste ca şi presiunea reprezentaților unei alte puteri a statului De multe ori dorințele societății nu au nimic comun cu înfăptuirea actului de justiție, deoarece societatea își stabilește opțiunile in legătură cu actul de justiție în funcție de sentimente, frustrări, influentele pe care la rândul ei le suportă din partea formatorilor de opinie (atașați de obicei de un instrument de presă, radio sau televiziune sau alt mijloc de comunicare în masă) etc.
Nici nu ar fi posibil altfel, deoarece înfăptuirea justiției reprezintă un proces complicat, în general complet ignorat de societate, care, fără să știe de partea cui este dreptatea, dorește un care rezultat pe care îl asimilează a priori cu înfăptuirea justiției. Subordonarea actului de justiție dorinței societății este capcana cea mai mare (datorită caracterului seducător) ce poate interveni în viața profesională a magistratului.
Pericolul este cu atât mai mare cu cat magistratul fiind membru al societății ar putea sa fie el însuși animat de dorințele și năzuințele societății și, purtat de un spirit justițiar, profitând de poziția ce i-o conferă funcția, să transforme actul de justiție într-unul de satisfacere a dorințelor societății, confundând nemulțumirea populară cu înfăptuirea actului de justiție.
Nu trebuie să căutăm prea mult în istorie pentru a vedea cum satisfacerea unor dorințe populare a condus la aberații judiciare: în anul 1989 soții Ceaușescu, în timp record, au fost judecați, condamnați la moarte și executați câteva minute mai târziu, într-un simulacru de proces în care nu s-au administrat nici probe, nu a existat un drept efectiv la apărare, nici drept la recurs și nicio garanție procesuală. Nu neg împrejurarea că probabil majoritatea populației i-ar fi dorit condamnați, nu neg că aceasta este expresia dominantă la acele momente în care mulți dintre participanții la luptele din timpul revoluției își îngropau morții, dar nici nu se poate vorbi de un act de înfăptuire a justiției, ci de o lichidare.
Așa cum am văzut cu toții că s-au desfășurat lucrurile, impresia ce se degajă este aceea că situația nu se deosebea cu nimic dacă întâi ar fi fost executați și ulterior judecați. Atunci când opinia publică solicită o soluție judecătorilor, trebuie să ne întrebăm dacă faptul că despre o anumită persoană există opinia generală, formată prin mijloace de convingere publică și pe bază de informații publice, că este vinovată de anumite fapte, este și suficient pentru a o condamna? Se poate numi un act de justiție? Răspunsul trebuie să fie categoric negativ!
Justiția presupune aplicarea legii la situații de fapt care sunt dovedite judecătorului prin probe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate și existența garanțiilor procesuale. Între opinia publică, voința societății și justiție nu poate fi pus semnul egalității.
Judecătorul nu trebuie să judece ce dorește societatea, ci ce impune legea. Societății nu îi rămâne decât să schimbe în mod democratic puterea legiuitoare și să impună alte legi, dar care nu se vor aplica retroactiv, ci numai pentru viitor, pentru raporturile născute sub imperiul lor.
Rezistența judecătorului în fața societății nu reprezintă un lucru simplu și nu poate veni decât prin calitățile personale ale acestuia, între care cunoașterea temeinică a dreptului, echilibrul și înțelepciunea sunt absolut necesare.” (Tr. Briciu, Instituții Judiciare, C.H.Beck, București, 2012, p.45 – 46, secțiunea Independența puterii judecătorești față de societate).
Data
06.07.2026
Cu stimă,
Av. Elena Radu”
Partajează acest conținut:
SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
